Ramai la curent!

Cotidian

CONCURENȚĂ! Postul de secretar al municipiului Brașov, disputat de 13 candidați. Printre ei, secretarul comunei Cristian, un angajat al Avocatului Poporului și o fostă candidată la Parlamentul României

Publicat

in

13 candiați s-au înscris în concursul pentru ocuparea postului de secretar al municipiului Brașov. Postul este unul bine plătit, viitorul angajat urmând să primească între 10.005 și 10.150 de lei pe lună, ca salariu de încadrare. În schimb, va trebui să gireze legalitatea actelor emise de Primăria Brașov și de Consiliul Local.

Pentru că funcția de secretar este una bine plătită, și concurența pe post este una mare, iar unele nume sunt deja cunoscute, pentru că au mai participat la concursuri similare. Examenul pe post va avea lor pe 30 octombrie. 

Cine sunt candidații la funcția de secretar al municipiului Brașov:

  • BURSUC George Corneliu – fost secretar al localității Avrămeni, (județul Botoșani), o comună cu 4.000 de locuitori, s-a însccris și la concursul pentru postul de secretar al municipiului Timișoara. În final, el nu s-a mai prezentat la examenul scris pentru postul de la Timișoara, programat de 12 octombrie. 
  • CICHINDEL Cristinel – fost angajat al primăriei Dărmănești, pe un post de consilier, el a participat și la concursul anterior pentru ocpuarea funcției de secretar al municipiului Brașov. După examenul din august, Cichindel a obținut doar 30 de puncte din 100.
  • CALAICAN Mihaela
  • CORDEA Marius Laurențiu – proaspăt avocat, admis în 2017 în Baroul Brașov
  • DINU Cătălina Georgeta – consilier la Avocatul Poporului și asistent universitar la Facultatea de Drept a Universității „Transilvania”, este la a doua participare la concursul de ocupare a postului de secretar al municipiului Brașov. La concursul anterior din august, ea a obținut 37 de puncte din 100.
  • DOBRE Romeo Antonio – angajat ANAF 
  • MARINESCU Aurel
  • NAGY Antonia Simona – secretar al comunei Cristian
  • POPA Valentin Daniel
  • SERCEL Claudia – avocat, fost candidat pentru Camera Deputaților în 2016, pe listele PMP Brașov 
  • SUCIU Mirela Marina
  • VRÎNCEANU Ionela– fostă angajată a Primăriei Dărmăneșt, la anteriorul concurs pentru postul de secretar al Brașovului s-a înscris însă candidatura i-a fost respinsă, pentru că nu a îndeplinit toate criteriile cerute de Agenția  Națională a Funcționarilor Publici (ANFP).

Diaconu Constantin Liviu, care a figurat și în Consiliul de Administrație al RATBv, nu a fost admis la concurs pe motiv că a depus dosarul prea târziu. 

Un concurs pentru ocuparea postului de secretar al municipiului Brașov a mai fost organizat și în luna august. Din 4 candidați admiși la examen, niciunul nu a adunat cel puțin 70 de puncte din 100. La precedentul concurs s-au înscris Cristinel Cichindel (Dărmănești), Cătălina Georgeta Dinu (Brașov), Anda Zamora (Brașov, secretar interimar) și Vasile Bănică. 

Funcția de secretar al municipiului Brașov a fost asigurată inerimar din 2016, de la ieșirea la pensie a lui Nicolae Paraschiv, care ulterior s-a angajat la RIAL, o companie a Consiliului Local.

Cotidian

Primăria Brașov vrea să mai cumpere 10 autobuze electrice. Pentru acest proiect a fost solicitată o finanțare europeană

Publicat

in

Flota RATBV ar urma să primească încă 10 autobuze electrice articulate, de mare capacitate. Pentru achiziționarea acestora, Primăria Brașov a solicitat o finanțare europeană nerambursabilă, iar pentru a putea semna un contract de finanțare urmează să fie aprobată o hotărâre în ședința de plen Consiliului Local de mâine.

Proiectul prevede achiziția a 10 autobuze electrice articulate, de mare capacitate. Cele 10 autobuze electrice vor funcționa pe Linia 2B – 6 autobuze și pe Linia 28 – 4 autobuze. În caz de nevoie, urgențe justificate acestea pot fi relocate pe alte linii cu cerere ridicată de transport și cu un deficit de capacitate.

Valoarea totală a proectului este de 49.231.875 lei (inclusiv TVA), din care Municipiul Brașov plăti suma de 984.638 (inclusiv TVA), reprezentând cheltuielile neeligibile ale proiectului și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO Festivalul de Plăcinte și Căpșuni, un fiasco. Târgul a fost închis de Poliția Locală, după mai multe sesizări

Publicat

in

Primăria Brașov a închis, în weekend, Festivalul de Plăcinte și Căpșuni, în urma unor verificări ale polițiștilor locali , care au scos la iveală o serie de nereguli în organizarea și desfășurarea evenimentului.

Ceea ce organizatorii de la Autentic Events anunțau ca un eveniment, de trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor pe bază de căpșuni românești, s-a dovedit a fi un fiasco, din punct de vedere al salubrității, dar și al specificului anunțat.

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni a fost programat pentru perioada 15 – 17 mai, în zona Lacului Noua, organizatorii promițând „un weekend plin de savoare, deserturi spectaculoase și preparate care transformă pofta în sărbătoare”. Vizitatorii ar fi trebuit să găsească aici „de la plăcinte uriașe cu căpșuni și brânză dulce, langoși pufoși și deserturi cremoase, până la înghețata artizanală cu căpșuni și limonade fresh”, dar și mâncare tradițională, făcută pe grătar. Doar că Poliția Locală a constatat altceva la fața locului.

„Din păcate, numeroasele sesizări venite din partea cetățenilor, coroborate cu verificările efectuate în teren de polițiștii locali, au scos la iveală aspecte pe care nu ar trebui să le întâlnim la un eveniment dedicat comunității. Au fost constatate nerespectări ale normelor de salubritate, prepararea și/sau comercializarea unor produse fără legătură cu specificul festivalului, precum și faptul că trenulețul destinat copiilor circula haotic pe aleile parcului, generând disconfort și punând în pericol siguranța persoanelor aflate în zonă. (…) Primăria Municipiului Brașov a dat dispoziție de închidere a târgului, ducerea la îndeplinire a acesteia fiind asigurată de Poliția Locală Brașov”, a transmis, luni, Poliția Locală Brașov.

Evenimentul a fost organizat de SC Autentic Events sRL, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov și a Serviciului Public Administrare Piețe.

„Dincolo de imaginea compromisă a unui eveniment, astfel de derapaje afectează încrederea oamenilor și rezultatele eforturilor depuse de Primăria Municipiului Brașov pentru dezvoltarea unei vieți publice civilizate și sigure. În perioada următoare, Poliția Locală Brașov va intensifica acțiunile de control în cadrul tuturor evenimentelor organizate în municipiu, pentru ca fiecare manifestare desfășurată sub egida orașului să ofere tuturor participanților condiții în conformitate cu prevederile legale și siguranță.

Citește mai departe

Cotidian

Platforma de la literele de pe Tâmpa, în analiza Comitetului Local pentru Situații de Urgență Brașov. Primăria Brașov are în plan să realizeze lucrări de punere în siguranță

Publicat

in

Starea tehnică precară a platfotfomei de pe Tâmpa este cunoscută de mai mulți ani. La un moment dat, au apărut c\teva gauri în ea, care au fost acoperită cu niște ciment, astfel încât să nu se producă vreun accident.

Zilele trecute, problema platformei a reapărut în spațiul public, fiind lansată informația că suprastructura este șubredă și se poate prăbuși oricând. Cu toate acestea, duminică, pe platformă erau numeroși turiști care admirau priveliștea orașului.  

Pe de altă parte, primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat pentru Radio România Brașov FM că „situația reprezintă un risc pentru cetățeni, motiv pentru care va fi convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, astfel încât intervențiile necesare să fie realizate cât mai repede”. De asemenea, el a anuțat că la această amenajare se vor realiza lucrări de punere în siguranță.

Platforma a fost amenajată la începutul secolului trecut și făcea parte dintr-un restaurant cu berărie, ce ulterior avea să primească denumirea de Bethlen. Restaurantul a ars în anul 1977, dar a rămas platforma.

Citește mai departe

Trending