FOTO. Un arbore tăiat în mijlocul Brașovului valorează cât trei puieți. Teii din Centrul Civic au dispărut, pentru a nu împiedica vizibilitatea viitorului mall

Amenajarea complexul comercial din locul fostei uzine Hidromecanica a lăsat fără „insulă verde“ zona de la stația RATBV din Centrul Civic.

Teii de lângă refugiul pentru călători au fost tăiați la ras, probabil pentru a nu împiedica vizibilitatea către viitorul centru comercial. Tot pentru a se asigura vizibilitate și front de lucru, au fost tăiați și câțiva arbori de pe strada Nicolae Titulescu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, tăierile au fost legale, pentru ele fiind obținute autorizațiile necesare. „Pentru fiecare arbore taiat, dezvoltatorul imobiliar va plăti contravaloarea a trei puiți“, a precizat Torcea.

Tot pentru a dezvolta noua zonă, a fost sacrificat mai mult de jumătate din trotuar, iar pe ce a rămas din el, de multe ori, sunt parcate mașinile și utilajele folosite pentru lucrări.
 
Reamintim că șantierul AFI a dat bătăi de cap autorităților locale, la începutul anului firma care realiza lucrările de amenajare rămânând fără permise de liberă trecere pe strada Nicolae Titulescu. 

Follow and like us:

2 Comments

  1. Poate sa plateasca dezvoltatorul si 1000 de puieti, ce au taiat acolo era mult mai valoros pentru orasul nostru poluat; mai bine faceau acolo un parc – era mai folositor .Dar probabil interesele sunt mai mari si mai importante decat sanatatea cetatenilor.

  2. Evrei imputiti cu Mall-ul lor. Prosti suntem trebuie sa-i boicotam la greu. Ne-au otravit cu magazinele.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*