Zona Gării CFR BRașov este chiar și în timpul stării de urgență un loc în care ordonanțele militare par a fi necunoscute. Așa cum am mai...
Fostul medic al echipei naționale de fotbal a României, Pompiliu Popescu, a avertizat că în cazul în cazul în care aceștia se infectează cu COVID-19 pot...
Preşedintele interimar al PSD Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că va depune o plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva preşedintelui Klaus Iohannis pentru...
Polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Hoghiz efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “tâlhărie calificată”, instrumentat sub coordonarea Parchetului...
Polițiștii supraveghează azi toate zonele obișnuite de picnic în care, de obicei, brașovenii obișnuiesc să sărbătorească ziua de 1 Mai. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ...
Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a prezentat bilanțul internărilor la Secția ATI – COVID, unde sunt tratate cazurile grave. Astfel, la ATI au fost tratați...
Pentru autostrada A3 Comarnic – Brașov autoritățile de la drumuri au în vedere să integreze mai multe tipuri de fonduri pentru a realiza proiectul: fonduri europene,...
Imaginile de supraveghere ale Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt a surprins imagini spectaculoase în pădurile Brașovului. Într-un montaj făcut de Regie se poate vedea un...
Echipamentul de plasmafereză (colectare de plasmă umană), primit de Consiliul Judeţean Braşov printr-un contract de sponsorizare de la firma BESMAX PHARMA DISTRIBUTION, a fost instalat astăzi,...
După ce în acestă dimineață s-a spart o conductă de apă de pe strada Mierlei, Compania Apa a început intervențiile. Pentru a remedia problema, operatorul a...