Crezi că ai nevoie de un aparat dentar? Te întrebi, printre altele, de la ce vârstă se poate purta sau dacă va avea rezultate și în...
După aproximativ două ore de ploaie abundentă, satul Beia din comuna Cața a fost inundat. Străzile satului au fost transformate în râuri și a intrat in...
Un codlean a apelat joi dimineață la o formă inedită de protest: a scos vacile la păscut în fața Primăriei Codlea. Prezenţa animalelor a fost luată...
15 aterizări și 15 decolări, este bilanțul primei săptămâni de funcționare a Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav, deschis în 15 iunie. Anunțul a fost făcut de...
Universitatea Transilvania din Braşov şi-a premiat miercuri şefii promoţiei 2023 ai celor 18 facultăţi din componenţă. În acest an, pe scena Aulei „Sergiu Chiriacescu” a Universităţii...
După ce Adrian Veștea a demisionat din funcția de președinte a Consiliului Județean Brașov, luni, 19 iunie, consilierii județeni vor stabili un vicepreședinte care să preia...
Circulaţia pe sectorul de drum montan Rânca – Obârşia Lotrului al DN 67C – Transalpina se va redeschide vineri dimineaţa, începând cu ora 08:00, informează Compania...
CFR Călători a anunțat că în 16 iunie în halta Prahova (pe secția Ploiești – București), s-a produs o defectare tehnică cu degajare de fum la...
Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, inaugurat cu mult fast azi, în prezenţa oficialităţilor venite de la Bucureşti cu un avion TAROM s-a deschis şi nu prea. Paragerii care...
Pe lângă stropirea primului avion care a aterizat oficial pe Aeroportul Internațional Brașov, ceremonialul religios și declarațiile de presă, joi a fost dezvelită și placa inaugurală...