Castraveții, roșiile, carnea, mezelurile sau lactatele se găsesc în rafturile magazinelor ambalate și supraambalate uneori, iar acest lucru poate face dificil orice efort de a face...
În perioada 15 iunie – 6 iulie 2021, vor fi executate lucrări de înlocuire a conductei de canalizare pe strada Neagoe Basarab, pe o porțiune de...
După ce primarul Brașovului, Allen Colban, împreună cu directorul RIAL SRL (firmă aflată în subordinea Consiliului Local Brașov) au prezentat un „rechizitoriu” despre fostul director al...
CFR Călători și patru companii private introduc în zilele următoare trenuri către stațiunile de pe litoral, iar cel mai lung parcurs este de 1.050 km și...
Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice (SDEE) Braşov anunţă întreruperea alimentării cu energie electrică, pentru efectuarea de lucrări, în cursul zilei de vineri, 11 iunie, în...
Operatorul depozitului ecologic zonal Brașov, FIN-ECO S.A., anunță demararea lucrărilor aferente proiectului de degazare a celulei 3. Sistemul ce urmează să fie instalat presupune captarea, transportarea...
Noul director al RIAL, Sorin Jula, numit de curând în funcţie de către primarul Allen Coliban, anunţă că până la 15 iulie, doar „30 şi ceva”...
Guvernul a aprobat miercuri prelungirea stării de alertă în România cu alte 30 de zile, începând cu 12 iunie. La nunți și botezuri pot participa, în...
După mulți ani de pregătiri, proiectul pasajului hobanat de la Gara Brașov va intra astăzi în etapa exprimării opiniilor de către cetățeni. Mai exact, începând cu...
Drumarii de la Secția de Producție a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov au început zilele trecute să repare sectorul dintre Moieciu și Fundata al...