Un proiect de hotărâre de Consiliu Local inițiat de primarul Brașovului, privind renegocierea Contractului de finanțare nr. C0430F000011770800019 din 15.12.2017, încheiat între Agenția pentru Finanțarea investițiilor Rurale-...
După ce aleșii locali brașoveni au aprobat raportul de implementare a Planului de Îmbunătățire a Calității Aerului în municipiul Brașov pe trimestrul III al anului 2020,...
Președintele PMP Brașov, fost viceprimar al municipiului Brașov, a renunțat la pensia specială care i s-ar cuveni conform legii în vigoare. Renunțarea a fost făcută în...
Starea de sănătate a Pădurilor Brașovului, în suprafață de 14.616 hectare, administrate de Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt RA, este monitorizată până la cele mai...
Zona Metropolitană Brașov vrea să treacă la nivelul următor în ceea ce privește transportul public de călători, cel feroviar. Proiectul este unul grandios, fiind estimat la...
Preşedintele PMP Braşov, fostul viceprimar Costel Mihai, îi acuză de populism şi şi ipocrizie pe parlamentarii Alianţei USR PLUS şi ai PSD care au anunţat că...
Deputatul brașovean USR Tudor Benga, a anunțat că va demisiona din Parlament alături de ceilalți colegi de partid, pentru a nu beneficia de pensiile speciale. Totuși,...
Zilele trecute, un pârâu de lângă comuna brașoveană Dumbrăvița a fost poluat de o fermă de creștere a păsărilor, care a deversat apele neepurate în cursul...
Pasionații de schi care vor să practice sportul preferat în Poiana Brașov, în sezonul 2020 – 2021 vor plăti mai mult pentru transportul pe cablu, noile...
După ce zilele trecute a fost livrat către RATBV cel de-al 17-lea autobuz electric SOR, începând de joi, 26 noiembrie, RATBV introduce pe al șaptelea traseu...