Primarul Braşovului, George Scripcaru, a declarat, sâmbătă, că aeroportul de la Ghimbav este finalizat în proporție de 48 – 50%, iar dacă lucrările care au rămas...
Primăria Brașov a semnat cu firma brașoveană SC Royalbit SRL un contract în pentru implementarea platformei online „NoteInCatalog”, prin care părinții părinții pot afla în timp...
Municipalitatea va ilumina arhitectural șase obiective din municipiul Brașov, respectiv Muzeului de Istorie Brașov, sediul Primăriei Brașov, Poarta Șchei, Casa Junilor, Opera Brașov, strada După Ziduri....
Primăria Brașov va plăti 449.422 lei, fără TVA pentru modernizarea a șapte terenuri de sport din Brașov, dintre care patru sunt sub Tâmpa. Potrivit reprezentanților Primăriei...
Suspendate în sezonul rece, lucrările la drumul care vor duce spre Pietrele lui Solomon, va intra anul acesta în șantier. Mai exact,viceprimarul Brașovului Barabas Laszlo a...
Trecute în anul 2017 pe lista punctelor periculoase, cele două ziduri de apărare de pe Drumul Poienii, respectiv cel de la intersecția acestei artere cu strada...
După aproape doi ani de la alunecarea de teren de pe strada Traian Moșoiu din cartierul Șchei, municipalitatea brașoveană a anunțat că în acest are în...
În 2017, Primăria Brașov lansa o licitație pentru expertizarea tehnică a 591 dintre cele 738 de străzi din municipiul Braşov urmând ca în baza acestor date...
Primăria Brașov va încerca pentru a doua oară să concesioneze serviciile de salubrizare prestate către persoanele fizice şi juridice, după ce anul trecut licitația a fost...
Joi, 30 mai, Comisia Tehnică de Avizare în Silvicultură din cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor, a avizat solicitarea Municipalității de schimbare a încadrării terenului pe care...