Ramai la curent!

Cotidian

Activitatea de capturare a maidanezilor revine la normal la Brașov

Publicat

in

catei dormind (3) - Copy

De astăzi activitatea de capturare câinilor fără stăpân reintră în normal. Adăpostul de la Supini va fi redeschis, iar judecătorii au respins, printr-o sentință irevocabilă, o reclamație a Asociației pentru Combaterea Abuzurilor, care a acuzat Serviciul Public de Gestionare a Animalelor Braşov de rele tratamente aplicate animalelor. Singura problemă ce mai trebuie rezolvată este cea a personalului.



Adăpostul de la Stupini a fost închis în primăvara acestui an, aici fiind efectuate ample lucrări de renovare, în veredea îmbunătățirii condițiilor de viață a animalelor capturate. Pereții ce despărțeau cuștile din interiorul imobilului de cele din exterior au fost dărâmați, astfel că din două încăperi a fost realizată una singură, toți cățeii având astfel posibilitatea de a se plimba în aer liber. De astăzi, adăpostul adăpostul de la Stupini va fi redeschis și va putea găzdui aproximativ 300 de animale.
Curățenie de toamnă, în cartiere 
În aceste condiții, a anunțat directorul Serviciului Public de Gestionare a Animalelor (SPGA) din Primăria Brașov, Flavius Bărbulescu, activitatea de capturare a animalelor va reveni la normal. „Până acum acționam doar la sesizările urgente ale cetățenilor. De luni vom relua campaniile din cartiere”, a declarat Bărbulescu. Deocamdată, pentru prinderea animalelor, SPGA mai are la dispoziție un singur echipaj, compus din trei oameni, iar Bărbulescu a anunțat că dacă va fi nevoie, „împreună cu doi tehnicieni veterninari voi merge chiar eu pe teren. Vreau să rezolvăm această problemă cât mai repede, pentru a ajunge în situația Bucureștiului”.
Plângerile penale ale ACA au fost respinse
După ce în ultimii ani, Asociația pentru Combaterea Abuzurilor (ACA) a depus numeroase plângeri penale împotriva lucrărorilor de la SPGA, săptămâna trecută, a anunțat Bărbulescu, judecătorii brașoveni au emis o nouă sentință favorabilă serviciul de specialitate din cadrul Primăriei Brașov. „ACA a reclamat că după 2008, când a intrat în vigoare noua legislație în domeniu, SPGA a eutanasiat câinii nerevendicaţi fără a respecta legislaţia. Este a doua sentinţă ce ne este favorabilă. Magistraţii au constatat că activitatea de capturare, adăpostire şi eutanasiere a animalelor nerevendicate s-a efectuat conform reglementărilor în vigoare, respingând reclamaţiile asociaţiei amintite, care ne-a acuzat de rele tratamente asupra animalelor”, a declarat șeful SPGA.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Trei seri de muzică la Biserica Neagră: Turneul Stradivarius, un cor din Germania și un nou concert la Festivalul Organ Nights

Biserica Neagră găzduiește, în ultima săptămână din iunie, trei evenimente muzicale importante: un concert coral susținut de Nürnberger Hauptstadtchor, Turneul Internațional Stradivarius cu Alexandru Tomescu și un nou recital din cadrul Festivalului Organ Nights.

Publicat

in

De

 În perioada 23 – 27 iunie, Biserica Evanghelică C.A. din România – Parohia Brașov organizează o serie de concerte ce reunesc registre și stiluri muzicale diverse, oferind publicului oportunitatea de a se bucura de experiențe artistice variate.

Matineu la Biserica Neagr[ cu corul mixt de amatori Nürnberger Hauptstadtchor

Marți,  23 iunie, ora 12.00, în Biserica Neagră va avea loc un matineu susținut de Nürnberger Hauptstadtchor, din Germania, un cor mixt de amatori, fondat în anul 2011. Acesta s-a format în jurul ideii de comuniune, socializare și timp petrecut împreună prin muzică, spun organizatorii. Concertele sale pun accent pe caracterul accesibil și bucuria interpretării, atât pentru coriști, cât și pentru public, abordând repertorii diverse. Repertoriul corului este variat și cuprinde atât lucrări clasice, cât și piese pop germane, imnuri africane, gospel, prezentate într-o interpretare proprie, adesea fără utilizarea partiturilor, în câteva apariții live anual. Dirijorul corului, Franz-Xaver Reinprecht, este un pasionat al muzicii corale, implicat în compunerea și realizarea de aranjamente pentru cor, pe care le abordează cu sensibilitate și entuziasm. 

Accesul la matineu se va face în baza biletului de vizitare, care se poate achiziționa în aceeași zi, de la magazinul de cadouri al Bisericii Negre, INSPIRATIO Gift Studio, situat vizavi de intrarea în Biserica Neagră.

Turneul Internațional Stradivarius ajunge și la Biserica Neagră

Miercuri, 24 iunie, ora 19.00, are loc un concert extraordinar de vioară, chitară clasică și bandoneon, parte a Turneului Internațional Stradivarius, ediția a XIX-a. Sub titlul „MUZELE”, evenimentul aduce în prim-plan un program unic, dedicat lui Constantin Brâncuși, la celebrarea a 150 de ani de la nașterea sa.

Concertul va fi susținut de cunoscutul violonist Alexandru Tomescu, la vioara Stradivarius Elder-Voicu, de talentatul chitarist Dragoș Ilie, la chitară clasică, și de artistul de origine argentiniană, Omar Massa la bandoneon, prezenți pentru prima dată în această formulă, în Biserica Neagră.

Turneul Internațional Stradivarius – „MUZELE” – ediția a XIX-a, 2026, dorește să continue să surprindă și să creeze publicului emoții și experiențe memorabile, care conectează oamenii dincolo de bariere lingvistice și culturale, creând o conexiune valoroasă, care stimulează prin energia unui sentiment de unitate și emoții împărtășite. Printre caracteristicile distinctive ale operei lui Brâncuși se numără obsesia pentru alb și lumină, care a transformat modul în care percepem sculptura și arta în general. Brâncuși a integrat această obsesie în creațiile sale și a redefinit conceptul de formă și lumină în sculptură, iar muzele lui sunt împărțite în surse de inspirație și muze protectoare.

În program se regăsesc lucrări de Erik Satie (1866-1925), George Enescu (1881-1955) și Astor Piazzolla (1921-1992), într-o transcripție pentru vioară, chitară clasică și bandoneon.

Biletele se pot achiziționa începând cu data de 12 iunie, din magazinul de cadouri al Bisericii Negre, INSPIRATIO Gift Studio (situat vizavi de Biserica Neagră, la adresa Curtea Johannes Honterus, nr. 8), sau online de pe https://booktes.com/bilet/turneul-international-stradivarius-muzele-editia-a-xix-a. Prețul unui bilet este de 100 lei pentru toate categoriile de vârstă. 

Organistul Bazilicii Nostra Signora della Rosa din Santa Margherita Ligure (Italia), la ORGAN NIGHTS

Sâmbătă, 27 iunie, ora 18.00, cel de-al patrulea concert din cadrul Festivalului ORGAN NIGHTS 2026 îl va avea ca invitat pe Rodolfo Bellatti, organist al Bazilicii Nostra Signora della Rosa din Santa Margherita Ligure (Italia), artist cu o bogată activitate concertistică și didactică în Europa, precum și cu preocupări în domeniul cercetării muzicologice și al construcției de orgi. 

Programul va cuprinde lucrări de Arcangelo Corelli, Bernardo Pasquini, Bernardo Storace, Nicolaus Bruhns, Johann Sebastian Bach, Marco Enrico Bossi și Johannes Brahms.

Costul unui bilet este de 35 lei, iar copiii sub 18 ani beneficiază de gratuitate. Biletele pot fi achiziționate începând cu data de 22 iunie, de la casa de bilete aflată în incinta magazinului INSPIRATIO Gift Studio, sau online, accesând linkul https://booktes.com/bilet/organ-nights-rodolfo-bellatti-la-biserica-neagra.

Citește mai departe

Cotidian

Fostul director al societății Aro Palace SA, Nicolae Albu, a încetat din viață. El era la conducerea societății în perioada modernizării aripii noi a hotelului Aro Palace

Publicat

in

Fostul director al SC Aro Palace SA Brașov,  Nicolae Albu, a murit miercuri. El era în Turcia, iar cauza morții a fost un infarct. Potrivit Biz Brașov, fostul director era în vacanță în Turcia, însă apropiați ai lui spun că el era, ca în fiecare an, în această perioadă, la tratament.

Nicolae Albu a fost la conducerea societății brașovene din anii 1990 și și-a încetat mandatul în anul 2013.

Printre altele, în perioada în care era Nicolae Albu la conducerea societății, la începutul anilor 2000, au fost realizate lucrările de modernizare a aripii noi a Hotelului Aro Palace.

După ce nu a mai fost director al Aro Palace, Albu a lucrat la SIF Transilvania (devenită ulterior Transilvania Investments).  

Nicolae Albu s-a născut în anul 1952, în satul Vad, comuna Șercaia și a rămas atașat de satul natal. De altfel, conform sătenilor, Nicolae Albu ar fi cel care a reușit să obțină de la Elena Udrea fondurile pentru construirea unui pod nou pe drumul care duce spre Poiana Narciselor.

Citește mai departe

Cotidian

Vola.ro lansează zborurile direct pe WhatsApp: AI-ul GoVola găsește bilete de avion în conversațiile cu prietenii

Vola.ro a lansat o funcționalitate prin care utilizatorii pot căuta și rezerva bilete de avion direct din WhatsApp, cu ajutorul unui asistent AI. Sistemul oferă recomandări în timp real, adaptate bugetului și preferințelor.

Publicat

in

Platforma de rezervări Vola.ro introduce o nouă funcționalitate prin care utilizatorii pot căuta și cumpăra bilete de avion direct din WhatsApp, cu ajutorul unui asistent bazat pe inteligență artificială, denumit GoVola. Serviciul le permite călătorilor să introducă cereri în limbaj natural, iar sistemul returnează automat opțiuni de zbor în timp real, cu prețuri actualizate și recomandări adaptate bugetului, perioadei sau destinației.

Bilete de avion căutate direct din WhatsApp

Noua funcție elimină pașii clasici de căutare pe platformele de rezervări, utilizatorii putând discuta direct cu AI-ul GoVola într-o conversație de tip chat. Exemplele oferite de companie includ mesaje precum „Weekend prelungit în iulie, sub 150 de euro de persoană” sau „ceva cald în august, plecare din Cluj”, pe baza cărora sistemul generează oferte disponibile în acel moment.

Opțiunile pot fi comparate direct în WhatsApp, iar utilizatorii pot continua discuția până la finalizarea rezervării.

Cum funcționează serviciul

Accesul la noua funcționalitate se face printr-un link dedicat, după care utilizatorul poate începe conversația cu asistentul AI.

„Căutarea unui zbor nu mai trebuie să fie un proces complicat, cu filtre, tab-uri deschise și zeci de comparații manuale. Cu AI-ul GoVola pe WhatsApp, aducem biletele de avion acolo unde oamenii oricum își planifică vacanțele, ca să propună el opțiunile care funcționează pentru tot grupul, fără ca cineva să fie nevoit să facă toată munca de unul singur. Este un pas firesc în direcția în care merge travel tech-ul – mai rapid, mai intuitiv, mai aproape de modul real în care oamenii iau decizii de călătorie”, a declarat Claudia Tocilă, director de comunicare Vola.ro.

Serviciul este gratuit și nu necesită instalarea unei aplicații suplimentare, funcționând direct în WhatsApp.

Utilizare în special pentru grupuri de călători

Una dintre funcțiile vizate este planificarea călătoriilor în grup, unde mai mulți utilizatori pot discuta într-un singur chat, iar AI-ul propune variante de zbor care se încadrează în bugetul și perioada stabilită de participanți. În locul schimburilor multiple de mesaje, capturi de ecran și comparații individuale, sistemul centralizează opțiunile și le prezintă direct în conversație.

Cum se folosește GoVola pe WhatsApp

  1. Utilizatorul accesează linkul dedicat: https://whatsapp.vola.ro/
  2. Introduce cererea în limbaj natural (destinație, buget, perioadă)
  3. AI-ul generează oferte de zbor disponibile în timp real
  4. Utilizatorul poate ajusta cererea și continua până la rezervare

Vola.ro activează pe piață din 2007 și oferă acces la zboruri operate de peste 500 de companii aeriene, inclusiv Wizz Air, Ryanair, TAROM, Lufthansa, KLM, Emirates sau Qatar Airways.

Citește mai departe

Trending