Autostrada Comarnic – Braşov îşi modifică traseul

harta-comarnic_2013091708

Traseul autostrăzii Comarnic-Braşov a fost modificat cu o lună înainte de a fi anunţat câştigătorul contractului de concesiune. Tronsonul nu va mai trece aproape de mijlocul oraşului Buşten ci s-a apelat la varianta construirii a aproximativ 10 km de tunel pe cei 58 de km de autostradă, după cum a explicat pentru gandul.info directorul general al CNADNR, Narcis Neaga.

„După săptămîni de negociere în cadrul perioadei de dialog competitiv am convenit modificarea traseului autostrăzii Comarnic-Braşov. Studiul de fezabilitate era făcut în 2002, iar la acea dată Buşteniul nu avea dezvoltarea de acum. Dacă am fi respectat traseul din studiul de fezabilitate, autostrada ar fi trecut practic prin mijlocul localităţii Buşteni“, a declarat directorul general al CNADNR, Narcis Neaga. „Concret, vor fi executate trei tuneluri, unul la Sinaia, unul la Buşteni şi unul la Predeal, în total având 10 km“, a spus Neaga.
Prima tentativă de construire a tronsonului Comarnic-Braşov – denumită şi „Autostrada Zăpezii“ – datează din 2004, o altă încercare fiind făcută în 2010.  Ambele au eşuat.

 

Până la sfârşitul lunii octombrie ar trebui să fie semnat contractul de concesiune, după ce trece şi perioada de 15 zile în care pot fi depuse contestaţii. Este de aşteptat să apară probleme în privinţa exproprierilor care vor fi făcute pentru construirea autostrăzii Comarnic – Braşov. Printre cei care vor fi expropriaţi se numără urmaşi ai familiei regale, ai familiilor Cantacuzino şi Bibescu, unii dintre aceştia trăind în străinătate, potrivit Mediafax.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.