GALERIE FOTO. Filarmonica Braşov a făcut „botezul” sălii de concerte Patria

filarmonica-1

Sala de spectacole Patria fost inaugurată vineri seară, printr-un concert al Filarmonicii Braşov, dirijat de japonezul Daisuke Soga,cetăţean de onoare al municipiului Braşov. Sala a fost dată în folosinţă după ce, în ultimele 24 luni a fost reabilitată, reparată şi refăcută astfel încât să aibă o acustică perfectă.
Primul eveniment artistic găzduit de Sala Patria a Filarmonicii braşovene şi destinat publicului larg va avea loc la începutul săptămînii viitoare. Luni, la Braşov vine cel mai mare violonist al lumii

PATRIA a fost gândită ca un complex cultural, cu o sală de spectacole având capacitatea de 458 de locuri şi scenă cu suprafaţa de 185 de metri pătraţi (pe care vor putea evolua 80 de artişti), o sală de audiţii de 53 de locuri, în care se poate realiza şi proiecţie de film, spaţii  expoziţionale şi administrative.

În ultimele luni au fost executate lucrări pentru consolidarea structurii existente, înlocuirea şi refacerea finisajelor şi a instalaţiilor, recompartimentare, realizarea izolaţiei fonice, eficientizarea termică a clădirii şi alte dotări specifice.  A fost construit un corp nou unde a fost amenajată sala de audiţii, sala de repetiţii, lift, scări de accces şi camera pentru centrala termică.

[scrollGallery id=98]
FOTO: Andrei Paul (Primăria Braşov) powered by NIKON

În foaierul mare (unde au fost holul şi casa de bilete ale fostului cinematograf) s-au consolidat stâlpii de rezistenţă, a fost montată pardoseala din plăci de calcar, au fost executate zugrăvelile şi urmează a fi montat tapetul de pe stâlpi şi pe casa liftului

Pentru sala mare, lucrările de consolidare au depăşit complexitatea estimată iniţial, însă
proiectanţii şi executantul lucrării au depăşit problemele apărute. Fermele (grinzile transversale) au fost consolidate cu beton precomprimat şi întărite cu plăci din fibră de carbon, care măreşte cu 50% portabilitatea acestora. Apoi, pe pereţi şi tavan, s-au montat structurile metalice pentru crearea fondului acustic şi au fost montate  plăcile din lemn sau rigips. Pereţii şi tavanul din zona scenei sunt placaţi cu panouri din lemn. Pe porţiunea cuprinsă între scenă şi peretele opus acesteia (cel de la intrarea în sală) au fost aplicate plăci de rigips, iar pe peretele de la intrare au fost montate panouri din lemn.

MIC2

Designul şi proiectarea pereţilor şi tavanelor, inclusiv a formei plăcilor care le acoperă, au fost făcute în urma unui proiect special de acustică, iar la finalizarea lucrărilor, când se vor finaliza  măsurătorile de acustică, sala de concerte a Filarmonicii Braşov va deveni una dintre  sălile cu cea mai bună acustică din România.

Tot în sala mare, au fost executate lucrările de construire a scenei, care este din beton, acoperită cu parchet şi include un sistem de încălzire în pardoseală.

Valoarea proiectului: 8.776.323,80 lei
Valoarea lucrărilor: 6.496.827,57 lei
Valoarea mobilierului: 225.000 lei

Rezultate anticipate:

* Suprafaţa reabilitată şi pregătită pentru noi activităţi socio-culturale:
Suprafata construită: 1.574,88 mp
Suprafata desfăşurată: 3.104,77 mp

* Nr. de persoane care vor beneficia de infrastructura reabilitată/ modernizată pentru   noi activităţi socio-culturale: 28.348 persoane/an, din care: 10.240 persoane vârstnice şi 3.662 preşcolari, elevi şi studenţi

* Nr. de evenimente socio-culturale organizate în infrastructura reabilitată/modernizată: 114 evenimente/an

* Nr. de locuri de muncă nou create: 19 locuri de muncă

Durata realizării investiţiei: 2 ani.

MIC3

Acest proiect este finanţat prin POR 2007-2013, Axa Prioritară 1, „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, sub-domeniul „Poli de creştere”.

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.