Ramai la curent!

Cotidian

Din cauza leului, maimuțele de la Zoo Brașov nu vor mai avea adăpost nou

Publicat

in

DSCF0800 - Copy

În 2009, Primăria Municipiului Brașov și Ministerul Mediului semnau acordul de finanțare pentru proiectul de extindere și modernizare a Parcului Zoologic Brașov, investiția fiind estimată la 31,12 milioane de lei. Proiectul inițial cuprindea o listă de lucrări, dar, în timp, la unele dintre ele s-a renunțat. Motivul, a explicat viceprimarul Brașovului, Adrian Atomei, este devalorizarea monedei naționale:  „În 2009, un euro era 3,7-3,8 lei, dar în timp leul s-a devalorizat, iar prețurile au crescut.  Dacă s-ar executa toate lucrările stabilite inițial ar fi depășit bugetul alocat proiectului”. În aceste condiții, a continuat el, s-a renunțat la unele lucrări. „Inițial, pentru maimuțe ar fi trebuit să se construiască un adăpost nou, dar acum, pentru a ne încadra în suma alocată se vor efectua doar lucrări de reabilitare a celui existent. De asemenea, nici la adăpostul urșilor nu s-a intervenit. Ambele zone vor fi renovate după finalizarea celorlalte lucrări , în funcție de fondurile ce ne vor rămâne”.

zoo 30 apr 2013 (25)

Standarde stricte, impuse de EAZA

Zilele trecute, municipalitatea brașoveană a primit și rezultatele evaluărilor efectuate în luna noiembrie a anului trecut de un specialist al Asociației Europene a Grădinilor Zoologice și Acvariilor (EAZA). În document se arată că la Parcul Zoologic Brașov mai trebuie rezolvate unele probleme de securitate și mai trebuie asigurate unele dotări. Astfel, vor mai trebui corectate dimensiunile și unghiurile zonei pentru feline mari (jaguar, lei, tigru siberian), trebuie montate sisteme suplimentare de ventilație și este nevoie de imbunătățirea izolării instalațiilor electrice. De asemenea, în unele adăposturi specialistul EAZA a considerat că pardoseala din beton trebuie acoperită cu un material special. „EAZA impune standarde mult mai stricte decât normele generale. De altfel, în raport se arată că după finalizarea tuturor lucrărilor, «se trece de la o colecție de animale la o Grădină Zoologică modernă»”, a mai spus Atomei.

DSCF0798

Banii vin cu țărâita

Contribuția ministerului Mediului, în valoare de 22,23 de milioane de lei, ar fi trebuit virată integral încă de anul trecut, dar, din cauza lipsei resurselor financiare, ministerul mai are de făcut plăți în valoare de 4,85 de milioane de lei. „În luna decembrie a anului 2013 mai erau de achitat 11,15 milioane de lei. La sfârșitul anului au fost virate 300.000 de lei, iar zilele acestea am ministerul a aprobat virarea a încă șase milioane de lei, bani cu care plăti și  lucrările efectuate în avans, dar nefacturate, în valoare de 4,67 milioane de lei”, a mai spus Atomei. El a precizat că, cel mai probabil, Grădina Zoologică va fi redeschisă la jumătatea acestui an. 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

FOTO. Capturarea albinelor care „ocupă abuziv” o casă, o operațiune complicată. Anul acesta, în Brașov au fost două intervenții

Publicat

in

Albinele și viespile pot fi „musafiri nedoriți” într-o casă. Insectele își amenajează un cuib, apoi încep să zboare prin zonă, devin agasante, intră în case și, dacă se simt amenințate, îi pot înțepa pe locatari. Pentru a-i scăpa pe brașoveni de această problemă intervine un angajat al municipalității, Viorel Mihai, care este și apicultor. El spune că anul acesta a avut două intervenții de acest fel, ultima fiind luni, pe strada Lungă.


Procedura în cazul albinelor este ingenioasă și necesită răbdare. În primă fază, este luat cuibul de albine, inclusiv regina și mutat într-un stup. Apoi, pentru a fi „momite” albinele care nu au ajuns în stup, este folosită miere. Apoi, trebuie răbdare, până când se adună toate albinele și intră în stup. Ulterior, stupul este dus la stupină.


„La început, noua familie are nevoie de ajutor, astfel că, o perioadă, pun rame cu miere în stup. În timp, albinele se oganizează, apoi încep să producă miere”, ne-a declarat Viorel Mihai.

De regulă, Viorel Mihai rezolvă singur problema albinelor și viespilor care „ocupă abuziv” o clădire, însă, când cuibul este la înălțime mare, vin în ajutor pompierii, cu o autospecială cu nacelă.
Brașovenii care care descoperă că în clădiri au apărut cuiburi de viespi sau albine, pot reclama problema la Primăria Brașov sau la Serviciul Local pentru Situații de Urgență Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO. Cum a securizat Primăria Brașov platforma de pe Tâmpa. Câte o bandă de plastic, „neînțeleasă” de turiști

Publicat

in

Săptămâna trecută, Primăria Brașov a anunțat închiderea platformei de belvedere de la literele de pe Tâmpa. Decizia a fost luată de Comitetul Local pentru Situații de Urgență Brașov, care a avertizat că platforma este degradată și riscă să se prăbușească.  

Pentru a bloca accesul turiștilor pe platformă, Primăria Brașov a apelat la o soluție minimalistă: au amenajat niște bariere din benzi de plastic de-a latul potecilor care duc „la litere” și, atât. Unele au fost rupte, iar cele care au rezistat sunt ignorate.

Turiștii, unii dintre ei străini, trec pe sub ele sau pe lângă ele și merg la litere, pentru a admira priveliștea Brașovului.

De altfel, drumeții din alte orașe nu știu ce reprezintă acele benzi. În zonă nu a fost montat vreun panou de avertizare, prin care turiștii să fie avertizați că accesul la respectiva platformă este interzis.

Amintim că Primăria Brașov a anunțat că platforma va intra în reparații, însă nu a precizat când vor începe și când se vor termina lucrările.

Citește mai departe

Cotidian

Salvatorii montani, în alertă. Mai mulți alergători au alunecat în răpe, la ultramaratorul Transylvania 100

Publicat

in

Salvatorii montani care acoperă Munții Bucegi au intrat în alertă sâmbătă dimineața, după ce starea traseulului de alergre de la ultramaratonul de 100 de kilometri „Transylvania 100” le-a creat probleme alergătorilor.

Astfel, sâmbătă, Salvamont Brașov a anunțat că au fost înregistrate 16 incidente.

„Dintre acestea, 3 cazuri au presupus extragerea persoanelor din zone abrupte/râpe, 8 cazuri au fost preluate de pe traseu, iar 4 persoane au prezentat semne de hipotermie, refuzând ulterior transportul cu ambulanța. Într-un caz s-a intervenit pentru alungarea unui urs”, a anunțat Salvamont Brașov.

Pentru realizarea intervențiilor au fost mobilizați peste 40 de salvatori montani de la mai multe formații. Reprezentanții Salvamont Brașov au anunțat în jurul orei 13.30 ca mai era în derulare o singură intervenție.

Alergătorii montani s-au accidentat în zona Tigănești – Mălăiești, unde, unde au alunegat pe zăpada înghețată. Salvatorii montani din județele Brașov și Prahova au precizat că rămân în alertă, până la finalizarea cursei.

Citește mai departe

Trending