Ramai la curent!

Cotidian

GALERIE FOTO. Primul avion (mini) a aterizat pe aeroportul de la Ghimbav

Publicat

in

DSC_0170

Primul avion a decolat şi a aterizat pe pista viitorului aeroport de la Ghimbav. Nu este vreun Boeing, cum ne-am fi aşteptat, ci un avion de mici dimensiuni, care a testat felul în care se comporta pista- trei sferturi cât este din ea.

[scrollGallery id=144]

Primul avion care a testat oficial pista este un Diamond 42, cu 4 locuri şi o greutate de numai 1,7 tone, adus de la Otopeni.

Termenul de finalizare a pistei este 31 iulie 2014. Această pistă va avea 2.600 de metri, iar finanţarea ei, în valoare de 12,7 milioane de euro fără TVa este asigurată dintr-un credit accesat de Consiliul Judeţean Braşov.

În etapele următoare vor fi construite căile de rulare, sistemul de balizaj, un punct trafo, hangare şi, în ultimă fază, terminalul de călători. Pentru acestea nu există încă o sursă de finanţare.

Consiliul Judeţean a estimat că ar avea nevoie, în funcţie de soluţia aleasă, de o sumă cuprinsă între 15 şi 32,38 milioane de euro.

Deocamdata, preşedintele CJ, Aristotel Căncescu şi vicepreşedintele CJ, Mihai Pascu anunţă că pleacă în China, într-o delegaţie condusă de ministrul Economiei, Constantin Niţă, pentru a căuta o finanţare de „25-30 de milioane de euro”. Se vor orienta însă… tot spre un credit, din câte spune Căncescu.

IMG_3431_mic

IMG_3434_mic IMG_3440_mic

 

 

 

 

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Dezbatere hibrid despre dezvoltarea Centrului Civic. Punctul fierbinte: Viitoarea Catedrală ortodoxă

Primăria Brașov organizează pe 27 mai o dezbatere publică în format hibrid privind noul PUZ al Centrului Civic, document care include și viitoarea catedrală ortodoxă. Subiectul a stârnit numeroase reacții în comunitate, iar autoritățile susțin că proiectul real prevede o construcție de maximum 25 de metri înălțime.

Publicat

in

Miercuri, 27 mai, începând cu ora 9.00, primăria organizează o întâlnire publică, în format hibrid, cu proprietarii din această zonă și cu brașovenii interesați de reglementările cuprinse în proiectul de plan urbanistic zonal. Anunțul a fost făcut azi, de biroul de comunicare al Primăriei Brașov, în urma centralizării propunerilor venite din partea cetățenilor. Unul dintre punctele sensibile ce vor fi discutate în cadrul dezbaterii este viitoarea catedrală ortodoxă din Centrul Civic, pe care mulți brașoveni au avut puncte de vedere divergente.

Dezbatere în sistem hibrid. Cei interesați pot participa și pe Zoom

Având în vedere că numărul de locuri din Sala de Consiliu a Primăriei Brașov, unde va avea loc dezbaterea,este limitat, intâlnirea se va desfășura în sistem hibrid. Pentru a participa la întâlnire pe platforma ZOOM, cei interesați trebuie să completeze formularul de înscriere: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfIQLUlv6vf_ILFjxOF6UUbUeX95iXO2XoBGo0EozyapFBsqQ/formResponse .

În cadrul formularului se regăsesc toate informațiile importante pentru a putea participa la întâlnire, atât cele referitoare la reglementările urbanistice propuse, propunerile cetățenilor, cât și obligațiile legale pe care municipalitatea trebuie să le pună în practică.

Primăria Brașpov, obligată de instanță să aibă un PUZ la zi pentru Centrul Civic

Elaborarea acestui plan urbanistic, dincolo de necesitatea adaptării obiectivelor de dezvoltare ale zonei la situația prezentă, este și o obligație legală, având în vedere că instanța de judecată a stabilit că municipalitatea trebuie să modifice sau să adopte un nou PUZ care să includă și construirea unei catedrale ortodoxe, stabilind, totodată, zona în care va fi edificată și suprafața terenului pe care va fi construită.

„Obligă pârâtul Consiliul Local al Municipiului Braşov să modifice sau să elaboreze un nou PUZ pentru zona Centrul Civic cu respectarea dreptului de concesiune al reclamantei rezultat din contractul de concesiune nr. 4009/1993, prin repoziționarea terenului concesionat în vederea realizării obiectivului Catedrala Înălţarea Domnului pe amplasamentul indicat în Anexa 22 a Completării raportului de expertiză (…) ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Obligă pârâtul Consiliul Local Braşov la aprobarea PUZ rezultat conform alineatului precedent” – se precizează în hotărârea instanței.

Primăria Brașov: „Înălțimea maximă a catedralei va fi de 25 de metri”

Reprezentanții Primăriei Brașov susțin, în plus, că simulările cu AI apărute în spațiul public, ce indicau că viitoarea catedrală ar avea o înălțime de proape 100 de metru nu sunt reale.

„Unul dintre subiectele discutate în spațiul public a fost cel al viitoarei catedrale. Dacă în privința amplasamentului lucrurile sunt foarte clare, conform hotărârii judecătorești definitive, în privința construcției au apărut mai multe informații care nu  aveau legătură cu realitatea. De aceea beneficiarul a pregătit un concept, care poate fi consultat aici, pentru a răspunde întrebărilor unei părți a brașovenilor. Conform acestui proiect, înălțimea maximă a catedralei va fi de 25 de metri, fără nici o legătură cu simulările AI care vorbeau despre o catedrală de 100 de metri”, a transmis Primăria Brașov, într-un comunicat de presă.

Documentația completă a proiectului de PUZ, atât partea scrisă, cât și partea desenată, poate fi consultată pe următorul link: https://www.brasovcity.ro/detalii-articol/urbanism/anunt-nr-35469-din-2026-privind-informarea-si-consultarea-publicului-8211-etapa-elaborarii-propunerilor-8211-plan-urbanistic-zonal-8222-centrul-civic-8221-brasov/MzU4MzU

Sute de propuneri de modificarea PUZ-ului, transmise în perioada de consultare publică

În această etapă, de consultare publică a proiectului, au fost transmise câteva sute de propuneri de modificare sau completare a documentației de urbanism. Ca urmare a procesării observațiilor și propunerilor exprimate, municipalitatea, alături de echipa de specialiști implicată în elaborarea documentației de urbanism, a stabilit mai multe categorii tematice distincte. Pentru a veni în sprijinul celor care vor să participe la această întâlnire, îi invităm să le consulte, cu precizarea că acestea deja au intrat în etapa  de evaluare a proiectantului.

După finalizarea acestei proceduri, inclusiv analiza propunerilor venite în cadrul întâlnirii de mâine, proiectul de PUZ va fi supus și procedurii de transparență decizională, conform Legii nr. 52/2003.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO. Capturarea albinelor care „ocupă abuziv” o casă, o operațiune complicată. Anul acesta, în Brașov au fost două intervenții

Publicat

in

Albinele și viespile pot fi „musafiri nedoriți” într-o casă. Insectele își amenajează un cuib, apoi încep să zboare prin zonă, devin agasante, intră în case și, dacă se simt amenințate, îi pot înțepa pe locatari. Pentru a-i scăpa pe brașoveni de această problemă intervine un angajat al municipalității, Viorel Mihai, care este și apicultor. El spune că anul acesta a avut două intervenții de acest fel, ultima fiind luni, pe strada Lungă.


Procedura în cazul albinelor este ingenioasă și necesită răbdare. În primă fază, este luat cuibul de albine, inclusiv regina și mutat într-un stup. Apoi, pentru a fi „momite” albinele care nu au ajuns în stup, este folosită miere. Apoi, trebuie răbdare, până când se adună toate albinele și intră în stup. Ulterior, stupul este dus la stupină.


„La început, noua familie are nevoie de ajutor, astfel că, o perioadă, pun rame cu miere în stup. În timp, albinele se oganizează, apoi încep să producă miere”, ne-a declarat Viorel Mihai.

De regulă, Viorel Mihai rezolvă singur problema albinelor și viespilor care „ocupă abuziv” o clădire, însă, când cuibul este la înălțime mare, vin în ajutor pompierii, cu o autospecială cu nacelă.
Brașovenii care care descoperă că în clădiri au apărut cuiburi de viespi sau albine, pot reclama problema la Primăria Brașov sau la Serviciul Local pentru Situații de Urgență Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO. Cum a securizat Primăria Brașov platforma de pe Tâmpa. Câte o bandă de plastic, „neînțeleasă” de turiști

Publicat

in

Săptămâna trecută, Primăria Brașov a anunțat închiderea platformei de belvedere de la literele de pe Tâmpa. Decizia a fost luată de Comitetul Local pentru Situații de Urgență Brașov, care a avertizat că platforma este degradată și riscă să se prăbușească.  

Pentru a bloca accesul turiștilor pe platformă, Primăria Brașov a apelat la o soluție minimalistă: au amenajat niște bariere din benzi de plastic de-a latul potecilor care duc „la litere” și, atât. Unele au fost rupte, iar cele care au rezistat sunt ignorate.

Turiștii, unii dintre ei străini, trec pe sub ele sau pe lângă ele și merg la litere, pentru a admira priveliștea Brașovului.

De altfel, drumeții din alte orașe nu știu ce reprezintă acele benzi. În zonă nu a fost montat vreun panou de avertizare, prin care turiștii să fie avertizați că accesul la respectiva platformă este interzis.

Amintim că Primăria Brașov a anunțat că platforma va intra în reparații, însă nu a precizat când vor începe și când se vor termina lucrările.

Citește mai departe

Trending