Joi seara, Biroul Național Permanent al PSD luat două decizii care a aruncat în aer Organizația Județeană a PSD Brașov. Mai precis, după ce Constantin Niță a demisionat și, filiala brașoveană l-a numit președinte interimar pe Viorel Chiric, structura națională l-a desemnat președinte interimar pe Mihai Mohaci. De asemenea, candidat pentru Primăria Brașov a fost stabilit Cătălin Leonte, care a demisionat din partid luna trecută, astfel că Răzvan Popa, propus inițial pentru a fi înscris pentru cea mai importantă primărie din județ, a fost tras pe linie moartă.
Vineri, Biroul Executiv al PSD Brașov s-a reunit într-o ședință extraordinară, cu ușile închise la care a participat și secretarul general al PSD, Marius Neacșu. Vechea gardă a ieșit la atac, încercând să recucerească terenul pierdut cu o seară înainte și a folosit tot arsenalul din dotare.
Mihai Mohaci s-a declarat deranjat de faptul că nu a fost sprijinit de partid când a fost eliberat din funcția de prefect. De asemenea, el a spus că vechea gardă nu a reușit până acum să obțină funcții importante în urma alegerilor.
„Ne-am săturat să ne uităm la alte județe unde PSD are președinți de consilii județene sau primăriile municipiilor reședință de județ. Aici, noi stăm la rând și rezistăm doar în urma negocierilor”, a declarat Mihai Mohaci.
Răzvan Popa a atacat frontal:
„În urma sondajului intern pentru desemnarea candidatului pentru Primăria Brașov, eu și Leonte eram la egalitate. Candidatura mea a fost probată de structura municipală a PSD, apoi de cea județeană, iar într-un final, prezent la Brașov, președintele partidului, Liviu Dragnea, a anunțat că eu sunt candidatul pentru Primăria Brașov. Leonte a preferat să plece din partid și a anunțat că va merge ca independent. Leonte nu este membru al PSD. În 2012, când avea 2%, Constantin Niță i-a cerut celui care a făcut sondajul să-l crească pe Leonte în sondaje, pentru a nu-l demoraliza”.
În ceea ce privește numirea lui Mohaci în funcția de președinte interimar, Răzvan Popa a reclamat că acesta s-a înscris recent în PSD și nu este membru al Biroului Permanent.
„Eu nu pot să merg mâine pe stradă și să mă uit în ochii celor căror le-am cerut votul și să le spun că de la București s-a luat altă decizie. Eu merg înainte. Dacă PSD îl desemnează pe Leonte drept candidat, eu merg ca independent”, a mai spus Popa.
După ședință, în fața presei, Răzvan Popa nu a mai spus că va candida independent, deși i s-a cerut un răspuns la această întrebare.
Marian Neacșu a spus de ce a fost ales Leonte:
„Potrivit unui sondaj de opinie, Răzvan Popa, cu PSD lături, are 21%, iar Leonte, ca independent are 11%. Dacă Biroul Permanent Brașov nu este mulțumit de deciziile forului superior, respectiv Biroul Permanent Național, poate depune contestație. De altfel, luni, la București va veni o delegație a Organizației Județene pentru a depune o contestație. Decizia finală va aparține Comitetului Executiv Național, care fie va accepta contestația, fie îl va valida pe Cătălin Leonte. Oficial, acum, candidatul PSD pentru funcția de primar al Brașovului este Cătălin Leonte”
Pe de altă parte, Constantin Niță, acum simplu membru al PSD, a afirmat că în va susține pe Răzvan Popa indiferent de ce se întâmplă.
„Dragnea poate consideră că Popa și Chiriac sunt oamenii mei. Nu-s ai mei, că nu plec cu ei acasă. Decizia luată la București nu va fi respectată de Comitetul Executiv al PSD Brașov. Este o decizie nedemocratică. Ședința Biroului Permanent Național a fost una informală, fără ordine de zi. 100% Dragnea a impus schimbările. Nu ne lăsăm călcați în picioare”, a spus Constantin Niță.
Oferta lui Chiriac
„Suntem o organizație în fața deciziei luate de câteva persoane. Nu suntem de acord cu decizia conducerii centrale, pentru că noi avem un candidat. Eu îl aștept pe Leonte să se înscrie în partid și să candideze unde îi propune partidul. Dacă vrea să se întoarcă, trebuie să respecte regulile noastre”, a declarat și Viorel Chiriac.
Fii primul care comentează