Connect with us

Stiri Brasov

Studenții brașoveni vor vedea ce înseamnă să fie funcționari. Vor face practică în deconcentrate

Published

on

452 de studenți ai Universității Transilvania vor avea ocazia să fie „în pielea” funcționarilor de la Prefectură sau APIA, dar îi pot ajuta și pe inspectorii de muncă sau pe comisarii Gărzii de Mediu Brașov. Stagiile de practică ale studenților se vor face în baza unui protocol de colaborare semnat între Universitatea Transilvania din Brașov, Prefectura Brașov și „deconcentratele” din subordine.

Stagiile de practică vor fi de una, două sau trei săptămâni, perioadă în care ei vor putea să vadă cum se desfășoară activitatea într-o instituție publică, dar vor da și o mână de ajutor acolo unde este nevoie.

De asemenea, rectorul Universității Transilvania, Ion Abrudan, declarat că a discutat cu reprezentanții deconcentratelor și este posibil ca unele teme pentru lucrări de licență, dizertații sau teze de doctorat să vizeze rezolvarea unor probleme cu care se confruntă instituțiile publice.

Reprezentantul universității brașovene susține că în acest mod, studenții vor fi mai „aproape de viața reală”, iar lucrările de diplomă vor fi mai practice, ieșind astfel din schema abordării pur teoretice.

Educație

Încep cursurile gratuite de pregătire pentru bacalaureat și admitere, organizate de Universitatea Transilvania din Brașov

Published

on

Universitatea Transilvania din Brașov organizează și în acest an, începând din luna martie, cursuri gratuite de pregătire pentru examenul de bacalaureat, dar și pentru examenele de admitere din cadrul universității. În luna aprilie se va organiza și o simulare a examenului de admitere la Facultatea de Medicină.

Cursuri de pregătire pentru examenul de bacalaureat

La fel ca în fiecare an, și de această dată se vor desfășura ore de pregătire la Limba și literatura română, Limba germană, Matematică și Informatică. Lecțiile sunt susținute de cadre didactice ale Universității Transilvania din Brașov.

La Limba și literatura română cursurile încep în 20 martie și urmăresc să îi învețe pe elevi cum să analizeze stilistic textele literare și nonliterare și cum să utilizeze corect și adecvat limba română în diferite situații de comunicare. De asemenea, cursurile de pregătire la Limba și literatura română sunt axate și pe înțelegerea articulată și descrierea în concepte clare a operelor marilor clasici și prozatorilor interbelici.

Pentru limba și literatura română cursurile se vor desfășura în format fizic în corpul T al Universității Transilvania din Brașov, sala TII1, B-dul Eroilor nr. 25, începând cu data de 20.03.2026.

Pentru limba germană cursurile se vor desfășura în format fizic în corpul T al Universității Transilvania din Brașov, sala TP4, B-dul Eroilor nr. 25, începând cu data de 14.04.2026.

La matematică se abordează noțiuni de algebră, de analiză matematică, trigonometrie și geometrie, iar cele de informatică cuprind noțiuni de algoritmi, grafuri,

Pentru matematică și informatică cursurile se vor desfășura în format on-line și vor fi disponibile pe platforma edu.unitbv.ro, conform programării, începând cu data de 12.03.2026 (matematică) și 11.03.2026 (informatică).

Pregătire pentru admiterea 2026 

Ca o noutate, în acest an se organizează cursuri de pregătire pentru proba practică obligatorie de admitere la Facultatea de Educație fizică și sporturi montane. În perioada 14-20 iulie, în sala (mică) de jocuri sportive a Facultății, cadrele didactice de specialitate vor susține ore de antrenament pentru „testarea capacității motrice generale”, în cadrul cărora se va exersa traseul aplicativ al probei practice și exercițiile motrice necesare susținerii testării. Programul complet de desfășurare va fi anunțat la începutul lunii iulie.

Și la Facultatea de Muzică se vor organiza cursuri de pregătire pentru examenul de admitere, începând din luna aprilie. Orele de pregătire gratuite vor fi susținute de profesori ai facultății, la specializările Muzică (Teoria Muzicii, Solfegiu, Dicteu), Interpretare Muzicală – instrumente (pian, vioară, violă, chitară, flaut, clarinet și saxofon) și Interpretare Muzicală – Canto.

La Facultatea de Medicină simularea examenului de admitere se va organiza în data de 25 aprilie. Detaliile organizatorice vor fi afișate pe site-ul medicină.unitbv.ro la începutul lunii aprilie.

Toate cursurile sunt gratuite. Acestea se adresează atât elevilor din clasele a XI-a și a XII-a cât și altor persoane care doresc să susțină în acest an examenul de bacalaureat sau /și examenele de admitere la universitate.

Programul complet al orelor de pregătire este disponibil la: https://admitere.unitbv.ro/pregatire-bac-si-admitere.html.

Continue Reading

Investitii

58 de străzi din cartierele Bartolomeu și Tractorul vor fi reabilitate, din bani europeni

Published

on

Continue Reading

Stiri Brasov

Maraton de caricaturi, în weekend, la Coresi

Published

on

În acest weekend, Cartier Coresi din Brașov devine punctul de întâlnire al comunității, într-un eveniment dedicat artei, bunei dispoziții și timpului petrecut împreună.

Piața cu Copaci se transformă, sâmbătă și duminică, între orele 15:00 și 18:00, într-un spațiu al zâmbetelor și al creativității, odată cu sosirea cunoscutului caricaturist Adrian Bighei. Artistul îi invită pe brașoveni la un maraton de caricaturi gratuite, oferind familiilor, cuplurilor și grupurilor de prieteni ocazia de a pleca acasă cu un portret personalizat și o amintire aparte.

Evenimentul face parte din atmosfera specială a lunii februarie, dedicată iubirii și apropierii primăverii. În paralel, Târgul de Primăvară completează experiența cu idei inspirate pentru Dragobete și Mărțișor: cadouri autentice, creații locale și surprize care pun în valoare spiritul comunității.

Continue Reading

Trending