Un chinez de nota 10 la Universitatea Transilvania. Cu ce teză a venit primul doctorand din China, la Brașov

Universitatea Transilvania i-a acordat joi calificativul „Excelent” primului chinez care a absolvit studiile doctorale la Brașov.

Xin You Liu este primul doctorand de la Facultatea de Ingineria Lemnului, specializarea Inginerie Forestieră, care a primit calificativul “Excelent” pentru lucrarea de doctorat.

Teza, intitutlată “Contribuţii la studiul fenomenelor de îmbătrânire a suportului lemnos şi materialelor tradiţionale de finisare transparentă – o abordare comparativă pentru materiale reprezentative din Europa şi China, cu aplicabilitate în conservarea/restaurarea mobilei” reprezintă o analiză comparativa a materialelor, precum ceara sau diverse uleiuri, cu ajutorul cărora este tratat lemnul în Europa şi în China. Lucrarea a impus zeci de ore de lucru în laborator, la Institutul de Cercetare şi Dezvoltare al universităţii, cu materiale lemnoase şi de finisare din China şi din România.


Comisia de analiză a tezei  a avut-o ca preşedinte pe prof. dr. ing. Mihaela Câmpean, de la Universitatea Transilvania din Braşov. Conducătorul ştiinţific al tezei a fost prof. dr. chim. Maria Cristina Timar. Din comisie au mai făcut parte, ca referenţi, prof. dr. ing. Song Lin Yi, de la Universitatea Forestieră din Beijing, China, prof. dr. ing. Ion Sandu, de la Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi şi prof. dr. ing. Marina Cionca, de la Universitatea Transilvania din Braşov.

Membrii comisiei au apreciat teza ca fiind excelentă, acordându-i calificativul maxim, echivalentul distincției „summa cum laudae”.

 Xin You Liu este primul chinez care susţine o teză de doctorat la Universitatea Transilvania din Braşov, ba mai mult, lucrarea a fost concepută în limba română şi engleză.

Xin You Liu se află în România de 8 ani. Şi-a făcut aici studiile de masterat, iar în urmă cu cinci ani s-a înscris la doctorat, la Facultatea de Ingineria Lemnului. Tot atunci a început şi colaborarea cu Institutul Confucius , unde activează şi astăzi. Xin You Liu a învăţat limba română şi s-a adaptat foarte bine stilului nostru de viaţă, astfel că a primit şi un nume românesc, din partea colegilor – Andrei.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.