Autostrada Comarnic – Brașov s-a împotmolit pe termen nelimitat. Licitația pentru studiul de fezabilitate, îngropată definitiv

Compania de Drumuri a pus oficial cruce licitației pentru revizuirea studiului de fezabilitate a loturilor de mijloc din autostrada Comarnic – Brașov, lansată acum doi ani. Soarta acestui contract fusese pecetluită încă de anul trecut, când firma câștigatoare nu s-a înțeles la bani cu fostul Guvern. Raportul de anulare a licitației pentru revizuirea studiului de fezabilitate al autostrăzii Comarnic- Brașov a fost aprobat pe 26 iulie 2017, susțin surse ale Asociației Pro Infrastructura, confirmate de purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Autostrăzi și Infrastructură Rutieră, Alin Șerbănescu.  

Eduard Hanganu, preşedintele Consitrans, firma care a câştigat contractul, spune că încă de anul trecut se ştia de anularea licitaţiei. Potrivit lui, din cauza amânării semnării contractului, nu a mai putut fi menţinută oferta financiară iniţială. „Numai salariile, manopera, au crescut de la 1.000 de lei la 1.400 de lei”, a explicat şeful Consitrans.

Pe de altă parte, fostul ministru tehnocrat al Transporturilor, Sorin Buşe, declara anul trecut că a negociat cu „partenerul” şi a deblocat situaţia, scrie economica.net.

„Pentru faptul că a durat atât de mult au mai fost necesare nişte negocieri cu partenerul nostru şi prefer să vă confirm după ce semnăm cu el. Dar vreau să vă spun că s-a insistat foarte mult şi pe asta ca să o deblocăm, iar eu zic că am deblocat-o şi că de săptămâna viitoare avansăm şi cu acest proiect”, spunea fostul ministru în decembrie 2016.

Asta după ce Compania de Drumuri încercase de trei ori să anuleze licitaţia, însă fără succes pentru că firma de proiectare Consitrans s-a opus şi a câştigat.

În cazul revizuirii studiului de fezabilitate pentru secţiunea de mijloc de 47 de kilometri a viitoarei şosele prin munţi, Compania de Autostrăzi a tot jucat ping-pong în vederea anulării licitaţiei cu Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC).

Licitaţia pentru revizuirea studiului de fezabilitate a loturilor 2,3 şi 4 din autostrada Comarnic – Braşov a fost lansată pe 31 iulie 2015, valoarea contractului fiind estimată între 16,4 milioane de lei şi 19,38 milioane de lei.

Înainte de licitaţia pentru revizuirea studiului de fezabilitate, Compania de Drumuri a lansat pe 16 iulie 2015 o licitaţie pentru proiectarea şi construirea loturilor de la capete, ce însumează 10,3 kilometri.

Dacă pentru lotul 1 procedura a fost anulată, pentru lotul 5, Râşnov – Cristian (Braşov), urmează să fie semnat contractul cu firma câştigătoare Alpenside.

Conform celor mai recente declaraţii ale oficialilor de la Transporturi, Autostrada Comarnic – Braşov urmează să beneficieze de finanţare europeană.

Înainte de aceste licitaţii, fostele guverne au încercat de trei ori să construiască autostrada montană de 57,3 kilometri în parteneriat public-privat, însă au eşuat.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.