Ramai la curent!

Cotidian

Ocolitoarea de pământ a Făgărașului, care există doar pe hârtie, va fi deszăpezită. Face parte din categoria drumurilor naționale

Publicat

in

Dacă brașovenii vor aeroport, făgărășenii vor ocolitoare. Au și un motiv serios pentru a cere acest lucru: exact prin centrul orașului trece DN1, unul dintre cele mai circulate drumuri din România, iar acum mașinile, de la autoturisme, la camioane de mare tonaj, trec exact pe bulevardul principal al municipiului. Și, totuși, pe hârtie, Făgărașul are o ocolitoare, care are și rang de drum național.

Ce e drept, este un drum de exploatare de pământ, amenajat în urmă cu multe zeci de ani, când în zonă s-au realizat amenajări hidrotehnice. Varianta ocolitoare a municipiului Făgăraș are o lungime de 5,930 km și este administrată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov. Ba mai mult, centura Făgărașului va fi și deszăpezită. Cel puțin asta rezultă dintr-un document postat pe site-ul Prefecturii Brașov, „Starea de pregătire iniţială pentru sezonul rece 2017/2018”. În documentul amintit se menționează că DRDP Brașov a încheiat un contract cu firma Consal, care va deszăpezi drumurile naționale care tranzitează județul, pe listă fiind şi „Varianata de Ocolire Făgăraș – km 0+000 – km 5+930”.

 Primăria Făgăraș nu mai vrea să aștepte până îi face Guvernul ocolitoarea 

Despre realizarea unei centuri a Făgărașului s-a discutat înainte de anul 2000, când drumul de pământ care figurează a fost preluat de Ministerului Transporturilor de la Primăria Făgăraș. De atunci, nu s-a făcut nicio lucrare, ci doar niște studii de fezabilitate în vederea accesării unei finanțări europene de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Având în vedere că traficul a devenit tot mai intens, după anul 2012, autoritățile locale au luat în calcul chiar posibilitatea de a interzice accesul vehiculelor grele în oraș, sau măcar restricționarea accesului în timpul nopții, dar acest lucru era imposibil. (Vezi detalii AICI )

Anul acesta Primăria Făgăraș a anunțat că vrea să facă prin forțe proprii ocolitoarea, începând demersurile pentru preluarea arterei de la CNAIR. Pentru realizarea ocolitoarei municipiului iau în calcul trei alternative de finanțare, respectiv fondurile europene, Programul Național de Dezvoltare Locală și contractarea unui împrumut. (Vezi detalii AICI)

Cotidian

Drumul de pe Tâmpa, închis de Garda Forestieră. Vor mai avea acces doar mașinile de intervenții

Publicat

in

Drumul de pe Tâmpa, care pornește din Valea Cetății și ajunge la Restaurantul Panoramic a fost închis vehiculelor care deservesc unitatea de alimentație publică. Anunțul a fost făcut vineri de către directorul Gărzii Naționale Forestiere, George Gârbacea, care a precizat că acest drum va mai putea fi folosit doar de autospecialele de intervenție (Pompieri, SMURD, Ambulanță, Poliție sau alte instituții).

„Traseu turistic transformat în drum auto, fără acte. Am primit o sesizare că pe un traseu turistic circulă mașini. După cum observat, acest lucru este adevărat, iar Garda Forestieră a dispus ca acel drum să fie închis și să fie folosit de autorități pentru cazuri de urgență”, a declarat reprezentantul Gărzii Forestiere.

Amintim că la finalul lunii martie, Direcția Județeană de Mediu Brașov a anunțat că Restaurantul Panoramic (care funcționează într-o arie protejată) nu deține o autorizație de mediu (document în care trebuie inclusă, în detaliu, procedura de aprovizionare și cea legată de gestionarea deșeurilor, care să includă, printre altele, lista mijloacelor de transport sau graficul de circulație a acestora).

Citește mai departe

Cotidian

Dronă căzută în municipiul Galați, după atacurile Rusiei în Ucraina. Aparatul de zbor a afectat o gospodărie și un stâlp de electricitate

Publicat

in

Locuitorii din municipiul Galați au semnalat, prin serviciul 112, la ora 02.31, căderea unei drone în oraș, în zona Bariera Traian. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării Naționale, care a menționat din primele evaluări rezultă că a fost afectată o anexă dintr-o gospodărie, precum și un stâlp de electricitate, fără pagube însemnate. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

„Fragmente de dronă au fost identificate în mai multe locuri din zona respectivă, care este securizată de Poliția Română și militari din MApN”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Apărării Naționale.

Incidentul s-a produs în contextul în care, în cursul nopții, în cursul nopții, forțele ruse au reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, una dintre ținte fiind orașul Reni (la 22 de kilometri de Galați).

„Radarele MApN au detectat drone care evoluau în apropierea spațiului aerian al României. Două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Britanice din serviciul de luptă Poliție Aeriană Întărită au decolat la ora 02.00, din Baza 86 Aeriană de la Fetești. Centrul Național Militar de Comandă a notificat IGSU privind instituirea măsurilor de alertare a populației din localitățile Grindu și Isaccea, din județul Tulcea, fiind transmis, la ora 02.14, mesaj RO-ALERT. Aeronavele Eurofighter Thyphoon au avut contact radar cu o țintă aflată la 1,5 km de Reni, deasupra teritoriului ucrainean. Piloții au avut autorizare de angajare a dronelor. Radarele MApN de la sol au avut contact radar cu un grup de ținte până în zona localității Reni, Ucraina, unde au fost raportate multiple explozii”, se arată în comunicatul MApN.

Din comunicatul ministerul nu rezultă dacă aparatele de zbor Eurofighter Typhoon au tras sau nu asupra dronei care a pătruns în spațiul aerian al României.

Citește mai departe

Cotidian

Prezentare publică a bugetului local, la Primăria Municipiului Brașov. Cetățenii interesați sunt așteptați la sala de consiliu

Primăria Brașov organizează o prezentare publică a bugetului local, invitând cetățenii să participe la dezbaterea privind modul de cheltuire a banului public.

Publicat

in

Vineri, 24 aprilie, ora 9.00, Primăria municipiului Brașov organizează o prezentare publică a bugetului local. Întâlnirea va avea loc în sala de consiliu de la primărie, acolo unde sunt așteptați să vină toți cei interesanți de aspecte ce țin de administrarea banului public și a municipiului. Accesul se va face însă în limitele locurilor disponibile în sala de consiliu de la subsol.

„Menționăm că Primăria Brașov este una dintre primele administrații publice din România care acum mai bine de 20 de ani a început organizarea acestui tip de dezbatere a proiectului de buget. Accesul în sală va fi permis în limita locurilor disponibile”, a transmis biroul de comunicare al instituției, într-un comunicat de presă.

Citește mai departe

Trending