Peste 400 de firme din Brașov la finațare prin Start-up Nation. Roxana Mînzatu (PSD): “Mă așteptam să fie mai multe” 

Peste 400 de firme din județul Brașov au depus spre finanțare proiecte prin Start-up Nation, a declarat deputatul Roxana Mînzatu, iar începând de marți, reprezentanții celor acceptați la finanțare vor fi chemați la Agenția Regională pentru IMM-uri de la Brașov, pentru semnarea contractelor.

Anunțul a fost făcut la sfârșitul săptămânii de către deputatul Roxana Mânzatu, care spune totuși că s-ar fi așteptat să existe mai multe firme din Brașov care să se înscrie în programul Guvernamental Strat-Up Nation.

S-au aprobat proiectele depuse pentru Start-up nation, în judeţul Braşov sunt peste 400. Sincer, mă aşteptam să fie mai multe, la gradul de dezvoltare al zonei noastre. Se semnează acest act adiţional prin care practic să dă drumul la implementarea proiectelor şi evident, că în momentul în care firmele vor veni şi cu documentele de decont, vor primi şi banii respectivi. Am discutat cu Agenţia Regională pentru IMM-uri de la Braşov, îi vor chema eşalona la semnare, începând de marţi.  Finanțările s-au dat pe punctaje foarte mari, mai apropiate de 100, e de așteptat să fie în domeniul producției, al dezvoltării de soft și industrii creative, a spus Roxana Mînzatu.

Strat-Up Nation este un program în care cea mai mare parte a finanțării vine din surse europene, prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU). Firmele acceptate în program ăot apela, pentru cofinanțarea proprie și la creditele bancare.

Precum ştiţi, firmele pot apela la credite punte. Sunt trei bănci care le pot acorda, respective Transilvania, BCR şi CEC. E de lăudat iniţiativa celor de la Braşov, care s-au gândit să-i cheme la sediul lor pe cei de la bănci în fiecare zi, Și să stea de vorbă cu  beneficiarii, a declarat deputatul Roxana Mînzatu.

 

Prin programul Start Up Nation,  statul oferă fonduri nerambursabile de maximum 200.000 de lei fiecare unor înreprinderi mici și mijlocii noi. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.