Ramai la curent!

Cotidian

Tudor Benga:  „Bătălia din societatea românească a trecut de ceva vreme de faza politicoasă și instituțională”

Publicat

in

Coaliția PSD – ALDE, sprijinită de UDMR, a modificat miercuri Regulamentul Camerei Deputaților, introducând prevederi prin care a limitat pârghiile legale de implicare ale Opoziției. În acest context, în numai două zile, a fost posibilă modificarea legilor justiției, fără o dezbatere reală a amendamentelor depuse de Opoziție.

Modificarea regulamentului s-a derulat „în galop”, amendamentele deputatului USR Lucian Viziteu nefiind admise de Comisia pentru regulament a Camerei, condusă de Eugen Nicolicea (PSD). Pentru analiza în comisie a noului regulament, membrii acesteia au fost convocați prin SMS, marți seara, la ora 21.00, ședința fiind programată miercuri dimineața, la ora 9.00. Proiectul de modificare a regulamentului a trecut miercuri dimineața de comisie, într-o formă diferită față de proiectul inițial, iar apoi a fost aprobată și în plen.  

 „Tovarășul Nicolicea este notoriu pentru încălcarea sistematică a regulamentului! Ne-am dori, la fel de mult ca orice cetățean onest al acestei țări, să putem opera eficient exclusiv în interiorul regulilor și cadrului instituțional al unei țări civilizate”, a declarat deputatul USR Brașov, Tudor Benga.

„Asistăm la un atac absolut brutal asupra capacității de reacție parlamentară a Opoziției. Primesc seară de seară întrebări și îndemnuri să folosim «toate mijloacele legale». Din păcate, mulți dintre cei care îmi trimit aceste mesaje trăiesc cu fantezia că acestea încă există. Iar eu nu știu exact cum să o risipesc politicos. Tunul mediatic și propagandistic al puterii încurajează cât se poate de deliberat ideea că aceste mijloace ar exista, exact în timpul în care le subjugă și pe puținele care au mai rămas. Atunci când însuși depozitarul suveranității populare, Parlamentul, prin acțiunile majorității sale, își încalcă sistematic propriile regulamente, suntem nevoiți să semnalizăm cu toate mijloacele acest lucru și să ne opunem din răsputeri. Cetățenii trebuie sa știe și să judece în consecință pentru că așa cum ei sunt cei care i-au conferit legitimitatea, tot ei sunt cei care mai devreme sau mai târziu i-o pot lua”, a mai declarat Tudor Benga, deputat USR Brașov. 

Tudor Benga atrage atenția că, de ceva vreme, „bătălia din societatea românească a trecut de faza politicoasă și instituțională. Este o bătălie pură de putere, în care PSD-ul calcă totul în picioare, secondat de un ALDE exact la fel de ticălos, și sprijinit de un UDMR mai mercantil decât o matroana de bordel. Nu pot fi opriți decât bătuți politic sau spulberați de furia populară. Nu există alt mod de a-i opri! Exista artificii prin care, ocazional, fie noi – Opoziția, fie instanțele, fie Președintele, îi putem întârzia. Vor puterea absolută și nu se vor opri de unii singuri”.

Date de backgound:

Miercuri, 13 decembrie, înainte de ora 12.00, cu 176 voturi „pentru” și 88 „împotrivă”, deputații au aprobat hotărârea privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaților, iar după aproximativ o oră noile prevederi au fost publicate în Monitorul Oficial, intrând imediat în vigoare. 

În baza noului regulament, care reduce semnificativ din dezbaterea amendamentelor, a fost posibilă modificarea a două dintre legile Justiției fără o dezbatere reală a amendamentelor depuse de Opoziție. 

Camera Deputaților a aprobat modificarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciara – 177 voturi „pentru”, 79 voturi „împotrivă” și modificarea Legii 317/ 2004 privind organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii  – 177 voturi „pentru” și  78 „contra”.  

Cotidian

Pisoi curioși, blocați într-o gură de canalizare din Brașov. Au fost adoptați de salvator

Publicat

in

Pompierii de la ISU Brașov au avut ieri o misiune inedită. Printr-un apel telefonic au fost anunțați că pe strada Institutului din Brașov este un pisoi blocat într-o gură de canalizare. Pompierii au mers la fața locului cu o autospecială de stingere și au constatat că într-o conductă greu accesibilă erau blocați doi pisoi.

Cum spațiul era foarte îngust, pentru a scoate pisicii captivi, pompierii au găsit o soluție ingenioasă: a fost introdusă cu grijă o cantitate mică de apă în conductă, iar pisoii au fost așteptați la ieșire.  Planul a funcționat.

Pisoii au fost predați personalului de la CATTIA, care are grijă și de mama lor. Acolo au primit hrană, căldură și toate îngrijirile necesare.

„Povestea are și un final fericit: unul dintre colegii noștri s-a atașat atât de mult de unul dintre micii buclucași, încât mâine va merge să îl adopte”, a anunțat ISU Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovul și Nürnbergul pregătesc noi proiecte comune în educație și cultură. Târgul de Crăciun, printre temele discutate

Reprezentanți ai administrațiilor din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării în domeniul educației și culturii. Pe agenda întâlnirii s-au aflat parteneriate între școli, participarea la Festivalul Românesc din Nürnberg și colaborarea pentru organizarea târgurilor de Crăciun.

Publicat

in

Reprezentanți ai administrației locale din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării dintre cele două orașe, cu accent pe proiecte educaționale, schimburi între instituții de învățământ și inițiative culturale, în cadrul vizitei unei delegații din orașul german. Întâlnirea a fost coordonată de viceprimarul Brașovului, Dan Ghiță, și Werner Henning, consilier local în Nürnberg, care a venit în România însoțit de Bernhard Palm, directorul școlii profesionale Berufliche Schule 1 din orașul german.

Vizite la școli și la unul dintre cei mai mari angajatori din județ

Potrivit Primăriei Brașov, discuțiile au vizat dezvoltarea unor parteneriate între unități de învățământ din cele două orașe și identificarea unor noi proiecte comune în domeniul formării profesionale.

Astfel, în cadrul vizitei la Brașov, delegația germană a participat la întâlniri la Școala Profesională Germană Kronstadt și a analizat proiectul educațional MiniTechnicus, destinat familiarizării elevilor cu domeniile tehnice. Programul a inclus și o vizită la compania Schaeffler, unul dintre cei mai importanți investitori din județul Brașov, grup care își are originile în regiunea Nürnberg.

Brașovul, invitat la Festivalul Românesc de la Nürnberg

Unul dintre subiectele abordate în cadrul întâlnirii a fost participarea Brașovului la Festivalul Românesc organizat luna viitoare în Nürnberg. De asemenea, reprezentanții celor două administrații au discutat despre colaborarea privind organizarea târgurilor de Crăciun. Cu această ocazie, municipalitatea brașoveană a transmis o invitație oficială primarului din Nürnberg pentru a participa la ediția din acest an a Târgului de Crăciun din Brașov.

Potrivit administrației locale, orașul german ar urma să fie prezent cu un stand propriu și să participe la programul artistic al evenimentului.

Consilier local la Nurnberg, născut în Mureș

Werner Henning, membru al Consiliului Local Nürnberg, s-a născut în localitatea Nadeș, județul Mureș, și s-a stabilit în Germania în anul 1983. În ultimii ani, acesta a fost implicat în proiecte care au contribuit la dezvoltarea relațiilor dintre Brașov și Nürnberg, în special în domeniile educației profesionale și schimburilor culturale.

Citește mai departe

Cotidian

Angajații Direcției Județene de Mediu Brașov ies vineri la curățenie. Acțiunea de ecologizare este organizată în Ziua Mondială a Mediului

Publicat

in

În fiecare an, în 5 iunie, este marcată Ziua Mondială a Mediului, dedicată conștientizării și acțiunii pentru protejarea mediului la nivel global.

Este un eveniment mondial însemnat, celebrat începând cu anul 1974, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite (ONU). Evenimentul este găzduit în fiecare an într-o țară diferită, cu activității axate pe o temă anume. 

Ziua Mondială a Mediului Înconjurător – 2026 are loc în Coreea de Sud, iar evenimentele desfășurate pentru marcarea acestei zile au vor viza  schimbările climatice și vor atrage atenția asupra fenomenelor tot mai frecvente precum valuri de căldură, incendii, creșterea nivelurilor mărilor, topirea ghețarilor, etc.

Direcția Județeană de Mediu (DJM) Brașov marchează aceasta zi printr-o acțiune de igienizare a unei zone turistice din municipiul Brașov, implicând atât angajații instituției, cât și alte persoane care vor să ni se alăture.

Celebrarea Zilei Mondiale a Mediului constituie un bun prilej pentru creșterea gradului de conștientizare ecologică, promovarea acțiunilor individuale și colective pentru protejarea planetei, precum și pentru încurajarea guvernelor, companiilor și societății civile să adopte politici și practici sustenabile”, a declarant Ciprian Băncilă, directorul DJM Brașov.

Citește mai departe

Trending