O mică haită de lupi, formată din 6 exemplare a fost surprinsă în Piatra Craiului, de una dintre camerele de monitorizare a faunei instalate de Romsilva. Specia este protejată în România, iar orice intervenție (de regulă de recoltare) se face numai în baza unei derogări din partea Ministerului Mediului. De altfel, anul trecut, până la data de 18 decembrie, la nivel național, a fost aprobată recoltarea de 4 exemplare, în condițiile în care au fost depuse cereri pentru 29 de exemplare.
„Lupul (Canis lupus), cea mai mare specie din familia Canidae, este un carnivor care trăiește în haită și are un rol important în menținerea echilibrului ecologic și menținerea unor ecosisteme natural sănătoase. Specialiștii în cinegetică estimează că populația de lup din România este de aproximativ 5.800 de exemplare, una din cele mai mari din Europa”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a Romsilva.
În cele mai state europene, lupii au dispărut încă din secolul al XIX-lea. România, în schimb, are una dintre cele mai mari populații de lupi de pe continent.
Fii primul care comentează