Senatorul de Brașov Daniel Zamfir, pe punctul de a părăsi PNL pentru ALDE

Senatorul PNL ales la Brașov, Daniel Zamfir, fost preşedinte al Comisiei economice din Senat şi iniţiatorul legii pentru plafonarea dobânzilor la creditele bancare, ar urma să părăsească formaţiunea liberală pentru a se alătura grupului ALDE, au declarat surse politice pentru News.ro.

În luna ianuarie a acestui an, Daniel Zamfir a pierdut preşedinţia Comisiei economice din Senat, aceasta fiind preluată de senatorul PNL Florin Cîţu. La scurt timp, Zamfir a lansat un atac la adresa liderulu PNL, Ludovic Orban, acuzându-l că vrea să îl înlăture de la şefia Comisiei economice din Senat. Acesta a afirmat că liderul liberalilor a sunat „în disperare“ ca Raluca Turcan să fie realeasă lider de grup şi a spus că PNL „are mare nevoie de un preşedinte cu demnitate şi puţintel curaj“.

În decembrie 2017, Liderul PNL, Ludovic Orban, l-a avertizat pe senatorul Daniel Zamfir, care a semnat o iniţiativă legislativă de plafonare a dobânzilor la creditele bancare, că dacă va mai avea propuneri legislative care nu sunt sustinute de partid, ci „de consilierul premierului Tudose“, va fi exclus din PNL.  Senatorul Zamfir a reacţionat pe Facebook, spunând că nu ştie vreo decizie a PNL care „să susţină necondiţionat practicile IFN-urilor şi băncilor“ şi că altul ar fi motivul avertismentului de excludere pe care l-a primit.

„Poziţia PNL este clară. Suntem susţinătorii economiei libere de piaţă. Practic, contractul este legea părţilor. Suntem împotriva oricărei reglementări care să afecteze libertatea economică, care să afecteze libertatea de a realiza contracte. Nu există niciun conflict, vă explic poziţia PNL. Dacă este un parlamentar care are alt punct de vedere, este punctul său de vedere individual“, a declarat Ludovic Orban, despre iniţiativa senatorului liberal Daniel Zamfir, care a propus stabilirea unui plafon maxim al dobânzilor la creditele bancare.

El a spus că nu poate cenzura fiecare iniţiativă legislativă, dar că i-a transmis lui Zamfir un avertisment.

„Mărturisesc că mă deranjează că este susţinut de consilierul premierului Tudose şi nu cred că voi accepta mult timp acest lucru, cum nu accept ca alţi colegi să fie jigniţi de domnul senator. Cu siguranţă e un avertisment. Am discutat despre asta, i-am exprimat opiniile mele, iar în materie de aceste iniţiative pe care le susţine împreună cu consilierul guvernului PSDragnea, mă deranjează profund şi iese din linia PNL“, a afirmat preşedintele PNL, Ludovic Orban.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.