PMP a obținut funcția de viceprimar în comuna Hărman, într-un Consiliu Local în care PNL are 6 mandate

Primarul Onoriu Velican (stg) și viceprimarul Sergiu Huțanu (dr.)

PMP a obţinut un post de viceprimar în judeţul Braşov, după ce majoritatea din Consiliul Local Hărman i-a acordat votul lui Sergiu Huţanu. Acesta a devenit viceprimar la în comuna Hărman într-un Consiliu Local format din 15 consilieri, în care PNL a obţinut şase mandate, PMP-  patru mandate, USR – trei mandate, iar Alianţa PSD ALDE – două mandate. Huţanu a reuşit să obţină 10 din cele 15 voturi. 

 Sergiu Huţanu, economist, absolvent al Universităţii „Babes Bolyai” din Cluj Napoca, este la cel de al doilea mandat de consilier local la Hărman, după cel din 2016 – 2020.

„Până în momentul de faţă am activat atât în domeniul privat cât şi în domeniul finanţelor, achiziţiilor publice, având şi un manadat de consilier local din anul 2016. Îmi doresc să contribui la restabilirea încrederii cetățenilor în administrația publică și voi munci pentru a pune umărul la această construcție. Îmi doresc în mod special ca în acest mandat Primăria Hărman să implenteze cât mai multe proiecte cu finanţare europeană. Militez pentru o primărie deschisă oricărui locuitor al Hărmanului și o administrație care să fie permanent în teren, acolo unde se consolidează parteneriatul cu oamenii, prin implicare și fapte, în mod transparent. Mă voi dedica total pentru ca Hărmanul să devină locul unde să ne placă să trăim și unde să ne fie bine”, a declarat viceprimarul Sergiu Huţanu.

Sergiu Huțanu a obținut 10 voturi, față de 5 ale propunerii venite de la PNL. În schimb, USR a preferat să nu vină cu propria propunere pentru funcția de viceprimar al comunei Hărman, asumându-și votul pentru candidatul PMP. 

„Mă bucur că am reuşit impune un viceprimar la Hărman, o persoană tânără, dinamică, ce a reuşit să atragă un sprijin vizibil din partea comunităţii sale la alegerile din 27 septembrie. Personal, îi pun la dispoziţie toată experienţa mea, acumulată în administraţia locală a municipiului Braşov. Este păcat că PNL, deşi nu era majoritar în Consiliul Local Hărman, nu a susţinut această propunere, la fel ca celelalte partide”, a declarat, la rândul său preşedintele PMP Braşov, Costel Mihai.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.