Un steag de 70 de metri pătrați al UE a fost arborat peste literele „BRAȘOV“ de pe Tâmpa. „E un mesaj pentru orientarea pro-europeană a României“

Foto: FB - Va vedem din Brasov

Un steag imens al Uniunii Europene, cu dimensiunile de 10×7 metri a fost atârnat duminică, timp de 30 de minute pe literele înscrisului „BRAȘOV“ de pe Tâmpa. Steagul întins pe Tâmpa între 12.00 și 12.30, alături de un tricolor gigant, a fost donat de diaspora românească, într-o campanie menită să arate orientarea pro-europeană a României, după ce la învestirea Cabinetului Dăncilă a lipsit simbolul european, pentru prima dată de la aderarea țării noastre la Uniunea Europeană.

„Acest steag a fost întins prin mai mușlte orașe europene și românești până la a ajunge kla Brașov. Ideea de a întinde un steag al Uniunii Europene în orașe mari din UE cu comunități românești și apoi în orașe mari din România a venit după ce la învestirea Cabinetului Dăncilă simbolul UE a lipit. Prin această campanie vrem să transmitem un mesaj că orientarea României este pro-europeană și că inima României este în Europa. Sperăm ca odată ce ajunge la Guvern, steagul să rămână acolo“, a spus Nelu Corbu, activist civic.

Steagul Uniunii Europene, donat de diaspora, a trecut pe la Bruxelles, Munchen, Berlin, Budapesta, Oradea, Arad, Timișoara, Deva, Alba Iulia, Târgu Mureș, Sibiu, Brașov și va mai trece pe la Pitești, înaintea de a se opri la București, la Guvernul României.

La Brașov, steagul UE a ajuns de la Sibiu, unde a fost întins în Piața Mare

Flashmob Steagul UE la Sibiu

Posted by SB&BV TV on 8 Aprilie 2017

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.