Clădirea Olimpia de sub Tâmpa, inclusă în lista monumentelor de importanță locală, a fost dată în administrare Muzeului Județean de Istorie, care ar urma să amenajeze aici Muzeul Sportului Brașovean și al Turismului Montan.
Transferul a fost făcut anul trecut, iar ieri, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a anunţat că noul muzeu va fi amenajat și deschis în acest an. „Imobilul a fost dată în administrare Muzeului Judeţean de Istorie Braşov, care urmează să amenajeze un spaţiu muzeal. De asemenea, tot în Clădirea Olimpia va fi mutat sediul administrativ al muzeului, care acum funcționează în imobilul de de pe strada Nicolae Bălcescu”, a reamintit Veștea.
Totuși, până să înceapă lucrările de amenajare, trebuie finalizată evaluarea stării tehnice a imobilului. De altfel, directorul Muzeului Județean de Istorie, Nicolae Pepene, susține că viitorul sediu al Muzeului Sportului Brașovean nu este în cea mai bună stare. „În această perioadă, cu ajutorul specialiştilor evaluăm instalaţiile, iar ce vom avea o imagine clară în ceea priveşte imobilul vom începe şi lucrările. În arhivele Consiliului Judeţean Braşov au fost descoperite planurile şi schiţele clădirii, documente care ne vor ajuta în realizarea lucrărilor”, a explicat șeful Muzeului Județean de Istorie.
Practic, în câteva luni, administrația județeană, care este proprietarul imobilului, va trebui să finalizeze toate documentațiile tehnice, să obțină avizele pentru lucrări (inclusiv de la Direcția de Cultură a Județului Brașov) să organizeze licitația, dar și să termine lucrările.
Chiar dacă lucrările de amenajare nici măcar nu au început, Muzeul Județean Brașov a anunțat ce expoziții vor fi inaugurate anul acesta în noul muzeu. „Un eveniment de importanță națională dedicat aniversării istorice este redarea clădirii Olimpia circuitului cultural în august 2018, prin deschiderea expoziției permanente «Olimpia – Muzeul sportului și turismului montan», o cronologie în imagini și piese istorice a sportului brașovean în context european, de la sfârșitul sec. al XIX-lea până în prezent. Tot la Olimpia va fi vernisată expoziția temporară de fotografie istorică «Lehmann vs. Lehmann», pe care publicul o va putea vizita gratuit în intervalul august – decembrie 2018”, se arată în comunicatul Consiliului Județean prin care sunt anunțate evenimentele culturale din Anul Centenatului Marii Uniri.
Clădirea Olimpia a fost predată Muzeului Judeţean de Istorie în luna august a anului trecut, după ce Consiliul Judeţean Brașov a încercat de mai multe ori să o închirieze. De asemenea, de acest imobil a fost interesat şi Ion Ţiriac, dar când i s-a prezentat preţul, aproximativ 4 milioane de euro, s-a răzgândit.
Fii primul care comentează