O nouă modificare a traficului în Șchei. Comisia de Circulație renunță la sensurile unice de pe trei străzi

Străzile Traian Moșoiu, Cetinii și Piatra Mare vor avea din nou circulație pe dublu sens, după mai multe discuții pe această temă între autoritățile locale, poliția rutieră și localnici. În zonă a fost introdusă circulație pe sens unic în urmă cu doar câteva săptămâni, însă deja s-a ajuns la concluzia că aceasta nu a fost cea mai bună idee pentru resistematizare. 
 
„Miercuri, în cadrul Comisiei de Circulație, primarul George Scripcaru a solicitat membrilor acesteia reanalizarea avizului privind introducerea sistemului de sensuri unice în zona străzilor Traian Moșoiu – Cetinii – Piatra Mare, ținând cont de solicitarea cetățenilor din zonă, dar și de faptul că Municipalitatea a demarat pregătirea documentației în vederea achiziției unui studiu de trafic, pentru tot orasul, care va cuprinde și o analiza a circulatiei  pentru tot centrul istoric și cartierul Șchei, de la Casa Armatei până la Pietrele lui Solomon. Având în vedere aceasta situație, domnul primar a propus ca,  până la realizarea acestui studiu de trafic, să se revină la circulația în dublu sens  pe aceste străzi, așa cum era inițial, cu condiția instalării  de semne de circulație cu stabilirea de priorități, oglinzi pentru creșterea vizibilității și, dacă este cazul, a unui sistem de semafoare. După finalizarea studiului de trafic se va putea face o analiza ținând cont de rezultatele acestui studiu, de prevederile legale, dar și de specificul circulației din zona Schei“, aprecizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.