Connect with us

Stiri Brasov

VIDEO. În doi timpi și trei mișcări, un pacient de la Spitalul Județean Brașov a demonstrat că spitalele sunt sigure doar pe hârtie

Published

on

„Cetățeanului turmentat” din cauza căruia o asistentă medicală de la Unitatea de Primiri Urgențe din Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brașov i-au trebuit exact câteva secunde pentru a o răni pe femeie, perioadă în care agentul de pază era afară. „În alte țări procedurile sunt diferite. De xemplu, în Anglia, un astfel de «pacient»  nici nu ajungea din ambulanță în spital ci era dus direct la secția de poliție”, a declarat șeful UPU SMURD Brașov, dr. Cristina Vecerdi.

Potrivit filmărilor puse la dispoziție de conducerea SCJU Brașov. Evenimentele s-au derulat cu „viteza luminii”. Aparent liniștit, tânărul s-a ridicat de pe scaunul din salonul unde sunt duși pacienții după ce sunt evaluați și a plecat pe coridor.

În sala de așteptare de la recepție, o asistentă a ieșit să îl oprească, tânărul a îmbrâncit-o, acesta lovindu-se cu capul de stâlpul dintre cele două uși de la intrare. 

Cetățeanul agresiv a ieșit afară, unde a fost imobilizat de agentul de pază și de șoferul unei ambulanțe. Între timp, medicii din UPU i-au acordat primul ajutor femeii, care era inconștientă. 

Surse video: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov

Continue Reading
1 Comment

1 Comment

  1. lupu anghelusa

    07/10/2019 at 11:41

    Cu ce este vinovata astenta trintita la pamint si ajunsa in stare de inconstienta, ca politicienii ii mîngîe pe cap pe batausi ,betivi si pe cei cu comportamente reprobabile ?Acestia sunt viitorii votanti care mituiti cu bautura si alte beneficii le aduc multe voturi
    de ce amendezi spitalele ptr ca primesc prea multi pacienti?Ce a faca sa_i lase sa moara pe cei care vin dupa numarul planificat de CNAS ?Intreb si eu ?!Atunci nu tot spitalele sunt gasite vinovate ?

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Cotidian

FOTO. Haos în Livada Poștei din Brașov. Luatul copilului de la școală suspendă orice regulă

Published

on

Terminalul RATBV de la Livada Poștei din Brașov este cel mai aglomerat din oraș, iar blocajele sunt la ordinea zilei. Acolo ajung autobuzele din toate cartierele Brașovului, însă nu mijloacele de transport în comun blochează circulația. O fac autoturismele părinților care vin să își lase copiii la școală sau să îi ia acasă când se termină cursurile.

În teorie, în zonă nu ar trebui să fie probleme, pentru că sunt reguli: părinții pot intra și opri la peronul al doilea (destinată autocarelor cu turiști) între orele 7.00 -8.00 și 11.00-12.00.

În practică, conform principiului „regulile sunt făcute pentru a fi încălcate”, situația este total diferită: când merg să își ia copiii de la școală, unii părinți ajung mai repede. Intră în zona ce le e destinată, coboară din mașină și merg să îi aștepte pe cei mici.

Le ia multe minute, așa că banda de la „peronul părinților” se umple imediat. Ceilalți părinți parchează unde pot. Unii intra la peronul unu (unde vin autobuzele de pe linia 20), ignorând indicatorul ”Accesul interzis! Cu excepția RAT Brașov”. Aprind avariile și, în cel mai fericit caz așteaptă.

Cei care nu se încumetă să intre pe primul peron opresc în zona trecerii de pietoni dinspre Biblioteca Județeană și așteaptă, chiar dacă asta înseamnă blocarea autobuzelor.

O altă strategie a părinților este să oprească pe marginea Drumului Poienii, în zona ultimului peron pentru mijloacele de transport.

Tot acest haos este lăsat „la liber”. Șoferii autobuzelor RATBV se ceartă cu părinții, părinții se claxonează între ei, iar agenții Poliției Locale, care ar trebui să mai dea o „mână de ajutor” traficului sunt pe nicăieri, la propriu.

(Foto: Brasov Mtropolitan)

Continue Reading

Stiri Brasov

Orchestra Filarmonicii Brașov cântă săptămâna aceasta alături de trupa byron

Published

on

Filarmonica Brașov continuă seria evenimentelor muzicale ale primăverii cu un program variat, care aduce împreună stiluri diferite și invitați deosebiți. După succesul deosebit al Concertului de Mărțișor de săptămâna trecută, care a atras un public numeros și entuziast la Sala Patria, instituția propune în această săptămână o schimbare de registru și două seri speciale dedicate întâlnirii dintre orchestră simfonică și muzica rock.

Săptămâna aceasta, publicul este invitat la concertul „Minunata lume nouă”, prezentat în două seri consecutive alături de trupa byron și Orchestra Filarmonicii Brașov, sub bagheta dirijorului Remus Grama. Concertele de joi și vineri, de la Sala Patria, sunt deja sold out, semn al interesului ridicat pentru această colaborare specială dintre orchestră și una dintre cele mai apreciate trupe de rock alternativ din România. Pentru cei care nu au reușit să prindă bilete, există însă o oportunitate de a descoperi acest proiect muzical la repetiția cu public de joi, de la ora 10:00.

Seria evenimentelor continuă și săptămâna viitoare, când Orchestra Filarmonicii Brașov revine la repertoriul clasic într-un concert simfonic de mare atractivitate. Joi, 19 martie 2026, de la ora 19:00, la Sala Mare, orchestra va evolua sub bagheta dirijorului Cristian Oroșanu, alături de pianistul Horia Mihail. Programul serii cuprinde Concertul pentru pian nr. 2 de Ludwig van Beethoven și Dansurile slave op. 46 de Antonín Dvořák, două lucrări care îmbină energia și lirismul repertoriului romantic. Și acest concert este complet sold out, însă publicul are din nou șansa de a participa la repetiția cu public de joi, de la ora 10:00.

La finalul lunii martie, Filarmonica Brașov propune un concert de arii de operă dedicat marilor capodopere ale repertoriului italian. Joi, 26 martie 2026, de la ora 19:00, la Sala Mare, concertul intitulat „Forța destinului” îi va avea ca invitați pe Nadia Cerchez – soprană și Lucian Petrean – bariton, sub conducerea dirijorului Cristian Sandu. Programul va include pagini celebre din operele lui Giuseppe Verdi și Giacomo Puccini, printre care uvertura operei „La Forza del Destino”, arii și duete din „Macbeth”, „Aida”, „Otello”, „Bal Mascat” sau „Tosca”, dar și binecunoscutul marș triumfal din „Aida”, în variantă orchestrală.

Continue Reading

Politica

UDMR Brașov și-a ales un nou lider

Published

on

Organizația județeană Brașov a Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) are un nou lider. În cadrul Adunării Generale a Delegaților, desfășurată recent, Varga Nándor a fost ales președinte al organizației pentru următorul mandat.

La funcția de conducere au candidat Varga Nándor și Toró Tamás, după ce Győrfi Tünde-Róza s-a retras din competiție înainte de vot. Din totalul de 216 voturi valabil exprimate, Varga Nándor a obținut 151, ceea ce reprezintă aproximativ 71%, în timp ce contracandidatul său, Toró Tamás, a primit 60 de voturi.

Noul președinte va avea ca principale obiective în perioada următoare consolidarea comunităților maghiare din județul Brașov, revitalizarea organizațiilor locale ale UDMR și întărirea reprezentării politice a maghiarilor la nivel județean.

În cadrul aceleiași adunări, delegații au decis și asupra componenței celorlalte structuri de conducere ale organizației județene. Rezultatele complete ale acestor alegeri interne urmează să fie comunicate de organizație, au anunțat reprezentanții UDMR Brașov.

Continue Reading

Trending