Protecția Consumatorilor s-a reîntors la restaurantul de la Șercăița. E posibil să deciză închiderea unității

Comisarii de la Protecția Consumatorilor au revenit miercuri la complexul turistic din Șercăița unde în week-end, de la o nuntă organizată în restaurant, 21 de persoane au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară.

Potrivit șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Brașov, Sorin Susanu, deși buletinul de analize nu a fost finalizat, există unele rezultatele preliminare care arată depășiri foarte mari la indicatorii maxim admiși, la aperitiv, respectiv la icre și brânzeturi.

În prezent, la restaurantul de la Șercăița se face un nou control, iar șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor nu exclude varianta ca după această verificare să se emită dispoziție de suspendare a activității până la remedierea problemelor. 

„Dacă mă întrebați acum, nu știu dacă se vor putea ține evenimentele programate pentru weekend. Depinde dacă vor putea remedia problemele găsite”, a precizat șeful CRPC Brașov.

Reamintim că, în noapte de sâmbătă spre duminică, 21 de persoane au ajuns de la o nuntă din Șercăița, direct la spital, cu toxiinfecție alimentată. Printre pacienți se află și mireasa, nașa dar și un copil.  Un caz similar a avut loc, tot la Șercăița, în 2015, atunci cinci nuntași fiind afectați de toxiinfecție alimentată. Atunci, Protecția Consumatorilor a găsit 4,5 kilograme de produse alimentare expirate, în spațiul frigorific.  

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.