Regenerarea Brașovului pe bani europeni: „Școala bicicliștilor” La Iepure. Parc în locul ruinelor de la Rulmentul

Primăria Brașov are în plan să acceseze bani europeni pentru materializa un proiect mai vechi: reamenajarea zonei „La Iepure”, unde este acum un loc de picnic. 
În prezent municipalitatea brașoveană lucrează la documentația licitației pentru studiul de fezabilitate aferent reamenajării acestei zone. Suprafața avută în vedere pentru realizarea unui spaţiu multifuncţional de recreere şi sport are o suprafaţă de 13.500 mp, iar valoarea lucrărilor este estimată la suma de 5 milioane de euro.
La Iepure ar urma să se amenajeze terenuri de sport cu gazon, alei pietonale, rețea wi-fi și un sistem de iluminat.
Punctul forte va fi, însă, „ciclopoligonul”: se vor realiza trasee pentru bicicliști care vor reproduce fidel condițiile de trafic. Practic, aici, bicicliștii începători vor învăța și exersa modul în care trebuie să circule, astfel încât să nu-și pună viața în pericol, dar nici să nu afecteze traficul. Tot aici se vor amenaja parcări pentru biciclete și alte facilități pentru cicliști. 
 
Tot cu bani europeni, Primăria vrea să realizeze lucrări de regenerare urbană și pe un teren de 10.900 mp din fața fostelor hale de la Rulmentul unde, la fel, edilii vor să amenajeze un parc, investiția fiind estimată la   3,7 milioane de euro.  Proiectul prevede amenajarea unor   alei pietonale, a unei fântâni sau bazin cu apă, a unor alei pietonale, dar și a unei parcări pentru biciclete. 
 
 
 
 
 
 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.