Ramai la curent!

Educație

Bacalaureat de toamnă 2018. Un elev a fost prins în timp ce încerca să copieze la Limba Română

Publicat

in

Unul dintre elevii înscriși pentru a susține Bacalaureatul de toamnă la Brașov a fost eliminat de la examenul de limba și literatura română, după ce a fost surprins în timp ce încerca să copieze.

Potrivit inspectorului școlar general adjunct al județului Brașov, Ion Negrilă, la examenul de Limba și Literatura Română au fost înscriși, în această a doua sesiune, 444 absolvenți de liceu. Dintre aceștia, au fost prezenți la examen 354 de elevi, iar 89 au absentat. 78 din cei care nu s-au prezentat la examen provin de la clase de profil Real, iar 11, de la Uman.  Singurul elev eliminate de la acest examen provine de la o clasă de real.

Sesiunea a doua a Bacalaureatului 2018 începe astăzi, 20 august, cu proba la Limba şi Literatura Română, urmată, pe 21 august, de proba la Limba şi Literatura maternă, potrivit calendarului anunţat de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), scrie Mediafax. Proba obligatorie de profil va avea loc pe 22 august, iar ultima probă este cea la alegere şi este susţinută pe 23 august.

Probele orale vor începe cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, care se vor desfăşura pe 24 şi 27 august, pe 28 august va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, între 29-30 august, evaluarea competenţelor digitale şi examenul se încheie pe 30-31 august, când este programată evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională. Primele rezultate ale sesiunii de toamnă a bacalaureatului vor fi afişate pe 1 septembrie, pînă la ora 16.00. În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, între orele 16.00 – 20.00. În perioada 2-5 septembrie, contestaţiile vor fi soluţionate, iar pe 6 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.

La nivel național, 45.052 de elevi s-au înscris la sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat, 28.488 de candidaţi fiind din promoţia 2017-2018, iar 16.564 de candidaţi, din seriile anterioare. Procentul de promovabilitate la examenul de Bacalaureat 2018 este de 69,7%, în creştere de la 67,7%, cu 2% mai mult faţă de rezultatele iniţiale.

Educație

Cursuri feroviare cu practică și echipamente moderne. Cât costă și cât durează să devii mecanic de locomotivă, impiegat sau acar în 2026

CENAFER pregătește o nouă sesiune de cursuri pentru meserii feroviare, cu admitere și examene desfășurate online. Candidații vor beneficia de formare practică, inclusiv cu echipamente moderne, într-un domeniu tot mai căutat.

Publicat

in

Cei care își doresc o carieră în domeniul feroviar au, în curând, o nouă oportunitate, respectiv cursurile organizate de Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară (CENAFER.). Acestea ar urma să înceapă luna viitoare, iar procesul de admitere vine cu schimbări importante, anunță organizatorii.

CENAFER a publicat deja tematica și bibliografia pentru programele de calificare, care vizează mai multe meserii esențiale precum mecanic de locomotivă, șef de tren, impiegat de mișcare sau acar. Candidații mai au timp să se pregătească până la examenul de admitere, programat, cel mai probabil, în luna mai. Până atunci, organizatorii cursurilor testează aplicația online care va fi utilizată pentru accesul la examen.

Noutății în admiterea la cursurile CENAFER

O noutate majoră în acest an este digitalizarea aproape completă a procesului. Înscrierea, depunerea documentelor și plata taxei de 100 de lei se vor face exclusiv online, printr-o platformă dedicată. Inclusiv examenul de admitere va fi susținut online, la disciplinele Matematică, Fizică și Limba Română, la nivel de gimnaziu și început de liceu.

După promovarea examenului, cursanții vor urma un program de formare de aproximativ nouă luni, care include atât pregătire teoretică și practică, cât și un stagiu în producție la operatori feroviari. În plus, costurile cursurilor vor putea fi achitate în rate, o facilitate menită să atragă mai mulți candidați.

Un alt element de noutate este introducerea unui echipament modern de instruire, furnizat de o companie americană, care va permite viitorilor mecanici de locomotivă să exerseze în condiții apropiate de cele reale.

Programele de calificare profesională organizate de CENAFER, nivelurile de calificare, durata și tarifele acestora

Sursa: Club Feroviar

Citește mai departe

Educație

„Zbor Meets Basketball”: Sportivi și specialiști din Federația Română de Baschet, față în față cu tinerii din Brașov

Tinerii din Brașov sunt invitați la un eveniment dedicat baschetului, unde pot întâlni sportivi profesioniști și specialiști din domeniu. „Zbor Meets Basketball” promite povești reale, inspirație și acces direct la culisele sportului de performanță.

Publicat

in

         Zbor Hub Brașov, spațiul de explorat dedicat tinerilor brașoveni, organizează vineri un eveniment dedicat pasionaților de baschet și tinerilor interesați de sportul de performanță. Numită „Zbor Meets Basketball”, activitatea aduce în prim-plan sportivi profesioniști și specialiști din culisele performanței, într-o întâlnire menită să inspire și să conecteze comunitatea locală a tinerilor din Brașov.

        Participanții vor avea ocazia să interacționeze direct cu sportivi de la CSM Corona Brașov, în cadrul unei sesiuni de tip Meet & Greet, unde vor putea afla detalii despre viața de sportiv profesionist, antrenamentele zilnice și provocările competițiilor.

        Unul dintre punctele centrale ale evenimentului este sesiunea „Meet The Pro’s”, unde invitați din cadrul Federației Române de Baschet vor împărtăși experiențe din cariera lor. Printre aceștia se numără Sarah Dumitrescu, fostă jucătoare în NCAA și Euroligă, în prezent coordonatoarea proiectului „Her World Her Rules”, dedicat fetelor care vor să descopere baschetul, Toni Pavel, component al lotului național de 3×3, și Alex Cîrciu, triplu campion național la atletism, specialist în marketing sportiv și doctor în domeniul sportului.

        Discuțiile vor aborda teme precum drumul către performanță, disciplina necesară în sport, dar și oportunitățile și provocările întâlnite de-a lungul carierei.

        Evenimentul este deschis tinerilor interesați de sport, dezvoltare personală și implicare în comunitate, dar și tuturor celor care își doresc să descopere oportunități de învățare din experiențele unor profesioniști.

        Participarea este gratuită, iar locurile pot fi rezervate prin aplicația Zbor. Cei care vor veni la acest eveniment vor beneficia și de invitații la meciul de baschet dintre CSM Corona Brașov și CSU Sibiu, programat sâmbătă.

        Citește mai departe

        Educație

        Tinerii de 18 ani pot călători gratis prin Europa. Trenul DiscoverEU marchează 40 de ani de Spațiu Schengen cu 40.000 de permise de călătorie pentru tineri

        Publicat

        in

        Tinerii europeni care au 18 ani sunt invitați să prindă trenul DiscoverEU, o acțiune a programului Erasmus+. Programul este organizat cu ocazia împlinitii a 40 de existență a Spațiului Schengen, iar noua rundă de înscrieri a început în 8 aprilie și se încheie pe 22 aprilie 2026.

        Prin acest program, 40.000 de tineri primesc un permis de călătorie pentru a se deplasa cu mijloacele de transport cele mai ecologice, cum ar fi trenurile. În cazul persoanelor care locuiesc pe insule sau în zone îndepărtate pot fi acceptate și alte mijloace de transport. De asemenea, ei vor primi un card de reducere DiscoverEU pentru a beneficia de numeroase reduceri la cazare, activități culturale și sportive, transport local sau alte servicii. 

        Tinerii selectați pot călători până la 7 zile într-un interval de maximum o lună, în perioada autorizată de călătorie: 1 iulie 2026 – 30 septembrie 2027. Aplicanții pot merge singuri sau împreună cu până la 4 prieteni, dacă și aceștia îndeplinesc condițiile de participare. 

        Programul oferă și sprijin suplimentar pentru participanții cu dizabilități.

        Programul include:

        – transport gratuit, în principal cu trenul;

        – reduceri la cazare, transport local, activități culturale și sportive;

        – oportunitatea de a descoperi cultura și istoria Europei și de a întâlni tineri din alte țări.

        Care sunt regulile de participare:

        – Solicitanții trebuie să fie născuți între 1 iulie 2007 și 30 iunie 2008;

        – Solicitanții trebuie să aibă act de identitate, pașaport sau permis de ședere valabil;

        – Solicitanții trebuie să fie cetățeni sau rezidenți într-o țară eligibilă;

        – Solicitanții trebuie să completeze formularul online și quiz-ul de selecție.

        Citește mai departe

        Trending