Ramai la curent!

Cotidian

Modernizarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, în întârziere din cauza unor deficienţe la structura de rezistenţă a clădirii

Publicat

in

Lucrările de consolidare şi modernizare a corpului B de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov sunt în  întârziere faţă de graficul stabilit iniţial. Dacă la sfârşitul anului trecut, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea estima că în trei luni (adică până în februarie 2018), două din cele 5 etaje ale clădirii vor fi gata şi pregătite să reprimească pacienţi, acest lcuru nu a fost posibil nici după prima jumătate a anului. La acest moment lucrările sunt întârziate cu o lună faţă de graficul stabilit iniţial, din cauza unor deficienţe la structura de rezistenţă.

Potrivit preşedintelui CJ, până la acest moment au fost complet finalizate lucrările  doar pe etajul V, iar etajul IV este aproape gata, acolo făcându-se ultimele amenări necesare.  Întârzierile care au apărut faţă de graficul stabilit au fost cauzate de unele deficienţe descoperite, în timpul lucrărilor, la structura de rezistenţă a clădirii, după ce s-au făcut decopertări, a precizat Mihai Pascu, director general al Consiliului Judeţean. 

„Clădirea a fost construită la începutul anilor 1970, din prefabricate din beton, conform unor normative tehnice mai puţin stricte decât cele valabile după cutremurul din anul 1977. Cutremurele din anii 1986 şi 1990 au afectat clădirea, iar anul trecut, când au început lucrările de reabilitare, pe latura dinspre Colegiul Naţional de Informatică au fost descoperite problemele la structura de rezistenţă. A fost nevoie de noi expertize şi lucrări, structurile de beton fiind întărite cu fibră de carbon în mai multe zone. În aceste condiţii, iniţial, a fost o întârziere de o lună şi jumătate. În timp a mai fost recuperată o jumătate de lună. Până în luna decembrie constructorul va încerca să ajungă la zi”, a explicat Mihai Pascu. 

Zero şanse ca lucrările să fie preluate de Compania Naţională de Investiţii

Consolidarea şi modernizarea corpului B al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov presupune o investiţie de peste 23 de milioane de lei cu TVA. Potrivit preşedintelui CJ, Adrian Veştea, până acum s-au plătit în jur de 13 milioane de lei pentru lucrările realizate şi s-au finalizat aproximativ 50% dintre intervenţiile cuprinse în proiect. Dacă până nu demult, Consiliul Judeţean a purtat
negocieri intense la Guvern, pentru ca acest proiect să fie preluat de Compania Naţională de Investiţii şi continuat cu fonduri guvernamentale, şansele care acest lucru să se întâmple se apropie de zero, spune Adrian Vşetea. „De la sfârşitul anului 2016 am făcut toate demersurile posibile pentru ca această investiţie să beneficieze de finanţare de la bugetul de stat, prin Compania Naţională de Investiţii, intenţia noastră fiind ca suma economisită să fie folosită pentru alte investiţii în infrastructura sanitară. Din păcate, şansele ca reabilitarea corpului B al spitalului să beneficieze de finanţare de la bugetul de stat sunt aproape de zero. Va trebui să ne descurcăm singuri”, a declarat Adrian Veştea. 

Lucrările de consolidarea şi modernizare a corpului B al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov au început în vara anului 2017. Ele sunt executate de SC  ROM LIANT CONSTRUCT SRL, care între timp a obţinut un nou contract la spital, pentru consolidarea şi reamenajarea Corpului A (inclusiv corp recepţie) şi instalarea scării de incendiu, pentru 1,381 milioane lei, fără TVA.

Cotidian

Tichetele „de suflet” pentru seniorii cu venituri mici se pot obține până la săptămâna viitoare

Publicat

in

Pensionarii din municipiul Brașov, cu venituri până în 2000 lei/ lună beneficiază și în acest an de tichetele gratuite din partea Primăriei, în cadrul campaniei „Dar din suflet pentru seniori”.

Campania aferentă sărbătorilor pascale a început încăt din luna martie, iar până la acest moment, 3976 beneficiari au intrat în posesia tichetelor. Cei care îndeplinesc criteriile pentru a primi tichetele gratuite își pot înregistra în continuare solicitările, până la data de 9 aprilie 2026.

Cine poate beneficia de tichetele „de suflet” de la Primăria Brașov

Reamintim că tichetele de suflet sunt destinate pensionarilor cu domiciliul stabil în municipiul Brașov, care au venituri de maxim 2000 de lei/ lună, vârsta minimă de 63 de ani femeile și 65 de ani bărbații, sau împlinesc această vârstă până în data de 31.12.2026 inclusiv. Un aspect foarte important ține de plata datoriilor față de bugetul local: vârstnicii beneficiază de tichetele de suflet numai dacă nu au datorii la taxe și impozite.

Sprijinul se acordă sub forma unor tichete în valoare totală de 200 de lei (10x20lei) care pot fi folosite exclusiv pentru achiziționarea bunurilor alimentare.

Cum se obțin tichetele de suflet

Persoanele care îndeplinesc condițiile de eligibilitate vor depune o cerere  conform modelului prestabilit, însoțită de următoarele documente:

  • actul de identitate (CI sau BI) în original;
  • cupon de pensie pentru luna anterioară sau luna solicitării, în original;
  • împuternicire olografă în cazul persoanelor vârstnice nedeplasabile, însoțită dedocumente medicale din care să reiasă incapacitatea solicitantului de a se deplasa;
  • actul de identitate al împuternicitului, când este cazul, copie;
  • Informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal
  • depunerea cererii însoțită de documentele justificative, se face concomitent cu ridicarea tichetelor
  • ridicarea tichetelor valorice de la sediul DAS Brașov (fie personal, fie prin persoană împuternicită-pentru persoanele nedeplasabile).

Citește mai departe

Cotidian

Coiful dacic de la Coțofenești și două brățări de aur furate din Olanda ar fi fost recuperate

Publicat

in

Coiful dacic de la Coţofeneşti, furat din Muzeul din Drents, Olanda, a fost recuperat, afirmă surse pentru RTL News. Autoritățile olandeze promit că vor oferi mai multe informații azi, în cadrul unei conferințe de presă.

Sursele, care au adăugat că alături de coif ar fi fost recuperate și două brățări de aur din cele trei furate, au precizat că Guvernul român a fost deja informat.

Reamintim că patru opere de artă românești de mare valoare – coiful de aur de la Coțofenești și trei brățări de aur, au fost furate în timpul jafului din 25 ianuarie 2025. Obiectele furate făceau parte dintr-o expoziție intitulată „Dacia – Rijk van goud en zilver”.

Ulterior, Ministerul Culturii a anunţat, în septembrie 2025, că România a încasat suma de 5,7 milioane de euro, reprezentând despăgubirea de asigurare pentru cele patru bunuri culturale mobile furate în ianuarie 2025 din Muzeul Drents din Olanda

Tribunalul din Assen va judeca, în zilele de 14, 16, 17 aprilie cazul privind furtul de opere de artă Cei trei suspecți din Heerhugowaard vor fi judecați atunci pentru furtul unor comori artistice vechi de secole, provocarea unei explozii și distrugerea muzeului. Cei trei suspecți sunt Jan B. (21 de ani), Douglas Chesley W. (37 de ani) și Bernhard Z. (35 de ani).

Citește mai departe

Cotidian

FOTO Garaj pentru biciclete în Cartierul Florilor din Brașov. Cererile pentru un loc se depun de azi

Publicat

in

Locuitorii din cartierul Florilor din Brașov vor avea la dispoziție, în perioada următoare, un spațiu pentru depozitarea bicicletelor. Primăria Brașov a anunțat deschiderea unui garaj pentru biciclete amplasat pe strada Violetelor, în apropierea bazei sportive din zonă. Noua facilitate se adresează în special locatarilor de la bloc, care nu dispun de spații potrivite pentru păstrarea bicicletelor și sunt nevoiți, de multe ori, să le depoziteze în apartamente, pe holuri sau în balcoane.

Potrivit municipalității, garajul este un spațiu închis, cu acces securizat și supraveghere video, iar utilizarea lui se va face pe bază de abonament anual.

Cereri până pe 20 aprilie

Brașovenii din cartier interesați de un loc de parcare pentru bicicletă pot depune solicitări începând de astăzi, fie online, fie la Centrul de Informații pentru Cetățeni, până la data de 20 aprilie. Tariful stabilit este de 5 lei pe lună pentru fiecare bicicletă, sumă achitată sub forma unui abonament anual.

Conform regulamentului anunțat de Primărie, o persoană poate solicita cel mult două locuri, iar o familie nu poate beneficia de mai mult de patru locuri. Locurile vor fi atribuite în ordinea depunerii cererilor, cu prioritate pentru persoanele care au domiciliul sau reședința în cartierul Florilor și dețin o bicicletă.

În situația în care, până la 20 aprilie, numărul solicitărilor va depăși cele 50 de locuri disponibile, municipalitatea precizează că atribuirea se va face prin licitație.

Sistem de acces cu card și supraveghere video

Parcarea pentru biciclete este amenajată sub forma unui container securizat, dotat cu yală electromagnetică, cititor de card și camere de supraveghere video.

Primăria susține că acest tip de infrastructură ar putea fi extins și în alte zone ale orașului, în funcție de cerere și de spațiile disponibile.

Brașovul mai are încă trei astfel de parcări

Garajul din cartierul Florilor nu este primul de acest tip din municipiu. Potrivit datelor prezentate de Primărie, Brașovul mai are alte trei parcări securizate pentru biciclete:

  • în cartierul Astra, pe strada Soarelui50 de locuri;
  • în cartierul Noua, pe strada Prunului25 de locuri;
  • în zona Făget, pe strada 13 Decembrie50 de locuri.

„În Brașov nu ne dorim proiecte care «ruginesc», ci soluții reale pentru comunitate. Acest tip de garaj pentru biciclete este un exemplu concret: un sistem practic, util și accesibil pentru locuitori. Ideea este ca bicicliștii să poată închiria un loc sigur pentru depozitare, pe bază de abonament anual. Modelul poate fi extins în toate cartierele, astfel încât fiecare zonă să beneficieze de cel puțin un astfel de spațiu dedicat. Sistemul de supraveghere video ajută la siguranța bicicletelor, dar și a întregii zone. Sunt 50 de locuri, disponibile pentru închiriere. Îi îndemn pe toți cei interesați să profite de această ocazie și să își rezerve un loc sigur pentru bicicletele lor. În paralel, analizăm soluții similare și pentru parcarea motocicletelor, acolo unde este posibil”, a declarat primarul municipiului Brașov, George Scripcaru.

Valoarea unei astfel de parcări cu o capacitate de 50 de biciclete este de 52.250 de euro plus TVA, conform municipalității.

Citește mai departe

Trending