Sediul adminstrativ al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov se mută în containere modulare. Anexele în care sunt acum birourile vor fi demolate

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va cumpăra de la firma brașoveană  SC Bogaxa SRL 19 containere modulare pentru care va plăti 349.000 lei, fără TVA, în care se vor amenaja birourile administrative dar și spălătoria. Containerele vor fi livrate cu toate dotările aferente acestor funcțiuni, inclusiv cu jaluzele, aer condiționat sau mochete. 
 

Mutarea birourilor în aceste containere vine în contextul în care anexele în care sunt acum spațiile administrative vor fi demolate în vederea extinderii Unității de Primiri Urgențe a Spitalului. De altfel, pentru demolarea și relocarea unei conducte de gaz, în luna iulie, printr-o rectificare a bugetului Județului Brașov a fost alocată suma totală de 910.000 lei. De asemenea, potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, Marius Leonte, pentru demolarea acestor spații s-au depus documentele pentru obținerea autorizației de demolare. 
De anul trecut, când Corpul B al Pavilionului Central de pe Calea București a intrat în reabilitare, Unitatea de Primiri Urgențe funcționează în fosta policlinică. 

Proiectul de extindere a Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență  a fost inclus într-un program finanțat de Banca Mondială. Potrivit proiectului, se va construi o clădire cu o suprafaţă desfăşurată de 1.929,6 mp, cu parter şi subsol, iar lucrările ar urma să se deruleze pe o perioadă de 18 luni. Valoarea investiției este estimată la 10.674.424 lei. Pentru dotarea noii unități de primiri urgențe, administrația județeană a depus o cerere de finanțare europeană prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, valoarea investiției fiind estimată la 1,5 milioane de euro. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.