Pasajul vechi de la Fartec rămâne în conservare și anul acesta. În cel mai fericit caz, lucrările vor fi gata în „celebrul“ 2020

Pasajul vechi de la Fartec, închis acum doi ani pentru reparații capitale, ar putea fi deschis, în cel mai fericit caz, în anul 2020. De anul trecut, șantierul este „încremenit”, după ce au fost descoperite probleme mult mai grave decât cele estimate inițial, iar de atunci se caută soluții de remediere a acestora. 

La momentul respectiv, Primăria Brașov a încercat găsească o soluție cu constructorul inițial, dar acesta a spus „pas”. Au urmat expertize tehnice, soluția propusă de specialiști fiind repararea grinzilor de beton, reparaţii în zona unui cablu de pretensionare care a ruginit şi montarea unor bare transversale tip Macalloy, care vor prelungi în final rezistenţa şi durata de utilizare a pasajului.

Peste 10 milioane de lei, pentru finalizarea lucrărilor 

În data de 1 august 2018 a fost lansată licitația pentru elaborarea proiectului tehnic și  finalizarea reparațiilor capitale la acest obiectiv, termenul de depunere a ofertelor fiind 3 septembrie.  Valoarea lucrărilor a fost estimat la 9.205.906 lei, fără TVA, respectiv 10.955.028 lei cu tot cu TVA.

Conform anunțului licitației, contractul va avea o durată de 14 luni, din care două luni va dura proiectarea, iar 12 luni lucrările propriu-zise. Practic, dacă procedura de achiziție se va desfășura fără probleme, contractul va putea fi semnat în cursul acestui an, dar, având în vedere că trebuie realizat în primă fază proiectul, șantierul va putea fi deschis abia anul viitor, cel mai devreme în luna aprilie. Ulterior, dacă în contract se va menționa că lucrările propriu-zise trebuie terminate în 12 luni calendaristice, pe vechiul pasaj de la Fartec se va putea circula abia în prima parte a anului 2020.

Lucrările pe vechiul pasaj de la Fartec au început în 2015 și ar fi trebuit să fie gata în 1 septembrie 2017. În 2016 circulaţia a fost închisă şi redirecţionată pe noul pod. Conform contractului inițial valoarea lucrărilor a fost de 8,2 milioane lei, fără TVA (aproximativ 9,7 milioane de lei, cu tot cu TVA), iar până la închiderea șantierului s-au făcut plăți în valoare de 2,2 milioane lei, iar la momentul respectiv, conform calculelor, mai era nevoie de aproximativ 7,5 milioane de lei.

De la momentul suspendării șantierului, singurele intervenții realizate la pasaj au fost cele de conservare a obiectivului, astfel încât să nu se degradeze și mai tare până la preluarea lucrărilor. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.