PMP stânge semnături și la Brașov pentur susținerea inițiativei de modificare a legislației și revenirea la alegerea în două tururi a primarilor. Potrivit liderului PMP, Eugen Tomac, prezent vineri la Brașov, în toată țara s-au strâns deja aproximativ 700.000 de semnături. Inițiativa depusă deja în Legislativ, va fi dezbătută în această sesiune parlamentară.
Eugen Tomac: „Campania are rolul de a trezi comunitatea către o dezbatere reală pe acest subiect“
„Este o campanie pe care PMP a lansat-o încă din luna aprilie. Noi am depus în Parlament o inițiativă pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin și credem că este un exercițiu necesar pentru societatea românească. În acest moment, cu alegerea primarilor într-un tur, suferă democrația, iar în țară avem peste 2000 de localități care nu au accesat niciun euro, tocmai pentru că primarii sunt ineficienți. Chiar și în aceste condiții, cetățenii nu au instrumente suficiente pentru a-i sancționa, iar ei cu ajutoare de la stat și alte măsuri reușesc să își mențină acest monopol. Ne bucurăm că și alții se raliază inițiativei noastre. Ea a fost depusă în Parlament și va fi în dezbatere în această sesiune, dar campania a avut rolul de a transmite un semnal către politicieni, și în același timp, de a trezi comunitatea către o dezbatere reală pe acest subiect, chiar dacă alegerile sunt peste 2 ani de zile“, a declarat Eugen Tomac, prezent vineri la Brașov, alături de deputatul Constantin Codreanu.
La Brașov s-au strâns până acum în jur de 10.000 de semnături, a declarat președintele filialei județene, Costel Mihai. În prezent, semnăturile de susținere se adună la cortul amplasat în Livada Poștei, în zona clădirii Retoratului, însă în următoarele zile va ajunge și în Astra, Tractorul și zona Gării.
„Membri ai organizației de tineret PMP Brașov deja au avut o perioadă în care au mers pe stradă și au vorbit cu cetățenii, pentru a strânge semnături cu privire la revenirea la alegerea primarului în două tururi. Este o campanie a noastră, a PMP. Din aceste zile am trecut la al doilea pas, acela de a sta în această zonă, cu cortul câteva zile, pentru a strânge semnături de la brașoveni. În perioada următoare, ne propunem ca în decurs de 30 de zile să ne mutăm și în alte zone din Brașov. Vom fi prezenți în Astra, zona Gării, Griviței, Tractorul, explicându-le brașovenilor de ce este important să susțină această inițiativă a noastră“, a declarat viceprimarul Brașovului, Costel Mihai, președinte al PMP Brașov.
„Din punctul nostru de vedere, această modalitate de alegere este o chestiune firească, de normalitate în orice democrație, pentru că au existat cazuri în România în care un primar a ajuns să conducă o localitate chiar dacă a avut doar 17% din voturi. Lucrurile trebuie tranșate în două tururi, așa cum se întîmplă și pentru alegerea președintelui“, a mai spus Costel Mihai.
Fii primul care comentează