PMP propune 1,5% din PIB pentru Cultură şi o strategie pe termen mediu şi lung în domeniu

Partidul Mișcarea Populară propune alocarea a 1,5% din PIB pentru Cultură în viitorul buget național, astfel încât România să se asigure că pune la dispoziția creatorilor și promotorilor de cultură resursele necesare pentru proiecte de valoare. În acest fel România s-ar alinia şi mediei UE, în ceea ce privește susținerea acestui domeniu.

PMP acordă o importanță deosebită culturii, de aceea va susține și elaborarea unei strategii naționale pe termen mediu cu privire la susținerea Culturii și la protejarea și promovarea externă a valorilor naționale. În acest sens, unul dintre primii pași propuși de PMP constă într-un pachet de legi care să îmbunătățească cadrul legislativ actual, cu privire protejarea patrimoniului cultural național, după cum a precizat președintele organizației naționale, Eugen Tomac.

„Nu se poate să fim naţiunea lui Eminescu, a lui Brâncuşi, a lui Enescu şi să tratăm cu atâta indiferenţă cultura. De 30 de ani, toţi creatorii şi promotorii de cultură au fost ignoraţi de decidenţii politici. O imagine ce portretizează acest dezinteres al clasei politice faţă de cultură este, de exxemplu, clădirea Hotelului Concordia – o clădire monument din Capitală, unde în noaptea de 23-24 ianuarie 1858 s-a votat Unirea, şi care azi arată ca o ruină. Pentru noi, Cultura este la fel de importantă ca Sănătatrea şi Educaţia, piloni ai dezvoltării unei naţiuni. De aceea PMP îşi asumă să fie un partener activ şi loial pentru toţi cei care vor să pună în prim plan acest domeniu”, a declarat europarlamentarul Eugen Tomac, preşedinte al organizaţiei naţionale a PMP.

La rândul său, fostul viceprimar al Primăriei Braşov, Costel Mihai, preşedinte al PMP Braşov, care acum candidează pentru Senatul României, subliniază că o prioritate pentru dezvoltarea unei comunităţi este cultura:

„Aşa cum am declarat de fiecare dată şi în mandatul meu de viceprimar, cultura trebuie să reprezinte o prioritate pentru dezvoltarea oricărei comunităţi. De aceea, în calitate de reprezentant al Executivului Primăriei Braşov am propus de fiecare dată un sprijin  important pentru cultura locală, alocând sume din ce în ce mai mari, atât pentru funcţionarea instituţiilor de cultură din subordinea Municipalităţii, cât şi pentru cofinanţarea proiectelor culturale independente, acolo unde am majorat bugetul de la 500.000 de lei în 2016, la două milioane de lei în 2018. Este păcat că, după această perioadă, până acum nu s-a discutat despre soluţii care să susţină  persoanele şi entităţile ce dezvoltă actul cultural la nivel local – şi aici nu mă refer la cel din domeniul public, ce a primit finanţare inclusiv în pandemie, chiar dacă activitatea le-a fost suspendată. Ci mă refer mai degrabă la actul cultural al entităţilor private, al asociaţiilor şi al fundaţiilor ce au dezvoltat proiecte de valoare, de care ne-am bucurat cu toţii anii trecuţi, dar care acum au fost abandonate. Este nevoie de o legislaţie uniformă care să încurajeze finanţarea, în egală măsură, a proiectelor culturale venite din partea organizaţiilor publice sau private, pentru că s-a demonstrat că de multe ori, acestea din urmă au fost cel puţin la fel de valoroase şi apreciate, inclusiv internaţional”, a declarat preşedintele PMP Braşov, Costel Mihai.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.