Ramai la curent!

Cotidian

Vama Buzăului, la un pas de a fi atestată ca stațiune turistică de interes local

Publicat

in

Comuna Vama Buzăului din județul Brașov este la un pas de a fi atestată ca stațiune turistică de interes local. Atestarea se va face printr-o Hotărâre de Guvern, al cărei proiect a fost lansat în dezbatere pe site-ul Ministerului Turismului.

Alături de Vama Buzăului vor mai fi atestate alte opt localități sau porțiuni de localități din România.  Acestea sunt: comunele Bîrsana şi Botiza din judeţul Maramureş, municipiul Carei şi oraşul Livada din judeţul Satu Mare, oraşul Cisnădie din judeţul Sibiu, oraşul Novaci şi comuna Polovragi din judeţul Gorj, comuna Rodna din judeţul Bistriţa Năsăud. 

„Localităţile atestate vor putea fi promovate ca staţiuni turistice de interes local şi vor avea şanse mai mari ȋn atragerea de finanţări nerambursabile, ȋn condiţiile ȋn care unele programe de finanţare impun existenţa atestării ca staţiune turistică. Având ȋn vedere efectul multiplicator al turismului în sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcţiile, agricultura, artizanatul şi comerţul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului ȋn localităţile atestate staţiuni turistice vor genera un impact benefic pentru dezvoltarea economică şi creşterea calităţii vieţii pentru rezidenţii acestor zone”, se arată în nota de fundamentare.

Autorii proiectului de act normativ spun că impactul pozitiv este determinat de creşterea circulaţiei turistice şi totodată a cifrei de afaceri a investitorilor din turism.

„Investitorii din domeniul turismului pot accesa finanţări structurale europene pentru construirea de structuri de primire turistice. Prin realizarea acestor proiecte, localităţile se vor dezvolta din punct de vedere turistic, ceea ce va determina o creştere a numărului turiştilor de pe piaţa internă şi externă”, se mai menţionează în proiect.

Având în vedere solicitările şi documentaţiile depuse de autorităţile administraţiei publice locale, Ministerul Turismului a procedat la verificarea îndeplinirii criteriilor legale, efectuând inclusiv vizite la faţa locului, se mai arată în nota de fundamentare.

Vama Buzăului aștepta încă din mai atestarea ca stațiune turistică

Vama Buzăului a depus încă de anul trecut documentația pentru atestare și aștepta emiterea hotărârii de Guvern încă din luna mai, după cum declara, în primăvară, primarul Tiberiu Chirilaș, care spunea la momentul respectiv că localitatea indeplinește criteriile cerute de Ministerul Turismului: 

„Este un vis al meu de când am pășit în administrația publică locală, de a face ca Vama Buzăului să devină stațiune turistică. Pentru a primi atestarea trebuie să atingem unele criterii, iar din punctul nostru de vedere aceste criterii sunt deja îndeplinite”.

Unul dintre criteriile care trebuie respectate în acest caz ține de numărul de locuri de cazare puse la dispoziția turiștilor. Vama Buzăului are aproximativ 100 de locuri de cazare clasificate în pensiuni de 2 sau 3 margarete. 

Atracțiile Vamei

Vama Buzăului este situată la poalele Munţilor Ciucaş, la o altitudine de 800 de metri. Comuna, aflată în sud-estul judeţului Braşov, a avut statutul oficial de vamă între Transilvania şi Ţara Românească, situându-se la intersecţia judeţelor Braşov, Covasna, Buzău şi Prahova. În componența sa intră 4 sate: Vama Buzăului, Acriş, Buzăiel şi Dălghiu

Comuna Vama Buzăului include 4893 ha din situl Natura 2000 ,,Ciucaş’’, adică 22.5% din suprafaţa totală a acestuia. Printre atracțiile de la Vamă sunt și resursele naturale ale Munților Ciucaș și Munților Siriu: Rezervaţia naturală ,,Tigăile Mari’’; ,,Turnul lui Goliat’’; ,,Colții Bratocei’’; ,,Colții Nitrii’’; ,,Mâna Dracului’’ (,,Mâna cu cinci degete’’); Cheile Pârâului Alb; Cheile Văii Stânei; Cheile Strâmbului; Cheile Babaruncăi și Cheile Cheiței; Fântâna lui Nicolae Ion; Zona cu rhododendron; Lacul vulturilor; Cascada Pruncea-Casoca; Cascada ,,Urlătoarea’’aflată la aproximativ 3 km de rezervaţia ,,Valea Zimbrilor’’și cele 7 maluri de pământ numite ,,festunguri’’ (întăriri).

Un obiectiv turistic  important este Rezervaţia ,,Valea Zimbrilor’’, care se află pe teritoriul comunei și care are în acest moment 34 de exemplare ce trăiesc în condiții de semilibertate. 

Urlătoarele, una dintre atracțiile Vamei Buzăului

Programul cultural bogat din Vama Buzăului, criteriu pentru un punctaj mai mare

În documentația depusă la Ministerul Turismului, administrația locală din Vama Buzăului amințete și de bogatul program cultural anual la nivelul comunei, desfășurat în două cămine culturale. Printre evenimente se află  ,,Primăvara folclorică la Vama Buzăului’’ – luna mai; ,,Fiii satului – Vama Buzăului’’ – luna mai; ,,Ziua Eroilor – Vama Buzăului’’ – luna iunie; ,,Gospodarul vămăşan’’ – luna august; ,,Seara colindelor – Vama Buzăului’’ – luna decembrie; Teatru pentru adulţi şi copii – organizat lunar; 

 

Cotidian

ATENȚIE! Mai multe străzi din Brașov vor fi închise în timpul Paradei Junilor. RATBV va modifica traseele și graficele de circulație pentru mai multe linii de transport în comun

Publicat

in

Având în vedere că mâine, în Duminica Tomii, în centrul vechi al Brașovului se desfășoară  tradiționala Paradă a Junilor, Primăria Brașov a anunțat că vor fi instituite o serie de restricții de circulație. De asemenea, RATBV va modifica traseele și orarele de circulație pentru mai multe linii, astfel încât să asigure transportul brașovenilor și turiștilor în zonele de desfășurare a evenimentelor.

Coborârea Junilor în cetate va începe duminică, la ora 11.00, în Piața Unirii și vor parcurge traseul Piața Unirii – str. Mureșenilor – Bulevardul Eroilor – Prefectură – str. Republicii – Poarta Șchei – Piața Unirii – Pietrele lui Solomon (unde va avea loc o petrecere câmpenească).  

Restricții de circulație – duminică, 19 aprilie:  

– Începând cu ora 7:30, pe tot parcursul zilei va fi blocat accesul auto spre Pietrele lui Solomon, din Piața Unirii. Riveranilor li se va permite accesul între Piața Unirii și str. Podul Crețului până la ora 10.00 și după ora 14.00;

– Ora 9:30 – va fi blocat accesul auto spre Piața Unirii – în dreptul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie (Maternitate); Șirul Gheorghe Dima, str. Constantin Brâncoveanu, str. Prundului și str. C-tin Lacea vor fi închise;

– Ora 10:30 – va fi blocat accesul auto pe str. Mureșenilor;

– Ora 11:00 – va fi blocat accesul auto b-dul Eroilor;

– Ora 11:00 – va începe coborârea Junilor din Piața Unirii;

– Va fi restricționat traficul auto pe strada Constantin Lacea, de la intersecția cu strada Luca Arbore și până spre Piața Unirii, în intervalul 9:45 – 11:00, accesul fiind permis doar pentru riverani;

– Până la trecerea grupurilor de juni, pentru a evita producerea de accidente, va fi interzisă parcarea autoturismelor pe bulevardul Eroilor, pe str. C. Brâncoveanu, pe str. Poarta Șchei și la Pietrele lui Solomon;

– Majoritatea parcărilor din zona Primărie – Parcul Eroilor – Livada Poștei – Casa Armatei (inclusiv de pe str. Vlad Țepeș) vor fi blocate, indisponibile publicului. În zona poștă – primărie vor fi depozitate mașinile ridicate din celelalte parcări.

Modificări ale traseelor și orarelor mijloacelor de transport în comun:

duminică, 19 aprilie, va fi mărită capacitatea de transport pentru 13 linii RATBV, respectiv 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 24, 28, 31, 34, 36, 41;

– autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Pietrele lui Solomon, vor întoarce în capătul de linie Pe Tocile, între orele 06.30 – 09.30;

– de la orele 09.30 și până la orele 10.30, autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Tocile, vor întoarce la Poarta Schei;

– începând cu orele 10.30, circulația autobuzelor pe linia 50 este suspendată până la reluarea circulației rutiere în zona Pe Tocile;

– de la finalul paradei, aproximativ 13:30, până la ora 15:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor circula până în  Piața Unirii, apoi Pe Tocile, în funcție de ora de degajare a traseului;

– în intervalul orar 15:00-17:00, autobuzele liniei 50 vor circula Camera de Comerț – Pe Tocile, în funcție de degajarea traseului;

– în intervalul orar 17:00 – 19:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Piața Unirii;

– după ora 19:00 (coborârea junilor de la Pietrele lui Solomon) autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Tocile.

– între orele 10:45 și, aproximativ, 13:00, circulația autobuzelor de pe liniile 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 31, 34, 36, 41 și 52 se va face, pe sensul de deplasare spre Livada Poștei, cu întoarcere pe strada Vlad Țepeș. RATBV S.A. va înființa o stație temporară pentru aceste linii în capătul străzii Vlad Țepeș, care să înlocuiască stația Teatrul Dramatic.

– între orele 10:30 și 13:00, autobuzele de pe linia 5, pe sensul de deplasare Stadion Municipal – Roman, vor circula pe ruta Stadion Municipal – Stadion Tineretului – Bulevardul Griviței – Strada 13 Decembrie – Strada Castanilor, iar apoi pe traseul obișnuit;

– liniile 14, 24 și 28, între orele 10:30 și aproximativ 13:00, vor fi deviate pe sensul spre Livada Poștei pe străzile Avram Iancu – Al. I. Cuza, circulând doar până la stația „Astra” de pe strada Lungă, continuând apoi traseul obișnuit.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO. Intervenție dificilă pentru salvatorii montani din Zărnești. Doi turiști au fost găsiți în Brâul de Mijloc

Publicat

in

Salvatorii montani de la Zărnești au avut parte de o intervenție lungă și dificilă în noaptea de miercuri spre joi. Ei au fost alertați în jurul orei 20.40, în urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brașov și au încheiat intervenția spre dimineață.

„Am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul «La Lanțuri», însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Pentru salvamontiști a fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore.

„După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21.00 și 05.00”, au mai spus salvatorii zărneșteni.

Reprezentații Salvamont Zărnești îi avertizează pe turiști că pe versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

„În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate și, de altfel, închise în această perioadă a anului”, au explicat salvatorii montani.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Trending