18 cadavre de porci cu crotalii de Ungaria, abandonate pe un câmp de la marginea comunei Dumbrăvița

Un localnic din Dumbrăviţa a găsit 18 cadavre de porci abandonate pe un câmp de la marginea localităţii, pe locul unde a funcționat o groapă de gunoi. Reprezentanții DSVSA, cei ai poliției și ai Primăriei Dumbrăvița  au intervenit imediat și s-au prelevat probe, care au arătat, pentru început, că porcii nu erau infectați cu virusul pestei porcine africane.

Pe de altă parte însă, se pare că porcii nici nu provin de la o fermă din România. Cadavrele de animale aveau crotalii cu numere de identificare din Ungaria, ceea ce indică faptul că provin dintr-un transport de porci, trecut prin județul Brașov. Medicii veterinari cred că porcii au murit asfixiați.

„În zonă erau leșuri de porci, aduse probabil cu o mașină mică, până în 7,5 tone. Erau acoperiți cu rumeguș, iar mirosul era foarte puternic”, a declarat viceprimarul Gheorghe Gușeilă, citat de TVR.

Având în vedere că porcii au fost aruncați lângă o fostă groapă de gunoi, cel mai probabil, cei care i-au aruncat erau „obișnuiți cu locul”.

În condițiile în care SC Protan Codlea SA, singura care avea capacitatea de a distruge cadavrele de origine animal nu mai funcționează, fiind în faliment, autoritățile locale au îngropat cadavrele de animale pe cântul unde au fost găsite.

Reamintim că Protan, cel mai mare procesator de resturi de origine animală din România și unicul capabil să neutralizeze o cantitate mare, a intrat în faliment în septembrie, în plină criză a pestei porcine africane. Societatea procesa lunar 3.600 de tone de deșeuri provenite din diverse surse.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.