Ramai la curent!

Educație

Reabilitarea fostului Liceu Sportiv din Brașov nu poate începe din cauza problemelor juridice. Aici ar urma să fie mutați elevii de la Honterus

Publicat

in

Liceul Teoretic  Johannes Honterus are de mulți ani probleme cu spațiul, după ce au fost înființate și clasele primare și cele de gimnaziu. Elevii învață în mai multe schimburi, iar personalul administrativ are la dispoziție câteva camere destul de mici, biroul directorului fiind și sală de ședințe. 
 

Încă de la începutul acestui anului trecut, conducerea unității a anunțat că problema ar putea fi rezolvată dacă liceul primește și clădirea de pe strada Poarta Schei, în care, până în toamna acestui an, a funcționat Liceul cu Program Sportiv (ce aparține Bisericii Evanghelice).  Acum, având în vedere că imobilul din Schei a fost eliberat, ar putea fi pus în aplicare planul de mutare, însă, înainte de toate, la fostul liceu sportiv este nevoie de reparații capitale și de ample lucrări de modernizare. 
„Pentru realizarea proiectului am avea nevoie de aproximativ 50.000 euro, sumă de care sperăm să facem rost. După ce vor avea documentaţiile tehnice va trebui să găsim o formulă pentru realizarea lucrărilor, să colaborăm cu Biserica Evanghelică, pentru a depune o cerere de finanţare prin programe europene”, a explicat directorul Liceului Honterus, Radu Chivărean. 
 
Pe lângă problema finanțării, Chivărean a precizat că trebuie rezolvată și situația juridică a clădirilor. Fostul Liceu sportiv este în proprietatea Bisericii Evanghelice. La fel, în proprietatea Bisericii Evanghelice este și corpul principal al Liceului Honterus, de lângă Biserica Neagră, astfel că  Primăria Brașov nu are baza legală pentru realizarea unor investiții. 
„În această perioadă, juriştii Primăriei Braşov şi cei ai Bisericii Evanghelice caută o formă de colaborare prin care să fie rezolvată problema juridică a clădirilor. Recent am primit suma de 150.000 de lei de la Primăria Braşov, pe care nu o putem folosi pentru efectuarea unor lucrări, din moment ce situaţia juridică a clădirilor este neclară”, a declarat Radu Chivărean. 

Cum ar putea fi împărțite spațiile Liceului Honterus 

După modernizarea fostului Liceu sportiv, în clădire ar putea fi mutaţi elevii din clasele primare și de gimnaziu (clasele 0 – 8), urmând ca în actualul sediu al liceului să rămână doar liceenii. De asemenea, Chivărean consideră că în Corpul E al liceului s-ar putea amenaja mai multe spaţii administrative, o bibliotecă și cabinete medicale.
  
 

Educație

Experiență educațională de succes pentru Școala Gimnazială Ghimbav la Konya, Turcia în cadrul ultimei mobilități Erasmus+

Publicat

in

Echipa formată din doamnele  profesoare Nicolaescu Cristina, Costea Ioana, Potcoavă Marilena și Anton Anca a reprezentat Școala Gimnazială Ghimbav, în perioada 11 – 15 mai, la întâlnirea transnațională a proiectului Erasmus + „Our Sustainability and Eco-School Adventure with GreenWeb Games” (24-1-IT02-KA210-SCH-000243956), desfășurată la Konya, în Turcia.

Întâlnirea a reunit parteneri educaționali din Turcia, Italia, Letonia și România și a avut ca principal obiectiv promovarea sustenabilității, a educației ecologice și a utilizării tehnologiilor digitale în procesul de învățare.

Programul a debutat cu un spectacol de dansuri tradiționale oferit de școala gazdă, care a evidențiat frumusețea și diversitatea culturală a Turciei. După prezentarea proiectelor școlii gazdă, pe parcursul celor cinci zile, profesorii au participat la numeroase activități educative şi culturale. Au vizitat muzee, centre de știință și obiective istorice importante precum Muzeul Bicicletelor, Muzeul Karatay, situl neolitic Çatalhöyük – inclus în patrimoniul UNESCO –, satul istoric Sille și Complexul Muzeal Mevlana. Vizitele au oferit participanților posibilitatea de a înțelege mai bine legătura dintre patrimoniu, biodiversitate și dezvoltarea sustenabilă. Un punct important în program l-au reprezentat activitățile dedicate educației prin experiment și învățării interactive. Profesorii au asistat la ateliere și lecții desfășurate în cadrul Centrului de Științe din Konya și al Centrului BILSEM, destinat elevilor supradotați.

Aici au fost prezentate proiecte inovatoare axate pe sustenabilitate, reciclare și energie verde. De asemenea, participanții au vizitat Școala Naturii din Konya, un spațiu educațional în aer liber unde copiii învață, prin joc și activități practice, importanța protejării mediului și a utilizării responsabile a resurselor naturale.

Ultima zi a fost dedicată evaluării proiectului și schimbului de impresii între parteneri. Participanții au subliniat importanța colaborării internaționale în educație și beneficiile schimbului de bune practici în domeniul sustenabilității și al utilizării tehnologiei în școală.

„Experiența Erasmus+ de la Konya a reprezentat o experiență importantă de dezvoltare profesională și culturală pentru cadrele didactice participante și un pas important în consolidarea unei educații orientate spre viitor și protejarea mediului”, a concluzionat echipa școlii din Ghimbav.

Citește mai departe

Cotidian

Ziua speciilor pe cale de dispariție, sărbătorită la Zoo Brașov cu ateliere și jocuri interactive

Publicat

in

Grădina Zoologică Brașov organizează o serie de activități, ateliere educative și jocuri interactive dedicate tuturor vizitatorilor, cu ocazia Zilei Speciilor pe cale de dispariție, marcate în fiecare an pe data de 15 mai.

Evenimentul este unul cu atât mai important cu cât, în cadrul grădinii zoologice, se regăsesc specii amenințate cu dispariția, precum tigru siberian, panda roșu, macac coadă de leu, sau lemur cu coadă inelată, dar și specii aflate  în pericol critic de dispariție, precum cămila bactriană. Pe lângă acestea, există și numeroase specii vulnerabile: leul african, pinguinul Humboldt, vulturul de mare a lui Steller sau bufnița polară.

Prin programele de educație și conservare pe care de desfășoară, Zoo Brașov își reafirmă angajamentul față de protejarea faunei sălbatice și promovarea respectului pentru natură în rândul publicului de toate vârstele”, spune Alin Pînzaru, director Grădina Zoologică Brașov.

Totodată, prin programul de adopții „Adoptă la zoo, conservă în natură”, persoanele interesate pot contribui direct la îngrijirea și bunăstarea animalelor, susținând în același timp eforturile de conservare și educație dedicate protejării speciilor vulnerabile și amenințate. Detalii despre program se pot obține accesând https://zoobrasov.ro/adoptie-animale-zoo/

Citește mai departe

Cotidian

FOTO Muzeul Pădurii din Dino Parc Râșnov, avizat oficial de Ministerul Culturii

Dino Parc Râșnov a primit avizul Ministerului Culturii pentru Muzeul Pădurii, o colecție cu peste 1.300 de exponate naturale. Acreditarea confirmă componenta educațională și științifică dezvoltată de parc în colaborare cu instituții de cercetare și universități din România.

Publicat

in

Muzeul Pădurii va fi amenajat în județul Brașov, la Râșnov, în acest an. Dino Parc Râșnov a primit avizul Ministerului Mediului pentru a crea, la Muzeul Pădurii, o colecție care reunește 1300 de exponate naturale. Decizia a fost emisă de Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor, în urma procesului de evaluare științifică a exponatelor și a documentației depuse de parc.

„De la primul dinozaur instalat în pădurea de la Râșnov, am știut că nu avem de-a face cu un parc obișnuit. Era un proiect care își asuma cultura și educația științifică drept misiune, lucru pe care l-a demonstrat apoi an după an. Mastodontul de la Baraolt, cuibul cu ouă autentice descoperit la Tuștea, reconstituirea la scară reală a lui Hatzegopteryx, exponatele despre evenimentele geologice și reconstituirea impactului unui mare asteroid de la Chicxulub în Mexic, considerat a fi cauzat dispariția dinozaurilor, toate acestea sunt dovezi ale unei vocații reale iar Muzeul Pădurii este expresia firească a acestei vocații. Mă bucur că am putut, de-a lungul anilor, să inspir acest demers și să-i văd astăzi recunoașterea oficială. Avizul Comisiei Naționale a Muzeelor nu este o surpriză pentru mine, ci confirmarea unei construcții serioase de peste 10 ani”, a declarat Prof. univ. dr. Dan Grigorescu, profesor emerit, Facultatea de Geologie și Geofizică, Universitatea din București.

Reprezentanții parcului spun că obținerea avizului vine după mai multe analize și evaluări realizate de specialiști din domeniu. Colecțiile includ exponate de paleontologie, geologie și istorie naturală, dezvoltate în colaborare cu cercetători și instituții academice. Astfel, profesorul universitar Dan Grigorescu, unul dintre specialiștii implicați în proiect de-a lungul anilor, consideră că recunoașterea oficială confirmă direcția asumată de parc încă de la deschidere:

Prin această acreditare, cel mai mare parc tematic cu dinozauri din Sud-Estul Europei își consolidează componenta educațională și muzeală, dezvoltată în ultimii ani prin colaborări cu instituții de cercetare și universități din țară, spune, la rândul său, managerul general Dino Parc, Adrian Apostol:

„Muzeul Pădurii este, pentru noi, încununarea muncii începute încă de când am gândit acest proiect. Ne-am dorit să creăm mai mult decât un parc cu dinozauri, ne-am dorit un muzeu construit pe parteneriate științifice solide.Un loc în care educația și distracția să poată să existe împreună iar noile generații să poată să învețe cu placere. Acest statut de muzeu este un pas natural, care a venit într-o perioadă de maturizare a parcului. La obținerea acestei titulaturi din partea Ministerului Culturii au contribuit colaborările pe care Dino Parc Râșnov le-a dezvoltat de-a lungul anilor. Am construit parteneriate solide cu Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Universitatea din București, Institutul Geologic Român, Muzeul Național Secuiesc, Muzeul Județean de Istorie Brașov, Muzeul Național Bran, Universitatea Transilvania Brașov, precum și cu parteneri privați autohtoni și internaționali. Celor peste 130 de exponate de dinozauri reproduse în mărime naturală și atestate științific li se adaugă, în cadrul Muzeului Pădurii, o colecție de peste 1300 de exponate naturale. Astfel, cei care ne vizitează vor putea experimenta tot ceea ce înseamnă evoluția vieții pe Pământ și vor dobândi cunoștințe importante, care să îi însoțească toată viața”, a declarat Adrian Apostu, manager general.

Dino Parc Râșnov este cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei și singurul din România inclus în topul parcurilor de distracție din Europa, ocupând poziția a treia, potrivit site-ului specializat europeanbestdestinations.com. De asemenea, Dino Parc Râșnov a fost desemnat Destinația Anului 2025 în cadrul categoriei „Distracție și Aventură”. Parcul are o suprafață de 4 hectare, pe care se întinde un traseu cu peste 130 de dinozauri în mărime naturală, atestați științific.

Citește mai departe

Trending