Strada Dobrogeanu-Gherea, închisă complet la primele ore ale dimineții, din cauza ninsorii

Din cauza ninsorii care a căzut în ultimele ore la Brașov, una dintre cele mai circulate străzi din municipiul, strada Dobrogeanu-Gherea, ce leagă pe cel mai scurt traseu cartierul Valea Cetății de Centrul vechi, a fost închisă în această dimineață. 

Strada este una care, pe timp de iarnă poate deveni periculoasă pentru șoferi, dacă nu este curățata foarte bine, întrucât ea are porțiuni lungi de pantă.  Astfel, traficul pe această stradă a fost închis, la capetele străzii fiind „plantată“ câte o mașină de poliție.  Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, strada a fost închisă tocmai pentru ca utilajele de deszăpezire să poată interveni. 

În municipiul Brașov, contractul de deszăpezire pe domeniul public (care va fi adjudecat la pachet cu serviciul de salubrizare) este în plin proces de licitație. Până la adjudecarea lui, deszăpezirea este asigurată, în baza unui contract pe perioadă determinată, de aceleași firme care au asigurat și până acum, respectiv Comprest și Eurostrada. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.