Avalanșă puternică la Bâlea Lac. Zăpada rostogolită a rupt căsuțele din lemn ale comercianților din parcarea de la Paltinu

Sursa foto: Dan Popescu/avalanseincarpati.ro
O avalanşă de mari dimensiuni a rupt căsuţele de lemn ale comercianţilor din parcarea din apropierea cabanelor de la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine în Munţii Făgăraş. Potrivit Hotnews, acolo există risc mare de producere de noi avalanşe şi a fost măsurat cel mai mare strat de zăpadă la o staţie meteo din România – 155 de centimetri.
 
Potrivit site-ului avalanseincarpati.ro, avalanşa, care a curs de pe vârful muntelui până în parcare, unde erau căsuţele de lemn, s-a declanşat în noaptea de duminică spre luni. Unul dintre salvamontiştii de la Bâlea Lac a spus că avalanşa a ajuns aproape de Cabana Bâlea Lac, până pe Lacul Bâlea şi în imediata apropiere a Bazei Salvamont.
 
„Avalanşa Bâlea Lac a trecut de parcarea de la Paltinu şi a mutat/rupt căsuţele. S-a oprit pe drumul de asfalt în drept cu celelalte căsuţe aproape în drept cu baza Salvamont. S-a rupt aproape toată căldarea de la balcoane, inclusiv pe lac a ajuns“, a spus  Dan Popescu de la Salvamont Sibiu.
 
Meteorologii avertizează că riscul de avalanşă la Bâlea Lac este în continuare foarte mare – de gradul patru pe o scară de la unu la cinci. Accesul în zona turistică Bâlea Lac se poate face doar cu telecabina de la Bâlea Cascadă. Până la Bâlea Cascadă, turiştii pot merge cu maşinile pe Transfăgărăşan, şoseaua fiind deszăpezită, însă se circulă în condiţii de iarnă.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.