Colectarea selectivă a deșeurilor din cartierele de blocuri ale Brașovului, „pe loc repaus” până în martie

Primăria Brașov anunța anul trecut că de la 1 ianuarie 2019, programul de colectare selectivă se va mai amâna o perioadă, asta pentru că între municipalitatea brașoveană și cei doi operatori de salubritate se mai poartă discuții. Mai exact, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, a precizat că în prezent sunt analizate două variante privind colectarea selectivă de la populație, iar operatorii de salubritate au termen data de 1 martie 2019 pentru a prezenta varianta finală. 

Care sunt cele două variante:

  • Să se mențină propunerea de anul trecut, adică amenajarea de către operatori a unor centre de colectare. Aici oamenii ar urma să lase deşeurile reciclabile şi, în funcţie de tipul acestora şi de cantitate să primească un voucher pe care să îl folosească pentru plata întreținerii.
  • Activitatea să fie externalizată unei firme specializate în colectarea automatizată a deşeurilor reciclabile, după modelul aplicat în unele supermarketuri. În acest caz, totul este automatizat: omul introduce gunoiul în container şi i se eliberează un voucher ce poate fi folosit tot pentru plata întreținerii.

Probleme cu implementarea programului la case

Până la 1 martie, operatorii de salubritate vor trebui să vină și cu o propunere pentru colectarea selectivă din toate zonele de case. „Problema care trebuie rezolvată este cea a voucherelor ce pot fi folosite pentru plata facturii de salubritate”, a declarat purtătorul de cuvânt Sorin Toarcea.  

În prezent, de colectarea deșeurilor menajere de la populație și agenți economici se ocupă firmele Comprest și Brai-Cata, care își desfășoară activitatea în baza unor contracte cu perioadă determinată, care expiră la sfârșitul lunii martie. Cel mai probabil, contractele vor fi prelungite, pentru că procedura de concesionare a serviciului de colectare a gunoiului, după ce licitația lansată încă din luna noiembrie a anului 2017 a fost anulată.

„În prezent se derulează procedura de atribuire a serviciilor de analizare și completare a documentațiilor pentru lansarea unei noi licitații pentru concesionarea serviciilor”, a explicat Toarcea.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.