Dezvoltarea imobiliară, o tendință și în Centrul Brașovului. După periferie și dealuri, proiecte noi se conturează și în zona veche a orașului

Două proiecte imobiliare noi sunt planificate pentru Centrul vechi al Brașovului, pe strada Alexandru Ioan Cuza, în zona supermarketului Lidl. La acestea se mai adaugă un alt proiect imobiliar privat, planificat pe strada Traian Grăzăvescu, și un al patrulea, anunțat încă din 2017, de Universitatea Transilvania, în spatele Aulei

Bloc cu 75 de apartamente și un hotel, pe str. Al. I. Cuza

Pe strada Alexandru Ioan Cuza nr. 16A, un dezvoltator privat are în plan să construiască un complex rezidențial cu 75 de apartamente și spații de birouri. Construcția va fi realizată pe un teren de 4.000 de metri pătrați, pe locul unde a funcționat fabrica Vinalcool, va avea două subsoluri unde vor fi amenajate 110 locuri de parcare și o înălțime maximă de 5 etaje cu un al șaselea etaj retras. Documentația, depusă de compania Central Union, a fost analizatî în ședința comună a comisiilor de Urbanism și Circulație a Primăriei Brașov, care a avut loc ieri. 

Compania Central Union este deținută de Ovidiu Gârbacea, cel care a dezvoltat și complexului turistic de la Cheile Grădiștei.  



 Tot pe strada Alexandru Ioan Cuza, firma care a deschis supermarketul Lidl are în plan construirea, pe terenul de lângă, a unui hotel. 

Pentru a asigura accesul la viitoarele dezvoltări imobiliare de pe str. Al. Ioan Cuza, investitorii privați vor finanța amenajarea unui sens giratoriu, în dreptul magazinului Lidl. Pentru aceasă amenajare, Comisia de Circulație și-a dat deja avizul. 

Bloc de maxim 6 etaje pe strada Traian Grozăvescu

Tot în aceeași zonă, dar pe strada Traian Grăzăvescu, pe terenul deținut de trustul media Tipotex SA, va fi construit un bloc de șase etaje. Așa cum a fost prezentat proiectul, imobilul ar urma să aibă trei niveluri la subsol, parter şi şase etaje. În clădire se vor amenaja 90 de apartamente şi spaţii pentru birouri.

Complex studențesc nou, în spatele Aulei

De asemeena, în spatele Aulei Universității se va construi noul complex  studențesc, ce cuprinde spaţii de cazare, spaţii multifuncţionale, spaţii de alimentaţie publică, parcaje, spaţii tehnice şi un bazin de înot.  Investiția se va realiza pe o   suprafaţă totală de 9.359 de metri pătraţi, iar construcţiile se vor face pe 2.742 de metri pătraţi. În rest, pe 754 de metri pătraţi vor fi amenajate suprafeţe pietonale, pe 1.080 metri pătraţi vor fi  suprafeţe verzi. De asemenea, o suprafață de 4.783 de metri pătraţi va fi alocată pentru realizarea unor suprafeţe de circulaţie şi parcări.




În documentația PUD aprobată deja de Consiliul Local se arată că, accesul în viitorul complex studențesc al Universităţii  „Transilvania” se va realiza din străzile Iuliu Maniu, Traian Grozăvescu şi Mihai Viteazul, iar pentru a evita o „criză a locurilor de parcare”, la  sol şi în subsolul clădirii se vor amenaja 190 locuri de parcare. 

1 Comentariu

  1. Decât că în zona aceea nu ai voie să construiești niciun cămin, pentru simplul motiv că Ceasu Rău este zona cea mai poluată din tot Brașovul Punct.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.