Garda de Mediu a restrâns „cercul suspecților” în cazul ultimei crize a mirosurilor din Brașov

După valul de mirosuri din toamnă, Brașovul a fost lovit de un „val olfactiv” și în 8 ianuarie. Comisarii de mediu au plecat pe teren, pentru a vedea de unde provin mirosurile. Comisarul șef al Comisariatului Județean Brașov al Gărzii Naționale de Mediu, Mircea Paraschiv, a declarat că au fost trimise pe teren trei echipe, iar în primă fază au verificat zona depozitului de deșeuri al Brașovului. Problema nu era acolo. Ulterior, s-a verificat zona Tărlungeni – Ocolitoarea Brașovului, pe direcția vântului.

„Era un miros de origine organică. Spre deosebire de incidentele anterioare, când era persistent, de data aceasta s-a simțit în reprize. Nu a fost găsit gunoi de grajd, și nici indicii că în zonă s-ar fi desfășurat fertilizări”, a declarat Paraschiv. 

Reprezentantul Gărzii de Mediu a precizat că situația este monitorizată în continuare și a anunțat că „sunt câteva zone de unde ar putea proveni mirosul, pe care le ţinem acum sub observație”. 



Practic, având în vedere că de data aceasta gunoiul de grajd pare nu fi cauza mirosurilor din Brașov, cei de la Garda de Mediu fac un inventar al posibilelor surse de poluare olfactivă. 

În jurul Brașovului sunt mai multe zone în care locuitorii au parte de mirosuri ciudate. Cei din Feldioara se plâng de mai mulți ani de mirosurile de la ferma de creștere a porcilor din apropierea localităţii, care spun oamenii, a devenit un blestem pentru ei. 

Codlea este deja celebră pentru mirosul de „Protan”, care a terorizat orașul zeci de ani. De asemenea, între Codlea și Dumbrăvița,  numeroasele ferme de creștere a păsărilor „fac legea” în ceea ce privește mirosurile. Între timp, Protan afost închisă, după ce a intrat în faliment. 

Bodul are și el sursa lui de mirosuri, pentru că aici este Fabrica de Zahăr. Bodenii sunt obișnuiți deja cu mirosul de sfeclă stricată sau de „borhot”. „Se întâmplă atât de des să miroase, încât nici nu mai ținem o evidență”, spun oamenii. Totodată, în urmă cu mai mulți ani, fabrica din Bod a „terorizat” Brasovul cu un val de musculițe. 

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*