Primăria Sânpetru, amendată cu 100.000 de lei pentru gunoaiele găsite pe teritoriul comunei

Garda de Mediu Brașov amendat Primăria Sânpetru cu suma de 100.000 de lei, pentru ca nu a rezolvat problema gunoaielor aruncate aiurea. Controlul comisarilor de mediu s-a făcut în urma unor sesizări depuse de locuitori ai comunei, care au reclamat prezența deșeurilor pe unele terenuri, dar și în albia pârâului Durbav. 

„A fost găsite abandonate deșeuri municipale amestecate, plastice, cartoane, voluminoase, vegetale, pe terenuri proprietate publică și privată. Cantități mari de PET-uri in albia pârâului Durbav, alături de alte tipuri de deșeuri. Controlul a fost cumulat cu cerințele impuse de Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu referitor la verificarea stării de salubritate a cursurilor de ape, rigole, șanțuri și asigurarea secțiunii de scurgere a apelor mari”, au precizat reprezentanții Gărzii de Mediu Brașov. 

În urma acestor controale, Primăria Sânpetru a fost amendată și ca trebui ca în cel mai scurt timp să elimine toate deșeurile depozitate necontrolat și să ia măsuri astfel încât terenurile ecologizare sa rămână curate. Reprezentanții Gărzii de Mediu au precizat că sunt monitorizate și șantierele din zonă.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.