Peste 400 de cazuri de gripă, confirmate la Spitalul de Copii. Un gardian a fost pus în hol, pentru a restricționa accesul vizitatorilor

Numărul cazurilor de gripă confirmate la Spitalul Clinic de Copii Brașov a crescut foarte mult în acest sezon, astfel că doctorii din unitatea medicală fac un nou apel la aparținători, să respecte restricțiile impuse în ceea ce privește vizitele la copiii internați. 

Potrivit directorului medical al Spitalului Clinic de Copii, dr. Liviu Munteanu, în decembrie și ianuarie s-au înregistrat peste 400 de cazuri de gripă, confirmate de teste. Brașovul este astfel, alături de București, zona cea mai afectată de infecții gripale și viroze. Cu toate astea, în cele două orașe nu a fost declarată epidemia

În încercarea de a reduce afectiunile de sezon conducerea spitalului a impus unele restricții de vizitare, mai ales pentru părinții care vin alături de copii. Directorul medical al spitalului, dr. Liviu Munteanu, spune însă că există mulți părinți care nu vor să se supună acestor restricții și nu înțeleg pericolul la care se expun ei și însoțitorii lor minori. 

„Restricția de vizitare am impus-o încă de dinainte de sărbători și o menținem. Este însă o luptă continuă să-i facem pe oameni să o respecte. Ei vor să intre în spital, vor să vină și  cu copii mici sănătoși la frații internați. Unii înțeleg, alții nu. Tocmai de aceea am pus și un gardian în hol, să încercăm să restricționăm accesul“, a declarat dr. Liviu Munteanu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.