Prefectul Brașovului, Marian Rasaliu: criza administrativă de la Augustin se va rezolva „în viitorul apropiat”. Comuna e condusă „din oficiu” de secretarul localității

Comuna Augustin din județul Brașov este aproape de a înregistra o premieră în materie de administrație locală. Cum nu are primar, viceprimar și nici consiliu local, bugetul va fi pregătit de secretarul localității Elena Taus, nu de primar, iar de aprobare se va ocupa consiliul local, când acesta va exista. Conform legii, bugetul local trebuie aprobat de Consiliul Local în termen de 45 de zile de la aprobarea celui național, iar dacă acest lucru nu se întâmplă, unitatea-administrativ teritorială riscă să fie sancționată. Numai că la Augustin nu ai pe cine să sancționezi: comuna nu are primar, nu are viceprimar, nu are consiliu local.

„În fiecare lună facem informări către Minister” 

Criza administrativă de la Augustin nu pare a reprezenta o urgență pentru Ministerul Afacerilor Interne (MAI), din moment ce nu a anunțat o dată pentru organizarea alegerilor anticipate. Prefectul Brașovului, Marian Rasaliu, a afirmat „în fiecare lună facem informări către Minister (Ministerul Afacerilor Interne, n.n.), deci situația este cunoscută la nivel central. În viitorul apropiat vor avea loc alegeri parțiale, atât la Augustin, cât și în celelalte localități în care primarii și-au pierdut mandatul ca urmare a unor condamnări penale sau a constatării stării de incompatibilitate”, a declarat prefectul. Reprezentantul Guvernului în teritoriu nu a putut preciza ce înseamnă „viitor apropiat“.

Cum a ajuns Augustinul „comuna secretarului”

După alegerile locale din anul 2016, în județul Brașov și-au pierdut mandatul 5 primari, respectiv cei din localitățile Augustin (incompatibilitate constatată de ANI), Bran (incompatibilitate constatată de ANI), Hoghiz incompatibilitate constatată de ANI), Părău (decesul primarului) și Predeal (dosar penal), însă Augustinul este cel mai grav caz, din moment ce comuna este condusă de secretatul localității.

Primarul ales în 2016 Sebastian Porumb (PSD) și-a pierdut mandatul în anul 2017, ca urmare a unei incompatibilități constatate de Agenția Națională de Integritate, iar viceprimarul Marian Grozea (PSD) a fost și el îndepărtat după ce a pierdut sprijinul politic partidului. De altfel, aceasta a fost și decizia care a blocat ulterior funcționarea Consiliul Local din Augustin, întrucât 4 dintre aleșii locali, plus supleanții lor – toți membri PNL, nemulțumiți de această decizie au decis să demisioneze. Rămas cu doar 5 și 11 membri, CL Augustin nu a mai putut lua decizii valabile cu jumătate plus unu dintre voturile valabil exprimate. Astfel, de luni bune, comuna funcționează „din oficiu“, sub conducerea secretarului Elena Taus.

 Principala problemă în această perioadă este elaborarea bugetului local pe anul 2019, iar prefectul Marian Rasaliu a precizat că s-a oferit să acorde sprijin pentru întocmirea bugetului, dar nu are cine să-l aprobe. Acum, criza administrativă de la Augustin riscă să se accentueze, mai ales că la început de an, în termen de 45 de zile de la aprobarea bugetului național, fiecare localitate trebuie să își întocmească propriul buget, care apoi să  trebuie să supus aprobării Consiliului Local. Prefectul Marian Rasaliu spune că la Augustin, dacă va fi nevoie, funcționarii locali vor întocmi proiectul de buget, cu sprijinul personalului propriu de la Instituția Prefectului. „Este destul de dificil să se desfășoare activitatea acolo. Însă, dacă e nevoie, cei de la Primăria Augustin vor fi ajutați să facă proiectul de buget de către aparatul de specialitate al Prefecturii“, a spus prefectul Marian Rasaliu.

 

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.