Propunere pentru Consiliul Local Brașov: o linie de transport non-stop între Gară și Centru

Una dintre liniile de transport public în comun care face legătura între gara și Livada Poștei ar putea avea program non-stop. Consilierul local Adrian Oprică a anunțat ieri că va veni cu o interpelare în Consiliului Local, pentru prelungirea programului unei linii de legătură între Gară și Centru, astfel încât toți cei care ajung la Brașov cu trenul, să aibă un mijloc de transport disponibil la orice oră.



 

„Ideea  a venit din partea unui cetățean, care a lansat-o într-un comentariu de pe o rețea de socializare, iar eu am preluat-o, pentru că o consider foarte utilă pentru cei care ajung la Brașov cu trenul. Luni, în Cosiliul Local voi face o interpelare și vor cere să ni se prezinte modalitatea și calculele necesare, pentru ca linia care face legătura între Gară și Centru să funcționeze non-stop, fiind corelată și cu mersul trenurilor“, a declarat Adrian Oprică (PNL).

În prezent există două linii de transport public de călători care face legătura între Gară și Centrul vechi al orașului. Este vorba despre Linia 4, între Gara Brașov – Livada Poștei, și Linia 51, între Gara Brașov – Pe Tocile.

 

Transportul în comun pe liniile RATBV se desfășoară, în mod normal, doar până la orele 23.30, în zilele lucrătoare și 22.30, în zilele de week-end. Excepție fac însă opt linii care în zilele de vineri, sâmbătă și duminică au program prelungit până la ora 2.30. Este vorba despre 1 (Livada Poștei – Str. Hărmanului – Triaj), 2 (Livada Poștei – Str. 13 Decembrie – Rulmentul), 4 ( Livada Poștei – Gara Brașov), 17 (Livada Poștei  – Calea București – Noua), 28 (Livada Poștei – Avantgarden – Bartolomeu – Fundăturii, în cartierul Stupini), 31 (Livada Poștei– Bd. Muncii – Valea Cetății), 34 ( Livada Poștei– Str. Zizinului – Uzina 2 – Timiș -Triaj) și 52 (Pe Tocile – Str. Zizinului – Bd. Saturn – Roman).

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.