Universitatea Transilvania, contracte de 178.029 lei cu Primăria Brașov, pentru expertizarea a 4 ziduri de sprijin degradate

Primăria Brașov a semnat cu Universitatea Transilvania patru contracte, cu o valoare totală de 178.029 lei, inclusiv TVA, pentru realizarea unor expertize tehnice la ziduri de sprijin degradate de pe Drumul Poienii, strada General Moșoiu și strada Maior Cranța. 

Astfel, pe Drumul Poienii vor fi expertizate două ziduri de sprijin aflate într-un stadiu avansat de degradare, unul la intersecția cu strada Crișan, iar celălalt în zona străzii str. Spătar Nicolae Milescu. Pentru expertizarea fiecăruia dintre cele două ziduri, universitatea brașoveană va încasa câte 29.512 lei (inclusiv TVA).   

Universitatea Transilvania va încasa și suma de 59.500 lei cu tot cu TVA, pentru a face expertiza  tehnică a zidului de sprijin de pe toată lungimea străzii General Moșoiu, în amonte de strada Piatra Mare, după ce, încă din anul 2017, o porțiune din acest zid s-a prăbușit. În zona afectată de prăbușirea zidului au fost făcute câteva lucrări de consolidare, pentru a se putea redeschide traficul rutier, însă, pentru a evita repetarea scenariului din 2017 este nevoie de o verificare a întregului zid și de consolidarea lui.  

Tot 59.500 lei cu tot cu TVA va încasa Universitatea Transilvania și pentru realizarea unui studiu geotehnic și a  documentație de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI) pentru intervențiile la zidul de pe strada Maior Cranța nr. 32-37 (în Sistemului de Gospodărire a Apelor Brașov). 

Anunțurile de atribuire a contractelor au fost postate zilele trecute pe platforma electronică de achiziții publice. Atribuirea s-a făcut fără „publicarea prealabilă a unei invitații la o procedură concurențiala de ofertare”, pe motiv că aceste expertize trebuie făcute în regim de urgență, având în vedere stadiul avansat de degradare al celor patru ziduri. 

Conform anunțurilor de atribuire, Universitatea Transilvania Brașov va trebui să finalizeze documentațiile în două luni. 

Inițial, pentru expertizarea zidurilor de sprijin de pe Drumul Poienii și a celui de pe str. General Moșoiu, Primăria a organizat o licitație, iar în competiție au intrat 14 firme (Detalii AICI). 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.