Ramai la curent!

Cotidian

VIDEO. „Bărbații” din PSD Brașov s-au ascuns sub fusta Roxanei Mînzatu, la protestul din fața hotelului Aro

Publicat

in

Secretarul general al PSD, Codrin Șfefănescu, a fost întâmpinat la Brașov de un alai de protestatari, când a venit marți la ședința Comitetului Executiv Județean al PSD Brașov, asta după ce cu numai o zi înainte a fost huiduit și la Sibiu. 

Reprezentantul conducerii centrale a PSD a ajuns la Hotelul Aro Palace, unde s-a desfășurat ședința Comitetului Executiv Județean al PSD, în jurul orei 17.00, fiind însoțit de mai mulți social-democrații brașoveni, printre care Roxana Mînzatu, Marius Dunca sau Viorel Chiriac. În fața hotelului erau 15 – 20 de protestatari, care au început să îi huiduie pe PSD-iști, iar între cele două tabere s-a purtat un scurt dialog cu voci ridicate. 



 

Un protestatar i-a spus secretarului general al PSD că foarte mulţi români pleacă din ţară, că aproape fiecare român are o rudă sau un apropiat care lucrează în străinătate. Ștefănescu a spus, în schimb, că şi el are rude şi prieteni care au plecat din ţară, dar a anunțat că „îi facem să se întoarcă prin măsuri coerente şi raţionale”Nu a ratat șansa de a spune că multe mesaje privind plecarea românilor în străinătate sunt „minciuni de pe site-urile USR”. 

„Dacă tot este creștere economică, de ce placă românii?”, a întrebat un protestatar. „Pentru că este democrație. (…) Pleacă, se întorc înapoi, își fac case, gospodării… ”, a fost răspunsul lui Ștefănescu. 

Singura persoană care l-a susținut pe Ștefănescu în disputa cu protestatarii brașoveni a fost Roxana Mînzatu, care a încercat să aducă discuția pe un teren pe care ea îl considera favorabil PSD-ului: „Ați văzut statisticile privind plecarea medicilor? Ați văzut că în 2017 și 2018 au plecat mult mai puțini decât în anii trecuți? Noi vă spunem ce încercăm să facem pentru ca românii să nu mai plece și unde am reușit”. 

În dialogul intens al Roxanei Mînzatu cu protestatarii nu a intervenit nici Marius Dunca (președinte PSD Brașov), nici Viorel Chiriac (prim-vicepreședinte), cei doi preferând să stea deoparte și să o lase pe social-democrata brașoveană să „încaseze huiduielile”. Ba mai mult, când a intervenit Mînzatu, iar protestatarii huiduiau, unul dintre manifestanți a fost cel care le-a spus oamenilor: „Stați puțin, vorbește o doamnă”. 

Întâlnirea protestatarilor cu liderii PSD a durat mai puțin de 5 minute. 

https://www.facebook.com/adrianciocalau/videos/10157030761412973/

 

 

 

Cotidian

Festivalul de plăcinte și căpșuni, în weekend la Lacul Noua din Brașov

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni aduce la Brașov trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor de sezon. Evenimentul are loc între 15 și 17 mai, la Lacul Nou, cu intrare liberă.

Publicat

in

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni 2026 va avea loc în perioada 15–17 mai, la Lacul Nou, acolo unde organizatorii pregătesc trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor pe bază de căpșuni românești.

Evenimentul va reuni comercianți și producători locali într-o zonă gastronomică amenajată în aer liber, care vor prezenta și comercializa fructe, deserturi și preparate de sezon. Vizitatorii vor putea găsi plăcinte cu căpșuni și brânză dulce, înghețată artizanală, clătite, gogoși, cheesecake-uri, tarte cu fructe și băuturi răcoritoare pe bază de fructe, anunță organizatorii de la Autentic Events.

De asemenea, va exista și o zonă dedicată preparatelor tradiționale, unde vor fi pregătite grătare, pastramă, cârnați de casă, tocănițe și alte produse specifice târgurilor culinare. Atmosfera va fi completată de muzică și activități de relaxare, într-un format adresat atât familiilor, cât și publicului tânăr.

Accesul publicului la eveniment va fi gratuit.

Citește mai departe

Cotidian

Distribuție Energie Electrică extinde rețelele electrice din zona industrială Transilana din Ghimbav. Cele existente nu mai fac față nevoilor de consum

Publicat

in

Aflată în plină dezvoltare zona industrială din nord-estul Ghimbavului va beneficia de investiții semnificative în rețelele electrice. Proiectul va fi derulat de Distribuție Energie Electrică SA – Sucursala Brașov, iar investiția este acum în etapa obținerii acordului de mediu.

Conform proiectului rețeaua de distribuție a energiei electrice va fi extinsă pentru asigurarea cu energie electrică a zonei de mică industrie, depozite și prestări servicii „Transilana II”, amplasată în zona nordică a orașului Ghimbav. Lucrările vor fi realizate pe străzile Avram Iancu, Calea Făgărașului, Gării, Aeroportului (actual Hermann Oberth), Iosif Silimon, Aviatorilor, Henri Coandă, Aurel Vlaicu, Dumitru Prunariu și Alexandru Șerbănescu.

Rețelele vor fi subterane  

Rețeaua electrică va fi subterană și va avea o lungile de 2.500 m. Cablurile electrice vr fi îngropate de-a lungul drumurilor publice de acces din zonă, în acostament sau zonă verde limitrofă carosabilului, pe domeniul public administrat de Primăria Ghimbav. De asemenea, cablurile electrice vor trece pe sub DN1, calea ferată Brașov – Sibiu și pârâul Ghimbășel.

Alimentarea cu energie electrică a proprietăților se va face prin intermediul a 19 cutii de distribuție amplasate conform proiectului. 

Alimentarea cu energie electrică se va face din Stația Ghimbav 110/20kV amplasată pe str. Făgărașului (DN1).

Citește mai departe

Cotidian

Cum îl face haina pe om: Sacoul lui Scripcaru, motiv de dispută în „războiul bulelor”

O dispută online pornită de la sacoul purtat de primarul Brașovului, George Scripcaru, readuce în atenție felul în care rețelele sociale transformă subiecte minore în teme centrale de dezbatere publică, în timp ce probleme importante rămân în plan secund.

Publicat

in

Zilele trecute, pe plan local, rețelele sociale au fost luate cu asalt, după o postare în care era prezentat un „caz revoltător” pentru Brașov. Primarul municipiului, George Scripcaru, a mers pe teren cu un sacou. „Bula USR” a reacționat instantaneu pe rețelele sociale, „dezvăluind” că haina primarului costă peste 8.200 de dolari. Mesajul subliminal, nescris, al acestei postări se dorea probabil să fie acela că „în timp de poporul moare de foame, primarul aruncă mii de dolari pe haine de lux”…

Această acuzație deosebit de gravă a fost „combătută cu fermitate” de edil, tot pe rețelele de socializare. Scripcaru a spus – cum altfel decât tot printr-un reel, că haina a costat „undeva la 300 de euro” și că este veche de trei ani.

Ba mai mult, s-a oferit să își vândă haina de pe el cu 400 de euro, pentru a avea și un profit.

Astfel de non-subiecte sunt frecvente în spațiul public, pentru cei care derulează campanii de acest tip fiind mult mai ușor să „agațe” audiența. De altfel, exemple recente în acest sens sunt și ceasurile lui Grindeanu. La fel cum, în trecut, vizate de astfel de „dezvăluiri” erau pantofii sau poșetele Elenei Udrea.

În tot acest timp, atât pe plan local, cât și pe plan național, trec „pe sub radar” subiecte și decizii importante, iar când acestea „explodează” este prea târziu.

Citește mai departe

Trending