Ramai la curent!

Politica

Marius Dunca: „Asistăm la parastasul industriei ospitalității din Brașov!”

Publicat

in

Senatorul Marius Dunca consideră că Brașovul, orașul turistic al României, plătește scump pentru incompetența și minciunile celor de la guvernare. Coaliția de dreapta și-a dovedit incapacitatea de a sprijini domeniul turismului, industria ospitalității, în contextul crizei COVID. Tot ce au primit, în schimb, au fost promisiuni neonorate, susţine Dunca, într-un comunicat de presă remis azi de PSD Braşov. 

”Disperare! Protestele de astăzi din toată țara ale industriei ospitalității ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru Cîțu și ai lui. Asistăm la parastasul industriei ospitalității din Brașov, totul, cu largul concurs al celor de la guvernare. De peste un an de zile, nu s-a făcut nimic pentru a sprijini acest domeniu. Au existat, în schimb nenumăratele restricții impuse în funcție de rata de incidență. Să luăm exemplul municipiului Brașov, care are astăzi rata de incidență de 3.02. De abia deschise, unitățile din industria ospitalității sunt la un pas de a fi iar închise. Cum vor mai putea rezista aceste afaceri? Să nu uităm că ani la rând au plătit taxe și impozite, iar acum, cei de la guvernare au uitat de ele. Schemele de ajutor promise de stat ori întârzie, ori se schimă criteriile de eligibilitate. Granturile se lasă și ele așteptate. Șomajul tehnic este plătit cu întârziere și, oricum, vorbim de o sumă infimă. Cum să fii angajat în HoReCa și câteva zile să lucrezi, ulterior să fii trimis în șomaj, apoi să mai mergi la muncă câteva zile și iar șomaj. Drama celor din industria ospitalității nu îi impresionează pe cei de la putere. Cum să îți plătești facturi, chirii, rate, în aceste condiții? Ne tot vorbește premierul despre revenirea în V a economiei, dar faptul că lumea iese în stradă demonstrează cu totul altceva!” concluzionat senatorul Marius Dunca.

Cotidian

Brașovul câștigă din parcurile industriale. Consiliul Județean încasează dividende de aproape 870.000 de lei de la Carfil și Metrom

Carfil Industrial Parc și Metrom Industrial Parc, companii aflate în subordinea Consiliului Județean Brașov, au încheiat anul 2025 pe profit și vor aduce aproape 870.000 de lei la bugetul județean sub formă de dividende.

Publicat

in

Cele două societăți comerciale aflate în subordinea Consiliul Județean Brașov, care administrează platforme industriale în județ, au încheiat anul 2025 pe profit, iar administrația județeană urmează să încaseze dividende de aproape 870.000 de lei.

Este vorba despre Metrom Industrial Parc SA și Carfil Industrial Parc SA, două companii care gestionează infrastructura industrială a județului și care au raportat rezultate financiare pozitive pentru anul trecut.

Potrivit documentelor supuse aprobării în ședința de plen a Consiliului Județean din 7 mai, Metrom Industrial Parc SA a înregistrat în 2025 un profit net de 779.730 de lei. Din această sumă, administrației județene îi revine un dividend de 379.869 de lei, reprezentând jumătate din profitul distribuibil.

La rândul său, Carfil Industrial Parc SA a raportat un profit net de peste un milion de lei, respectiv 1.039.987 de lei. Consiliul Județean Brașov va încasa de aici dividende în valoare de 490.086 de lei.

În total, cele două societăți vor aduce la bugetul județean suma de 869.955 de lei, bani care pot fi utilizați pentru investiții sau proiecte administrative.

În paralel, administrația județeană continuă procesul de reorganizare a celor două entități economice. Oficialii CJ Brașov au anunțat deja intenția de fuziune între Carfil și Metrom, măsură care ar urma să reducă cheltuielile administrative și să eficientizeze activitatea economică a celor două parcuri industriale.

Citește mai departe

Politica

Soluția pentru „Guvernul Bolojan 2” vine de la Brașov. Deputatul Gabriel Andronache a găsit argumentele constituționale

Deputatul PNL Brașov Gabriel Andronache susține că Ilie Bolojan poate fi desemnat din nou premier, invocând decizia CCR din 2020 și argumentând că sunt îndeplinite toate condițiile constituționale pentru formarea unui „Guvern Bolojan 2”.

Publicat

in

Ilie Bolojan poate fi desemnat din nou Prim-Ministru, susține deputatul de Brașov, Gabriel Andronache. Îl susținerea afirmației sale, parlamentarul liberal vine cu o decizie din 2020 a Curții Constituționale, conform căreia, un premier demis prin moțiune de cenzură poate fi din nou desemnat să formeze guvernul, în anumite condiții.

Deputatul PNL de Brașov, Gabriel Andronache, susține că nu există niciun impediment constituțional pentru ca Ilie Bolojan să fie desemnat din nou pentru funcția de prim-ministru, chiar și după o eventuală demitere prin moțiune de cenzură.

Într-o analiză publicată pe rețelele sociale, parlamentarul brașovean invocă decizia Curtea Constituțională a României din anul 2020, care stabilește clar condițiile în care un premier demis poate reveni în fruntea Executivului.

Potrivit lui Gabriel Andronache, primul criteriu este ca președintele României să nu urmărească provocarea alegerilor anticipate prin nominalizarea aceluiași candidat. Deputatul afirmă că actualul context politic nu indică o asemenea intenție. Al doilea argument invocat ține de formarea unei noi majorități parlamentare. Andronache subliniază că această condiție poate fi îndeplinită deoarece PNL a decis excluderea unei noi coaliții cu PSD, ceea ce ar genera o formulă politică diferită față de cea anterioară moțiunii de cenzură.

În plus, liberalul brașovean amintește și de necesitatea existenței unei „perioade rezonabile de timp” între căderea Guvernului și o nouă desemnare a aceluiași premier, astfel încât Parlamentul să își poată reconsidera poziția politică. Această condiție este pe cale să fie îndeplinită, susține Gabriel Andronache.

Reamintim că Biroul Politic național al PNL a votat ca partidul să nu mai negocieze o nouă alianță cu PSD. În aceste condiții, scenariul unui Guvern Bolojan 2 este una dintre posibilitățile discutate în interiorul PNL.

Citește mai departe

Politica

Președintele USR Brașov îl acuză pe liberalul brașovean Adrian Veștea că „este unul dintre primii care înfige pumnalul în Ilie Bolojan”

Publicat

in

Mesajul lui Adrian Veștea, care, imediat după votarea moțiunii de cenzură a declarat că PNL „trebuie să se reașeze la masa negocierilor cu partidele proeuropene și să identifice soluții pentru a continua guvernarea” l-a deranjat pe președintele USR Brașov, Irineu Darău.

Astfel, liderul USR-iștilor din județul nostru a declarat:

 „Adrian Veștea este unul dintre primii care înfige pumnalul în Ilie Bolojan”.

De asemenea, el a reclamat „monstruasa coaliție PNL-PSD și AUR” de la Brașov și s-a plâns că în județul nostru „s-a vrut mereu izolarea USR, fiindcă reformismul și anticorupția deranjează clanul compromisurilor locale”.

Declarația lui Darău vin în contextul în care, atât la nivel național, cât și la nivel local, USR susține, izolarea politică a PSD și AUR, dar și un parteneriat strategic cu PNL, despre care liderul USR-iștilor, Dominic Fritz, a amintit deja după votul moțiunii de cenzură.

Citește mai departe

Trending