Ramai la curent!

Prima Pagina

Brașovenii pot vedea America sălbatică la Alpin Film Festival. Fotografiile au fost realizate de brașoveanul Dan Dinu

Publicat

in

Parcurile naturale din America, unele dintre cele mai spectaculoase și mai bine administrate din lume, vor putea fi admirate de brașoveni, într-o expoziție foto și un film documentat în cadrul festivalului Alpin Film Festival, ce se va desfășura în perioada 26 februarie – 3 martie, la Brașov, Predeal și Bușteni. 

Imaginile au fost surprinse de fotograful Dan Dinu și videograful Cosmin Dumitrache, în  unele dintre cele mai celebre parcuri naționale americane, dar și în câteva rezervații mai mici, dar interesante.  

Centrul Multicultural al Universității Transilvania: 50 de imagini, în format clasic și panoramic

În 28 februarie la Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov (clădirea Rectoratului din Livada Poștei), la ora 18.00, va avea loc vernisajul expoziției „Parcurile americane”, iar autorul fotografiilor, Dan Dinu, va povesti despre aventura din parcurile naționale americane. „Parcurile americane” vor putea fi „vizitate” între 26 februarie și 20 martie, de luni până vineri, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania (Rectorat, Bd. Eroilor nr. 29, parter) între 14.00-19.00. Expoziția însumează peste 50 de imagini, atât în format clasic cât și panoramic, ce ilustrează frumusețea peisajelor naturale întâlnite în rezervațiile americane, dar și diversitatea faunei prezente în acest loc. 

Cinema One: peisaje emblematice și animale carismatice din SUA 

În 1 martie 2019, la ora 19.00, la Cinema One Brașov (sala 1), aflat în cadrul Coresi Shopping Resort, va rula documentarul „Road Trip 4 Nature – Parcurile americane”, realizat de  Cosmin Dumitrache și Dan Dinu, cei doi urmând a fi prezenți la proiecție, pentru a povesti despre aventura lor în „America sălbatică”. 

Un trailer al filmului este disponibil pe https://vimeo.com/286562774

Sursă foto: trailer „Road Trip 4 Nature – Parcurile americane”

Proiectul Road Trip 4 Nature, început în anul 2017, a fost realizat în cadrul Propark – Fundația pentru arii protejate Brașov, printr-un grant acordat de Ambasada Statelor Unite la București. 

Dan Dinu și Cosmin Dumitrache sunt și autorii documentarului „Natura Brașovului”, un film despre despre ariile protejate ale județului Brașov și despre activitățile care se pot desfășura în ele. Documentarul a fost preluat și de Consiliul Județean Brașov, fiind prezentat la Târgul de Turism al României. 

 

 

Cotidian

FOTO. Cum a securizat Primăria Brașov platforma de pe Tâmpa. Câte o bandă de plastic, „neînțeleasă” de turiști

Publicat

in

Săptămâna trecută, Primăria Brașov a anunțat închiderea platformei de belvedere de la literele de pe Tâmpa. Decizia a fost luată de Comitetul Local pentru Situații de Urgență Brașov, care a avertizat că platforma este degradată și riscă să se prăbușească.  

Pentru a bloca accesul turiștilor pe platformă, Primăria Brașov a apelat la o soluție minimalistă: au amenajat niște bariere din benzi de plastic de-a latul potecilor care duc „la litere” și, atât. Unele au fost rupte, iar cele care au rezistat sunt ignorate.

Turiștii, unii dintre ei străini, trec pe sub ele sau pe lângă ele și merg la litere, pentru a admira priveliștea Brașovului.

De altfel, drumeții din alte orașe nu știu ce reprezintă acele benzi. În zonă nu a fost montat vreun panou de avertizare, prin care turiștii să fie avertizați că accesul la respectiva platformă este interzis.

Amintim că Primăria Brașov a anunțat că platforma va intra în reparații, însă nu a precizat când vor începe și când se vor termina lucrările.

Citește mai departe

Prima Pagina

„Teutonii” fac istorie: CSO Teutonii Ghimbav a promovat, în premieră, în Liga Zimbrilor

Publicat

in

După un sezon fabulos, cu victorii categorice, dar și unele momente de ezitare, handbaliștii de la Club Sportiv Orășenesc Teutonii s-au calificat în Liga Zimbrilor. Pentru a promova direct în Liga Zimbrilor, Teutonii aveau o singură opțiune: o victorie la cel puțin 7 goluri diferență, după ce în meciul tur, piteștenii s-au impus cu 37–30.

Meciul decisiv, din etapa cu numărul 14 a playoff-ului Diviziei A, s-a desfășurat acasă, cu CSU Pitești. Într-o sală arhiplină, handbaliștii ghimbășeni au obținut o victorie categorică 36-28 (16-13), după o demonstrație de forță, în și-au valorificat toate punctele forte.

Cei mai buni marcatori au fost Huta – 9 goluri, Dănilă – 8 goluri, Fodorean – 6 goluri,  Gal –  6 goluri, Leoampa- 2 goluri, Giurgiuveanu – 2, Diaconu – 2 goluri, Chiriac – 1 goluri.

De asemenea, Radu Turturică, cu 15 parade din 42 de mingi pe poaartă, Radu Turturică a ridicat, din nou, tribunele în picioare și a contribuit decisiv la promovarea Teutonilor.

Partida s-a jucat până în ultima secundă

Prima repriză a fost echilibrată. Cu excepția minutului 19, când scorul a fost egal, handbaliștii din Ghimbav au fost în avantaj, dar diferența maximă a fost de cinci goluri. În repriza a doua, băieții antrenați de Cătălin Vasilache s-au dezlănțuit, fiind momente în care diferența a fost de 10 goluri în favoarea „Teutonilor”. Finalul partidei a fost „pe muchie de cuțit”, după câteva minute bune ale piteștenilor. Ultimul minut le-a ridicat tensiunea suporterilor, jucătorilor și antrenorilor.

În ultimul minut, handbalistul ghimbășean Claudio Dănilă a marcat golul de care „Teutonii” aveau nevoie pentru a se califica direct. În faza următoare, piteștenii au obținut o lovitură de la 7 metri, care, din fericire pentru echipa din Ghimbav, a fost ratată de oaspeți.  

Suporterii au fost la înălțime

În toate partidele din acest sezon, „Teutonii” au jucat partidele pe teren propriu cu tribunele pline și au fost alături de favoriți și în momentele mai dificile. Același lucru s-a întâmplat și în partida decisivă, la finalul căreia suporterii de toate vârstele fiind răsplătiți cu o victorie istorică, dar și cu aplauze din partea „Teutonilor”. 

CLASAMENT FINAL PLAYOFF

1. CSA Steaua București – 18 puncte;
2. CSO Teutonii Ghimbav – 18 puncte;
3. CSU Pitești – 18 puncte;
4. CS Medgidia – 16 puncte;
5. CSM Oradea – 15 puncte;
6. CSM Fagaras – 10 puncte;
7. CSM Odorheiu Secuiesc – 7 puncte;
8. ACS Dinamyc Zalau – 1 puncte.

Citește mai departe

Investitii

Dublarea străzii 13 Decembrie din Brașov, la al doilea calcul. Valoarea lucrărilor s-a redus considerabil

Publicat

in

Proiectul de dublare a străzii 13 Decembrie din Brașov, o investiție pentru care Primăria Brașov va primi bani de la bugetul de stat prin Planul Național de Dezvoltare Locală este, în continuare, în etapa calculelor.

Pentru această investiție, Consiliul Local Brașov a aprobat anul trecut valoarea estmată a lucrărilor, dar calculele au fost refăcute, astfel că în ședința de plen a Legislativului local de mâine va supus aprobării un nou deviz de lucrări, suma necesară implementării proiectului fiind mult mai mică.

Astfel, dacă anul trecut valoarea totală a proiectului era estimată la 55.442.577 lei (TVA de 19% inclus), după refacerea calculelor valoarea totală a investiției scăzut la 29.242.408, inclusiv TVA 21%.

Proiectul prevede extinderea la patru benzi a străzii 13 Decembrie pe tronsonul cuprins între str. Vasile Goldiș şi str. Orizontului, dublarea podului peste râul Timiș, realizarea unei piste duble de cicliști, refacerea rețelei de contact RATBV, colectarea şi evacuarea apelor din precipitații de pe suprafața aferentă acesteia şi completarea iluminatului stradal.

Termenul de finalizare a lucrărilor este de 16 luni de la data emiterii ordinului de începere.

Citește mai departe

Trending